Basarabia și Ucraina. Bătălia pentru limba română


Basarabia și Ucraina. Bătălia pentru limba română

În dese rânduri am amintit despre bătălia pe care am dus-o, în cadrul Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, pentru revenirea la sintagma de "Limba Română" în toate documentele oficiale ale Republicii Moldova. Lupta noastră nu a fost în zadar, Limba Română a fost repusă în drepturi iar astăzi, la Chișinău, doar lacheii Moscovei mai propagă conceptul antiromânesc de "limbă moldovenească".

Nu pot decât să mă bucur că Ucraina, stat aflat sub o cumplită agresiune militară a Rusiei, a decis să pună în aplicare de îndată revenirea la Limba Română în toate actele oficiale și în sistemul de învățământ care îi vizează pe românii din regiunea Odessa. Partenerii noștri de la Kiev, cu care avem datoria de a fi deplin solidari în aceste clipe teribile, marcate de agresiunea genocidară a Rusiei, cunosc faptul că fix Rusia sovietică a fost cea care a inventat această aberație pseudoștiințifică și diversionistă din dorința de a distruge identitatea românilor din Basarabia. Iar aceeași Rusie, nu a lui Stalin, dar de data aceasta a unui alt dictator numit Putin, a fost singura țară care a deplâns lepădarea Republicii Moldova de această impostură bolșevică a "limbii moldovenești".

Drept urmare, pentru Ucraina, decizia de a elimina în termeni imperativi această denumire divizivă și artificială, fapt absolut salutar și demn de a fi apreciat de noi, este în egală măsură un gest de încredere pentru România, dar mai ales un gest ferm de delimitare de Rusia agresoare și de politicile sale imperialiste care au căutat întotdeauna să dezbine, deznaționalizeze și să despartă atât pe ucrainieni cât și pe români.

Rusia este singurul stat care are interesul direct al păstrării acestui fals grosolan, complet străin de necesitatea reală de întărire a legăturilor dintre România și Ucraina într-un context în care Rusia amenință însăși existența națiunii vecine. Este o chestiune de minimă demnitate ca limba noastră și limba moșilor și strămoșilor noștri să nu mai fie poreclită în fel și chip, cu atât mai puțin după imaginația bolnavă a ocupantului sovietic din 1940. 

Toți românii vorbesc românește!

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.