CRONICA unei REVOLUȚII FURATE (Ep. 1): România în preziua izbucnirii Revoluției

În ceea ce privește Revoluția din Decembrie 1989 și prăbușirea regimului comunist, credem că este nevoie – mai mult ca oricând – de adevăr. Festivismele, ceremoniile și dezbaterile științifice își au, cu siguranță, rostul lor. Dar dincolo de ele, credem că românii însetează de adevăr. Curajul de a analiza evenimentele așa cum au fost înseamnă curajul de a accepta că, dincolo de Revoluția noastră curată, a celor ieșiți în stradă pentru un ideal, au existat pe alocuri asimetrice intervenții străine, dar mai ales o adevărată cotrarevoluție. O diversiune macabră, soldată cu peste 1000 de morți și inițiată tocmai de exponenții sistemului comunist ce doreau conservarea structurilor vechi, care să le asigure păstrarea privilegiilor și controlului asupra societății românești. O grupare din cadrul sistemului, loială Moscovei, care a confiscat Revoluția, deturnând-o în sensul stagnării României în zona unui socialism cu față umană, un simulacru de democrație inspirată de Perestroika lui Gorbaciov. 

La adăpostul acesteia, toate structurile regimului de dinainte aveau să fie salvate, perpetuate, metamorfozându-se doar în aparente formule democratice. De aceea germenii Revoluției au continuat să se manifeste și după ianuarie 1990, atunci când devenise evident pentru tot mai mulți faptul că fuseserăm victimele unei imense înșelăciuni. Practic, elementele anticomuniste radicale au făcut ca Revoluția să se prelungească până în iunie 1990, când mișcarea a fost înecată în sânge de represiunea guvernării FSN. Toată tragedia României ultimilor 34 de ani își are explicațiile și originea în acele zile și nopți confuze, al căror miros de sânge și fum unii dintre noi pare că-l simțim încă, marcându-ne ireversibil existența. 

Cu aceste gânduri, vom încerca, începând din 14 decembrie și până în iunie anul viitor, să vă oferim un serial: Cronica unei Revoluții furate. De fapt, o cronologie din care orice român să poată înțelege, simplu, sintetic, mecanismul uriașei diversiuni căreia i-am fost victime, laolaltă cu visurile și speranțele noastre înșelate. Este, poate, tot ce ne mai rămâne de făcut nouă, acelor tineri idealiști care, în urmă cu 34 de ani, cu frunțile dezmierdate de cer și inimile arzând, strigam Libertatea pe străzi, pentru ca astăzi să ne îndreptăm spre amurg, înțelegând că idealurilor noastre nu le-a fost îngăduit triumful. Mulți au rămas atunci pe caldarâmul străzilor, dormindu-și somnul în cimitirul de pe Dealul Bellu. O facem pentru memoria lor și pentru ca acei care astăzi au vârstă pe care noi o aveam atunci. Să înțeleagă, să cunoască și să nu lase să se mai repete ceea ce s-a întâmplat cu generația noastră. 

România în preziua izbucnirii Revoluției 

Pentru a putea înțelege cât mai limpede ce s-a întâmplat în Decembrie 1989, evenimentele trebuie analizate doar în contextul amplelor schimbări cunoscute în acel an de întreaga Europă de Est, respectiv căderea regimurilor comuniste în țările aflate sub tutela Uniunii Sovietice. Sistemul comunist se afla, atât în URSS, cât și în statele din sfera sa de dominație, într-o criză acută. Liderii sovietici conștientizau inevitabila pierdere, în următorul deceniu, a statutului de Mare Putere și a supremației militare, blocajul economic intern și incapacitatea menținerii dominației asupra republicilor unionale și statelor comuniste europene, care urmau să se desprindă, pe cale revoluționară, de sub ocupația Moscovei. 

În aceste condiții, KGB a elaborat o strategie de cedare din timp, în mod calculat, a atributelor sferei sovietice de influență, pentru a controla astfel procesul de tranziție al țărilor comuniste spre o nouă formă de regim politic. În felul acesta, ele ar fi putut rămâne în continuare sub influența Moscovei. Ceea ce nouă ni s-a părut atunci o prăbușire bruscă și succesivă a sistemului comunist în toate statele est-europene și un sfârșit al Războiului Rece, a fost în realitate un proces strategic controlat de URSS, cu scopul de a-și proteja și conserva importanța și influența pe plan internațional. 

Uniunea Sovietică trena într-un colaps economic prelungit, iar dezvoltarea – la inițiativa președintelui Reagan – a Inițiativei de Apărare Strategică (“Războiul Stelelor”, un sistem de distrugere în zbor al rachetelor inamice amplasat pe sateliți cu orbită geosinclinală, dovedit ulterior ca nerealizabil…), avea să constituie lovitura fatală dată Moscovei. Proiectul de păstrare a controlului asupra sferelor de influență printr-o retragere controlată în Europa de Est, în cazul unei crize acute a a sistemului, nu era nou. El fusese conturat la nivelul establishmentului sovietic încă din anii 1970, Iuri Andropov – șeful KGB pe atunci – fiind, se pare, creierul acestei strategii. Ea fost pusă în practică începând din 1988, gestionată fiind de triunghiul Mihail Gorbaciov – Eduard Șevardnadze – Aleksandr Ikovlev, și presupunea metamorfozarea puterii în țările satelit, prin crearea fronturilor populare, aflate sub conducerea partidelor comuniste. 

