Eugen Ionescu într-un dialog fabulos cu Monica Lovinescu despre amorțirea și dezmorțirea Occidentului. „Comunismul este cea mai mare escrocherie a secolului 20” / „Trebuie să spunem că multe lucruri rele ne-au venit de la ruși…lumii întregi și României în special”

În 1977, în cadrul emisiunii „Teze și antiteze” de la Europa Liberă, dramaturgul Eugen Ionescu și Monica Lovinescu, cea mai vibrantă voce a radioului rezistenței anticomuniste din Vest, discută, într-un podcast istoric, despre furtuna contestatară din statele comuniste din estul Europei, despre percepția greșită a Europei de răsărit față de comunism, trezită din amorțire abia după zeci de ani odată cu scrierile-mărturii ale lui Aleksandr Soljenițîn, concluzionând că deși, „comunismul este cea mai mare escrocherie a secolului 20”, „Occidentul nu se va putea debarasa de utopia socialistă”.

Redăm mai jos fascinantul dialog dintre cele două repere ale exilului românesc, subliniind și faptul că apreciau disidența lui Paul Goma (care avea să fie expulzat din România și lăsat fără cetățenie în 1977), egală dacă nu mai importantă decât a lui Aleksandr Soljenițîn, pentru că scriitorul român o făcea de unul singur, salvând onoarea poporului care, așa cum spune Ionescu, are un soi de nepăsare metafizică, posedă știința plecării capului pe deasupra căruia trece, în cele din urmă, valul istoriei.  

Monica Lovinescu: Eugen Ionescu, ai fost printre primii, cred chiar primul care ai susținut contestația în Est, pe vremea când foarte puțină lume o făcea.

Și aș vrea să îmi spui acuma ce impresie îți face faptul că această contestație, pentru prima oară, a cuprins toate țările din răsărit sau aproape toate, din moment ce numai Bulgaria a rămas în afară. Până și România a fost contaminată de contestație și, văzând că primește aici, în Occident, sprijinul cercurilor de stânga, toată lumea a ajuns la aceleași concluzii pe care le-ai avut de la început, fiind singur și izolat.

Eugen Ionescu: Vreau să spun că contestația există chiar și în Bulgaria, însă într-o formă mult mai modestă.

Adică, din când în când, foarte rar, vine la mine câte un bulgar și îmi spune că nu-i place în Bulgaria actuală. Din când în când, primesc câte o scrisoare de la Academia Umorului din Bulgaria, în care îmi cere texte pe care nu le publică niciodată - fiindcă este interzis acolo să se publice asemenea texte.

Dar nemulțumirea există peste tot și este de neînțeles, într-adevăr, la început, înainte chiar să scriu despre proasta stare din țările de est, când vorbeam cu câte un francez și îmi aduc, în speță, aminte de o discuție pe care am avut-o cu o critică teatrală franțuzoaică, și spuneam că toată lumea este nemulțumită acolo, că este o situație infernală. N-a vrut deloc să mă creadă. Zicea că este imposibil, fiindcă era o țară a socialismului, fiindcă era o țară a libertății, adică vechea confuzie, teribila confuzie pe care o fac occidentalii între ideologie și starea de fapt.

Ei bine, acum, Occidentul s-a mai deșteptat. Există multe cărți care s-au scris și, începând din ’68, Revoluția sau revolta din ‘68 a avut multe lucruri negative, dar și un efect pozitiv. Oamenii au început să înțeleagă. Oamenii în Occident au început mai ales să îndrăznească să spună că nu e chiar așa de bine în Rusia Sovietică. Și nu numai în Rusia Sovietică, dar, natural, și în celelalte țări care sunt sub dominația sovietică. 

