Alternativa

la lipsa de voce nu este costumul de scenă, oricât de Dior, cum la lipsa de curaj nu este punerea piciorului în ghips, oricât de mare lovitura de stat.

Legat de creaționismul pseudo-doxologic al unui ierarh cu dosarul de pensionare în lucru, patriotismul nu ține loc de talent, lecturi solide, viziune teologică sau, cu atât mai puțin, de lipsa regretabilă și ea a simțului ridicolului.

Știu: este dureros să râdă lumea de tine când, de fapt, livrezi un moment care se dorește înălțător, emuvant și emulant. Câte tinere soții nu au trecut, la început de căsnicie, prin dezamăgirea lipsei de sentiment a soțului uitându-se pierdut în farfurie! Câte lacrimi s-au vărsat și câte reproșuri și-au auzit mamele! Dar una este ce se petrece în bucătărie și complet alta ce se consumă în vitrină, în văzul tuturor.

În fine, că tot ne propunem ceva serios pentru noul an: vlădicii, dar nu numai ei, să lase momentele muzicale, altele decât cele liturgice, să nu se mai pozeze sezonier în lanuri de rapiță, levănțică sau floarea soarelui, să nu mai invite tot felul de competitori politici și în general să îi respecte, chiar dacă nu îi suferă, ascultând de sfatul lor dezinteresat, pe cei competenți. Clerici și laici deopotrivă.

Doxa 2024!