Modelul fusese utilizat cu succes și în perioada interbelică, atunci când așa numitele „fronturi populare” sau „antifasciste” camuflaseră activitatea mișcării comuniste în toate țările Europei. Pentru asta era necesară însă schimbarea conducerilor îmbătrânite ale țărilor est-europene, înlăturarea liderilor septuagenari, blocați iremediabil în clișee rigide de tip stalinist, așa cum erau Honeker (RDG), Jivkov (Bulgaria) și Ceaușescu (România). Glastnosti și Perestroika nu erau de fapt decât lozinci la adăpostul cărora Gorbaciov prezerva dominația sovietică pentru încă o perioadă îndelungată de timp, în jumătatea estică a Europei. 

România se afla și ea, de un deceniu, într-o profundă criză generală, peste care ambițiile lui Ceaușescu de a plăti integral și rapid datoria externă, concomitent cu dezvoltarea accelerată a industriei grele și o sistematizare urbană și rurală alertă, impuseseră populației privațiuni și umilințe necunoscute nici pe vremea războiului, generând acumularea unor frustrări și tensiuni sociale fără precedent. Raționalizarea alimentelor de consum elementar, a energiei electrice și termice, însoțite de demolarea fără discernământ a unor monumente istorice și zone rezidențiale valoroase, concomitent cu practicarea unui cult al personalității inspirat din China și Coreea de Nord, îi aruncaseră pe români într-o stare de spirit sumbră, în care revolta se împletea cu teama de represiunea Securității, devenită omniprezentă. 

Pe plan extern, după ce din 1968 fusese privilegiat în relațiile cu SUA și țările vest-europene, regimul lui Ceaușescu ajungea acum să cunoască o izolare totală. Presa occidentală, care timp de două decenii îl prezentase pe Ceaușescu drept un erou al distanțării României de Moscova, acum îl prezenta în culorile unui dictator sadic. Identificând în Gorbaciov un interlocutor perfect pentru interesele americane în Europa, SUA aveau să îl abandoneze pe Ceaușescu, care se afla de 20 de ani într-un mocnit conflict cu Moscova. 

Tensiunile sociale au izbucnit pentru prima oară la Brașov, în noiembrie 1987, transformându-se într-o revoltă muncitorească ce avea să zguduie serios imaginea externă și așa precară a României lui Ceaușescu. Deși informat de Securitate cu privire la cauzele reale ale mișcării, respectiv lipsurile accentuate (există documente în acest sens), afectat sever de tarele bătrâneții și bolnav de un diabet care îi deteriora deja dispoziția generală, înconjurat exclusiv de colaboratori politici diletanți, oportuniști și lipsiți de personalitate, Ceaușescu se pare că pierduse contactul cu realitatea. El refuza să creadă că masele sunt nemulțumite în mod real și considera orice formă de opoziție ca parte a unei intervenții sovietice pentru înlocuirea sa. Era dominat de proiecția destinului său de lider providențial, menit să deschidă României perspectiva unei noi și ”mărețe” ere. 

Sub aceste auspicii debutează 1989, anul schimbărilor operate de Gorbaciov în toate țările Europei de Est. Succesiunea schimbărilor începuse în ianuarie, în Ungaria, unde fuseseră adoptate reforme vizând pluralismul politic, urmată în iunie în Polonia, unde alegerile fuseseră câstigate de forțele necomuniste, iar în noiembrie regimurile comuniste cădeau și la Berlin, la Sofia și la Praga. De remarcat că, odată înlăturate conducerile vechi, de tip stalinist, și eliminat factorul terorii instituite de acestea, în fiecare din aceste țări, populația civilă continuase protestele până la înlăturarea liderilor comuniști reformatori agreați de Moscova și înlocuirea lor cu forțe politice efectiv anticomuniste. Este evident că lui Gorbaciov îi scăpase de sub control procesul schimbărilor, aceste țări ieșind practic de sub influența Moscovei. 

Pe acest fond general, în România se intensifică gesturile și atitudinile de protest singulare față de regimul lui Ceaușescu, ale așa-zișilor „disidenți”, intelectuali stângiști care aleg să acorde interviuri presei occidentale. Dintre aceștia, unii erau persoane aflate, într-un fel sau altul, în relații cu reprezentanți ai Uniunii Sovietice pe teritoriul României. Este cazul scrisorii celor șase veterani ai Partidului Comunist Român, în frunte cu Silviu Brucan (născut Saul Brukner), toți notorii exponenți ai opțiunii filosovietice din cadrul PCR. În ceea ce-l privește pe Silviu Brucan, vechi militant al mișcării comuniste, acesta se afla din 1987 sub supravegherea Securității, dar la intervenția ambasadei Americii avea să obțină, în 1988, permisiunea plecării pentru șase luni în SUA, pentru tratament medical. Acolo s-a întâlnit cu funcționari ai Departamentului de Stat, Biroul pentru Europa de Est, dar și cu ambasadorul URSS la Washington, Anatoli Dobrinin, care i-a facilitat o întâlnire cu Mihail Gorbaciov la Moscova, unde a și ajuns în octombrie 1988. Reîntors în țară, avea să reintre în arest la domiciliu. 