Mi-a aduc aminte cum acum vreo 15 ani am fost în Germania, la Hamburg și de acolo m-am dus cu niște prieteni până la granița cu Germania de Est. Peste tot, pe drumul până acolo, copaci, flori, lume pe șosea, case vesele și cum am ajuns la zid, deodată, ceva de nepriceput. Câmpurile erau arate, era o barieră, se vedeau gărzile și vameșii în partea de vest, dar nu se vedea nimic în partea de est. Era golul. Casele erau rase, câmpurile arate ca să nu fugă lumea. Se vedeau însă numai miradoruri. Și acolo se aflau soldații gata oricând să tragă asupra oricui ar fi vrut să iasă din Germania de Est sau să intre. Cred că era un fel de extraordinară schizofrenie generală în toată țara asta. Și mă întreb cum intelectualii și muncitorii, și micii burghezi nu au vrut să creadă și n-au simțit acest lucru. Acum simt. Primele contestații au început în Rusia, s-au întins în Polonia, românii au răbdat mult. Dar, în fine, acuma avem și eroi români.

Monica Lovinescu: Ce crezi, Eugen Ionesco, despre Paul Goma? Îl cunoști ca scriitor, ca om de curaj?

Eugen Ionescu: L-am văzut la Paris de vreo 2-3 ori. Îi cunosc cartea. Este un excelent scriitor, un mare scriitor, evident nu are suprafața lui Soljenițîn pentru că nici România nu are suprafața Rusiei sovietice, dar este moralmente de aceeași talie. Și poate că e și mai tare decât ei pentru că există un fel de inerție românească, un fel de fatalism românesc, un fel de nepăsare metafizică…de-a lungul veacurilor, românii au învățat să plece capul și să lase valurile istoriei să treacă pentru ei. Acuma, pentru prima oară, este o contestare care se aude, există un început și mai mult decât un început, de acțiune. Ceea ce este formidabil, că nimeni nu este mulțumit în țările din Est și nimeni nu este mulțumit în România. 

Șeful statului român, Ceaușescu, știe asta și un om cinstit ar părăsi conducerea guvernului. Acum, dacă s-ar da drumul la graniță, toată România ar ieși. Ceaușescu a spus, de curând, într-un discurs, că occidentalii favorizează pe „trădători”, așa sunt numiți acolo opozanții, ca aceștia să vină în Franța fiindcă francezii au nevoie de mână de lucru prost plătită. Ei bine, eu l-aș sfătui pe domnul Ceaușescu să dea pașapoarte tuturor românilor și să le spună „uite ce este, vă dau pașapoarte, puteți pleca dar să știți că vă așteaptă în Franța sau în apus o muncă grea, o muncă forțată”. Sunt siguri că românii ar alege munca forțată. 

Monica Lovinescu: Să ne întoarcem la Paul Goma. Spuneai că, dintr-un punct de vedere, e mai greu ce face el acolo decât ce făcea Soljenițîn în Rusia. Și cred că e cu atât mai greu cu cât este complet izolat de ceilalți scriitori. De exemplu, în lista oamenilor care i-au dat acordul, ceea ce avem până acum, există un muncitor, doi instrumentiști de la filarmonica de la București, o pictoriță cu fiul ei, nu există niciun alt scriitor, bineînțeles, în afară de Dumitru Țepeneag și de Virgil Tănase, dar ei sunt în clipa de față la Paris. În România propriu-zis niciun al scriitor nu s-a alăturat lui Paul Goma care este izolat de toți scriitorii. Cred că acest fenomen este fără precedent în celelalte contestații din Est.

Eugen Ionescu: Într-adevăr. Dar vor fi mai mulți scriitori. Ajunge să fie 1-2-10 și pe urmă vor urma și ceilalți. E o mare mișcare acum. O mae furtună care se întâmplă în țările de est și în România. Este evident că comunismul este cea mai mare escrocherie a secolului. În numele – se știe și mai bine în țările de est – că în numele libertății și al justiției a fost introdusă teroarea, nedreptatea și dictatura cea mai oribilă, și crima. Paul Goma a fost la închisoare. Paul Goma nu a fost decât patru ani la închisoare. Alții au fost mult mai mult la închisoare. Unii au stat 10 ani, 15 ani la închisoare. A fost între 1947 și 1960-1962 un moment absolut de neînchipuit, cum poate nici măcar în Rusia nu a existat. 

