"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Da, se dă ucenicul lui Teofil Părăian, minunatul călugăr orb care vedea mai bine decât mulți alții. Nu este. A fost în preajmă, util, la îndemână. Nimic altceva sau altcineva. Un om oportun care, treptat, a început să fie și oportunist. Studiile sunt oglindă: un traducător zmucit din neogreacă. Niciun fior teologic, filologic. Plictis absolut. Spre deosebire de șampanie, brut, sec dar fără savoare. Un cretin.
Ei bine, acesta este plantat ca adjunct al lui Serafim – cel care și-a falsificat CV-ul, omițând internările la psihiatrie și care se prezintă drept absolvent al lui Șaguna, liceul mitic al Brașovului – și creează așteptări curând curmate, mutilate, desfigurate. Sofian se dă drept domnul de facto al unei împărății care nu funcționează de jure. Este complice cu toate că, în privat, este admirabil: realist, lucid. Am fost în dreapta lui, el fiind șofer, după discuția tembelă cu Serafim de la Nürnberg. L-am ascultat și l-am crezut. Naiv cum sunt, incurabil, am avut pentru moment bucuria de a fi găsit un spirit afin. Cred că, în profunzime, chiar este, în ciuda cuvintelor mele aspre. Nu mă dezic de el, ci doar îi semnalez în ultimul moment că riscă să se scufunde. În orice caz, el este cel mai toxic ierarh cu care am avut de-a face până acum. Mult mai toxic decât cei care mi-au făcut avansuri sexuale. Un exemplar de primitivism poleit, de rahat împachetat cu fundă.
La Hirotonia întru diacon, la Stuttgart, l-am simțit însă atât de aproape, de firesc, de uman, încât aproape că îmi este silă să mai scriu ceva. Totuși. Deja la masa de după, în dreapta fiindu-mi un prețios prieten, între timp plecat la Domnul, Friedrich Lang, figură emblematică a diaconiei evanghelice (director al celui mai mare spital privat din Baden-Württemberg), cel care mi-a șoptit, după ce a văzut-o pe Andreea cu câteva luni înainte, ce bărbat fericit pot fi, Sofian și-a dat în stambă. Părea alt om: rigid, un ardelean tâmp, fără inimă, riguros în cele ale regulii, formalist, lipsit de nuanțe și, culmea!, fără umor. Un alt om. M-am uitat prima dată la el din punct de vedere antropologic: ce îi lipsește și ce îl motivează, ipotetic? Da, da, doar asta: ascensiunea. Germania? Un hazard geografic. Nici limbă, nici cultură, nici meditație, nici nimic. Un aterizat forțat. Precum Serafim. Doi inadecvați. Pe viață.
Urmează!
