Sfântul Ierarh Andrei Șaguna (Mitropolitul Transilvaniei) a cărui pomenire am făcut-o azi, are o posteritate, ca să zic așa, nedemnă prin cei care se fac că îl cinstesc. Adică, omul care a stat drept în fața curții de la Viena, care a ridicat conștiința de neam și a zidit școli, este acum tranzacționat simbolic de urmașul său pe scaun.
Cum poate explica/justifica/motiva Mitropolitul Laurențiu acordarea Crucii Șaguniene lui George Simion, lider al unui partid care nu își ascunde simpatiile proputiniste și care promovează un toxic suveranism de parcă România nu ar fi pe harta lumii?
Nu contest dreptul domnului Simion de a face politică, de a exista, de a câștiga voturi, de a amăgi, precum toți cei care se dau "salvatori", ci mă întorc către oamenii Bisericii mele: chiar vrem să îi distingem pe toți corupții, pe toți populiștii și pe toți viitorii deținuți, fugari sau amnistiați pe șest?
Asta facem noi din și cu prestigiul secular, apostolic, al Bisericii lui Hristos pe care am fost chemați să o slujim?
Nu îi este chiar rușine ierarhului de acum să rostească numele lui Șaguna și să dea mâna cu cel care, mutatis mutandis, l-ar fi trimis în Siberia pe luminatul ierarh de atunci?
Vrem să ne punem bine cu toți, fără osebire, inclusiv cu prețul de a ne batjocori Sfinții? Cât de tâmp poți fi?
DETOX!