Monica Lovinescu: Cum ți se pare că se prezintă contestația actuală față de ceea ce știm despre contestația din țările de răsărit, aceasta nefiind prima. Aveam impresia, cred că o ai și dumneata, că e prima oară că se întinde la toate țările și că a avut marea inteligență de nu se mai prezenta drept ceea ce nu este, o opoziție fățișă față de regim. În fond, ce cere contestația actuală de la regim?

Eugen Ionescu: Este numai să se aplice legile, să se aplice regulamentul internațional care a fost semnat la Helskini, tratatul internațional împotriva căruia am scris când a fost făcut, tratat care a avut darul să se întoarcă împotriva celor care l-au făcut fiindcă era o mașinație sovietică și trebuia să fie „un marché de dupes”, o capcană în care să cadă occidentalii. Ei bine în această capcană au căzut sovieticii. Și acum trebuie să spunem că multe lucruri rele ne-au venit de la ruși…lumii întregi și României în special, de-a lungul secolelor. 

Puteți asculta discuția din 1977 purtată de Monica Lovinescu cu Eugen Ionescu AICI

Paul Goma, scurte repere biografice

A crescut într-o familie basarabeană profund anticomunistă, fiind încă elev al Liceului Gheorghe Lazăr din Sibiu,  în 1952, când Paul Goma era reținut timp de opt zile de către agenții Securității și anchetat.

A decis să se mute în Făgăraș, în județul Brașov, unde a absolvit Liceul Radu Negru în anul 1953. În anul 1954, a fost admis la Institutul de Literatură și Critică Literară Mihai Eminescu.

Paul Goma devenise membru al Uniunii Tineretului Muncitoresc, o organizație comunistă. Încerca să își asigure liniștea, însă caracterul său puternic a provocat dispute cu profesorii comuniști, în 1955.

În anul 1956, după înfrângerea revoluției maghiare, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru al UTM. A fost arestat și condamnat la doi ani de închisoare pentru tentativă a organizare a unei manifestări ostile comunismului.

A trecut prin închisorile Jilava și Gherla, unde a fost anchetat cu brutalitate. Experiența carcerală i-a prilejuit mai multe scrieri, inclusiv volumul Gherla. După eliberare, a primit domiciliu obligatoriu în Bărăgan, până în 1963.

După eliberare, a susținut un nou examen de admitere, la Universitatea din București. Anul 1968 părea să aducă o împăcare cu liderii comuniști. Paul Goma a decis să se înscrie în partidul Comunist Român după ce dictatorul Nicolae Ceaușescu a condamnat invadarea Cehoslovaciei și zdrobirea Primăverii de la Praga.

Însă el a continuat să critice comunismul, inclusiv prin cărțile sale. În 1971, a fost propus pentru excludere din PCR, ceea ce echivala cu un nou stigmat social. Scrierile sale au început să fie intens difuzate de Europa Liberă.

În 1977, a trimis o scrisoare de solidarizare cu Charta 77 din Cehoslovacia. De asemenea, a trimis o scrisoare Conferinței de la Belgrad, în care denunța încălcările drepturilor omului din România. Aceste proteste i-au adus o nouă arestare.

A fost eliberat, însă, la presiunile Occidentului. Totuși, în 20 noiembrie 1977, lui Paul Goma, soției și copilului lor le-a fost retrasă cetățenia română și familia Goma a fost expulzată din România.

Paul Goma s-a stabilit la Paris, unde a continuat să lupte împotriva comunismului. În 1980, a refuzat cetățenia franceză și s-a considerat drept refugiat politic până la finalul vieții sale. În anul 2013, a acceptat însă cetățenia Republicii Moldova. 

Pe 18 martie 2020, Paul Goma a fost internat la spitalul La Pitié Salpêtrière din Paris, infectat cu coronavirus și a murit în noaptea din 24 spre 25 martie 2020.