Imitarea civilizației

Dacă acceptăm că pe o definiție a civilizației (cu siguranță incompletă) raportul dintre formă și fond, adică civilizația ca mod de transpunere a fondului prin formă, civilizația ca distanță, ca mecanism de intermediere și traducere a realității (brute) prin forme digerabile ori convenții, dacă nu cumva ca o formă de ipocrizie (hupokrisis, = play a part, pretend) și de necesară superficialitate, atunci ajungem la o observație îngrijorătoare despre civilizație ca unul dintre lucrurile cel mai ușor de imitat. Și prin aceasta totodată foarte greu de construit și de întreținut.

Formele sunt necesare civilizației, dar în măsura în care ele păstrează rolul de a reflecta și comunica în permanență cu fondul. Altfel, când legătura dintre formă și fond e compromisă, ceea ce continuăm să numim din inerție civilizație nu se mai distinge foarte mult de mecanismul recent pe care se bazează așa-zisa inteligență artificială, adică LLM. Ce este LLM? Large Linguistic Model, un mecanism de învățare, antrenare prin imitare (eventual prin introducerea unui bias) în scopul producerii de expresii lingvistice fluente, logice și corecte gramatical. 

Forma aceasta - necesară civilizației - devine, sau se pare că a fost dintotdeauna, chiar slăbiciunea sa, pentru că facilitează extrem de ușor imitația. Ceea ce este destul de îngrijorător. Dacă un discurs politic poate fi generat de ChatGTP, dar e confundat cu o reflecție ori gândire autentică, am încurcat-o. Ăla probabil va fi sfârșitul.