? (predica pe scurt)

Cam așa ar fi arătat, grafic, femeia gârbovă, încovoiată, cocârjată. Am făcut și eu experiența: aproape două luni de dureri și imposibilitatea de a sta drept, de a rezista în picioare mai mult de maxim un sfert de oră. Ca să nu mai vorbesc de marele dușman: scările. Mulți trec prin așa ceva, mai ales cei cu hernii și alte deformări, “câștigate” prin muncile grele, ale coloanei și aparatului osos în general, pe șantiere, la livrarea pachetelor, îngrijind bătrânii la domiciliu, de stres și tracasare. Cu alte cuvinte, îmi imaginez cât se poate de concret cum ar fi să te pocnească o asemenea neputință, dar nu câteva săptămâni, luni sau un an, ci aproape două decenii! Cumplit. Dincolo de dureri, de reducerea de la o zi la alta a razei propriei inițiative, de orele petrecute, căzut, pe podea, în așteptarea cuiva care să te ridice, fără să îți mai simți, la urmă, picioarele și apoi nici mâinile, punându-ți nădejdea în medicamente puternice, analgezice înrudite cu morfina, care îți fac ficatul praf, pentru două-trei ore în care poți dormi, încarcerarea în propriul trup reprezintă trăirea cu anticipație a iadului. Iarăși: cum ar fi însă viața asta timp de 18 ani?

De un asemenea caz avea să dea Domnul într-o sâmbătă. Ea, bolnava, era în preajma templului, precum paraliticul la porțile scăldătoarei Vitezda, cel țintuit la pat aproape patru decenii. Oameni suferinzi, dar cu încrederea apariției, la un moment dat, a unui semn de Sus. Ca de mai multe ori în Evanghelii, Mântuitorul nu pierde timpul și nici nu se formalizează, amânând ritualic, ipocrit, cinic, vindecarea. Vede și acționează fără întârziere, fix ca medicul care mi-a spus, calm și ferm, că într-o oră am să intru, la miez de noapte, în operație, riscul fiind paralizia. Diferită de operație, care a durat cu totul câteva ore bune, aici Vindecătorul este de o rapiditate și eficiență extraordinare: “Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o și i-a zis: Femeie, ești dezlegată de neputința ta! Și Și-a pus mâinile asupra ei, iar ea îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu.” Cum tot din alte episoade evanghelice știm atât de bine, gestul făcut în timpul sabatului stârnește reacția colerică a slujitorilor Legii vechi. Aceștia scot la înaintare “programul liturgic”, așa zicând: “Atunci mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulțimii: Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze; deci veniți în aceste zile și vă vindecați, iar nu în ziua sâmbetei!”

Domnului îi sare țandăra: “Fățarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul sau asinul său de la iesle și nu îl duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei?” În traducere: Imbecililor, nesimțiților, jigodiilor, slujitori de nimic ce sunteți! Forma este mai importantă decât esența, coaja mai prețioasă decât miezul, cărțile voastre slinoase mai sfinte (sic!) decât viața unui om? Bă, chiar nu vă este rușine? Ce credință aveți voi? Cui vă închinați voi, nenorociților? De ce mai veniți în casa Tatălui Meu? Dacă femeia aceasta era sora, soția, fiica sau mama voastră? Și altele asemenea. Bine că nu am fost de față, că nu ieșeam teafăr. Vorbă ardelenească, dar îmi sună… Reacția este pe măsură: “Și, zicând El acestea, s-au rușinat toți cei ce erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de toate faptele cele slăvite, săvârșite de Dânsul.” Ei bine, această rușine nobilă ar trebui să ne viziteze, măcar și din când în când, mai ales în Post, regândind mitocăniile și nedreptățile pe care, convinși de principialitatea și justețea noastre, le-am comis cu seninătate, cu nedisimulată satisfacție. Să (re)intrăm astfel în bucuria Domnului.

Sus să avem inimile!