Teodosie este, cu vârsta, din ce în ce mai penibil

În recentul Comunicat de Presă al Arhiepiscopiei - text în care este lăudat ca "om al rugăciunii și al căinței", fapt care denotă că nicio injurie din exterior nu poate fi mai injurioasă precum laudele deșănțate din cercul interior, strâmt și promiscuu - se încearcă o nouă demonstrație. Dorința unei Mitropolii a Tomisului nu trebuie, ne spune autorul colectiv al Comunicatului, luată ca dorință de ridicare în rang, ci ca recunoaștere, ca reactivare a unui scaun deja existent, încă din primele secole creștine. Iarăși, partea istorică este tratată lăutărește, influența "ACADEMIEI TOMITANE", sau cum se mai numește asociația de locatari, fiind inconturnabilă.

Desigur, și de data aceasta, "colegial" cum ar veni, este apostrofat Vasile Bănescu, pretinsul lui "omolog" constănțean având o problemă cu datul fenomenologic. Una peste alta, aceste reveniri au un singur efect: arată că "omul rugăciunii și al căinței" nu s-a rugat destul pentru ridicare/reactivare, iar căința a fost oricum parțială, câtă vreme porcăriile din trecut, care nu au fost deloc puține, în bani murdari și trupuri necinstite, nu au ajuns să fie niciodată curățate, chiar dacă ele par uitate. Omenește, mă întreb de ce tot vrea atât de vizibil treaba asta cu Mitropolia. Să își vindece nu știu ce "suferințe personale" la care Comunicatul face spre final trimitere? Doare, ustură, pișcă, mănâncă, zvâcnește, supurează, provoacă insomnii, scărpinat îndelung, până la sânge, indigestii, tensiune slabă, tourette și alte ticuri absolut incontrolabile?

Este chiar atât de grav?