17 noiembrie 1962, penitenciarul Aiud. Cum a fost asasinat părintele Daniil (Sandu Tudor) de la Rarău, unul dintre pilonii spirituali ai ”Rugului Aprins”. Torționarii i-au scos dinții de viu, l-au călcat în picioare și i-au înfipt un par în cap. Mărturiile părintelui Ioan Iovan

17 noiembrie 1962. Este exterminat la Aiud părintele Daniil de la Rarău (Sandu Tudor). 

Alexandru Teodorescu s-a născut în 1896 la București. Gazetar, poet și ulterior monah, a făcut parte din elita intelectuală românească din perioda interbelică, fiind cunoscut sub pseudonimul literar ”Sandu Tudor”, iar mai târziu ca părintele Daniil de la Rarău. 

S-a călugărit în 1948, sub duhovnicia parintelui Ilie Cleopa. După ocuparea țării de către Rusia Sovietică, avea să devină inițiatorul grupului Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim.

În 1942 fusese arestat de Siguranță împreună cu alți scriitori de stânga și trimis în lagărul de la Târgu-Jiu.

În 1945 înființează la mânăstirea Antim un grup isihast numit „Rugul Aprins”. Studiul textelor patristice – percepute de Securitate drept „materiale dușmănos” – precum și atitudinea critică față de ateismul regimului comunist au atras atenția organelor de represiune. Părintele a fost arestat și condamnat la 20 de ani. Toți exponenții ”Rugului Aprins” au fost condamnați la ani grei de zeghe. 

Părintele Ioan Iovan relata: ”... când a venit Decretul pentru eliberarea deținuților politici, atunci l-au omorât. Așa a spus acolo comandantul: ‹Daniil Tudor nu trebuie să scape, trebuie să-l omorâm!›. I-au scos dinții de viu din gură, l-au bătut până l-au lăsat jos la pământ – așa am auzit, că i-ar fi băgat un par în cap și, după aceea, Dumnezeu știe ce au făcut cu el… la groapa comună, sfinte moaște…” (Pr. Ioan Larion – Revista Familia Ortodoxă nr. 11(46)/2012, pp. 58-62) 

„A murit în închisoare. L-au omorât. A murit în chinuri. A fost cel mai intransigent dintre toţi deţinuţii în ceea ce priveşte credinţa. A murit ca un mare mucenic, care mărturisea înaintea păgânilor dreapta credinţă. Dumnezeu vrea de la toţi hotărâre şi statornicie. Omul, dacă nu este convins, nu vrea să se ocupe cu nimic altceva. Dacă ei erau convinşi de valoarea crezului lor, au suferit”. (Pr. Ioan Neagoe – ”Din temnițe spre sinaxare”)