Un alt caz este cel al poetului Mircea Dinescu, ginerele filologului marxist Albert Covacs, care studiase la Moscova și era căsătorit cu o rusoaică, având frecvente relații cu personalul ambasadei sovietice de la București. 

Postul de radio Europa Liberă, subvenționat de guvernul american și având sediul în Germania de Vest, deosebit de îndrăgit de români, care nu aveau în țară nici un fel de acces la informații reale din lumea largă, va juca un rol determinant în escaladarea stării de spirit care a făcut posibilă explozia socială din Decembrie 1989. 

În iulie, la București, avea loc consfătuirea conducerilor statelor aparținând Tratatului de la Varșovia, ocazie cu care urma să fie prezent și Gorbaciov. De această data, discuțiile contradictorii dintre acesta și Ceaușescu au escaladat, într-o întâlnire tete-a-tete, până în pragul unei confruntări violente între cei doi lideri, conform mărturiilor gărzilor de corp ale lui Ceaușescu. În august 1989, liderul comunist din România avea să ceară liderilor țărilor comuniste, printr-un document public, adoptarea unei poziții comune care să stopeze evoluțiile cu caracter anticomunist din Polonia. Cel care în 1968 se opusese intervenției în Cehoslovacia, cerea acum Pactului de la Varșovia o astfel de intervenție în Polonia. Dar tot în vara lui 1989, în Ungaria, sub egida serviciului secret maghiar, la rândul său aflat în colaborare, dacă nu chiar o formă de subordonare față de KGB, iau ființă tabere în care români fugiți din România sunt recrutați și instruiți în tehnici de provocare și captare a protestelor de stradă, precum și alte tehnici de diversiune și acțiune paramilitara, in vederea folosirii lor pe teritoriul României. Spre sfârșitul anului 1989, aceștia vor fi returnați de autoritățile maghiare granicerilor români ori reintroduși în România în mod clandestin. Ei vor constitui adevărați cai troieni, căci implicarea unora dintre ei a fost semnalată în diverse evenimente de stradă care au urmat. 

Evoluțiile din țările comuniste și semnalele venite din diferite surse cu privire la iminența unor evenimente în România, care să ducă la schimbarea sa, păreau să nu îl clintească pe Ceaușescu, acesta beneficiind în noiembrie 1989 de realegerea, cu un fast ieșit din comun, ca lider al PCR, la sinistrul bâlci numit Congresul al XIV-lea. Cu acest prilej, el avea să facă referiri la Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939, lansând aluzii revendicative cu privire la Basarabia și Bucovina de Nord, încercând astfel să contracareze implicarea conducerii sovietice în schimbarea ultimilor lideri comuniști vechi.

În zilele de 2-3 decembrie 1989, pe puntea unui vas, în apropiere de Malta, are loc istorica întâlnire dintre președintele american George Bush și cel sovietic, Mihail Gorbaciov. În zilele imediat următoare, șeful Securității, Iulian Vlad, îi pune la dispoziție lui Ceaușescu informații certificate cu privire la faptul că, în cadrul discuțiilor celor doi cu privire la redefinirea sferelor de influență și reechilibrarea situației pe continentul european, se abordase și problema înlăturării conducerii din România. Gorbaciov primise mână liberă din partea americanilor să procedeze așa cum considera de cuviință. Se cuvine menționat că, încă din vara lui 1989, avusese loc o înțelegere și între Mihail Gorbaciov și Francois Mitterand, președintele Franței, în această privință. Cu toate acestea, Ceaușescu rămânea prizonierul propriilor sale proiecții. Incapabil de a se mai conecta la realitate, el nu mai era în stare să accepte o schimbare politică pe cale pașnică, prin retragerea sa și înlocuirea cu o conducere comunistă de tip ”reformist”. 

Tensiunea socială era uriașă, nemulțumirile acumulate de ani de zile mocneau din plin, iar continuarea practicării deșănțate a cultului personalității dictatorului în emisiunile de la radio și în cele două ore de program TV nu făceau decât să sporească aceste resentimente, alimentate și de posturile de radio occidentale. România rămăsese ultima țară care nu se subordonase programului schimbărilor emanat de la Moscova. Deasupra țării plutea o stare de incertitudine, de teamă, precum și iminența că urma să se întâmple evenimente dramatice. Dar nimeni nu a bănuit amploarea pe care acestea aveau să o cunoască. 

Aceasta era starea generală din preziua izbucnirii evenimentelor revoluționare ce aveau să genereze în România schimbări ale căror consecințe le simțim până în ziua de azi. Urmăriți episoadele viitoare ale serialului „Cronica unei revoluții furate”.