Guvernul Ucrainei a adoptat o rezoluție care amenință să complice semnificativ furnizarea de ajutoare pentru front. Culisele Rezoluției nr. 935. De ce sistemele de voluntariat din UE și SUA nu pot funcționa în Ucraina / Anna Neplii


Guvernul Ucrainei a adoptat o rezoluție care amenință să complice semnificativ furnizarea de ajutoare pentru front. Culisele Rezoluției nr. 935. De ce sistemele de voluntariat din UE și SUA nu pot funcționa în Ucraina / Anna Neplii

Cabinetul de Miniștri al Ucrainei a adoptat o rezoluție (nr. 935) privind noile reguli de trecere prin vamă a ajutoarelor umanitare. Acestea prevăd completarea unei declarații electronice și depunerea unor rapoarte publice referitoare la distribuirea ajutorului umanitar. 

Rezoluția nr. 953 va intra în vigoare la 1 decembrie 2023. 

Noile reguli se aplică și bunurilor militare cu dublă utilizare importate ca ajutor umanitar. De asemenea, sub incidența acestora se vor afla și îmbrăcămintea, alimentele și produsele de igienă. 

Începând de astăzi, în Ucraina, trecerea prin vamă a ajutoarelor umanitare se face în conformitate cu Decretul nr. 174. Potrivit noului decret, o declarație de trecere prin vamă a ajutorului umanitar poate fi depusă de un reprezentant al beneficiarului – de exemplu, de un șofer –, care o completează fie în format electronic, fie pe hârtie, la punctul de control.

Pentru bunurile militare cu dublă utilizare, punctele vamale de control trebuie să primească și scrisori de garanție de la unitățile militare. Însă, conform noilor reguli, procedura a fost anulată. 

La 6 septembrie, pe site-ul oficial al Ministerului Politicilor Sociale a apărut un mesaj care anunța modificările, precizându-se că noile reguli au fost elaborate ”împreună cu organizații publice și voluntari în timpul discuțiilor publice”. În pofida acestor susțineri, numele organizațiilor publice și numele voluntarilor nu au fost făcute publice.  

Începând cu 1 decembrie 2023, schema importurilor de ajutor umanitar va presupune 20 de puncte. 

În primul rând, destinatarul (voluntar / fundație) va trebui să genereze o semnătură electronică – una acreditată. Apoi, va depune o cerere electronică de înregistrare în sistemul Ministerului Politicilor Sociale, de unde va primi un cod de intrare în sistem. Destinatarul trebuie să introducă informații despre fiecare lot de mărfuri pe care intenționează să îl importe pe teritoriul vamal ucrainean. Principalele informații solicitate: 

– grupa de mărfuri conform clasificatorului de mărfuri al vămii ucrainene;

– cantitatea și greutatea fiecărei grupe de produse; 

– rata de uzură sau data expirării; – oferta sau factura scrisă a donatorului; 

– scrisori de la cei care au nevoie de asistență umanitară; 

– planul de distribuire al ajutorului umanitar;      

După aceea, în mod automat, sistemul va atribui fiecărei liste de bunuri un cod unic de ajutor umanitar. Ceea ce înseamnă că, pentru o perioadă de 90 de zile, bunurile respective vor avea statutul de ajutoare umanitare. 

Destinatarul sau reprezentantul său vor trebui să depună o declarație pentru vămuirea acestor mărfuri. Completat în sistem, acest document trebuie să conțină numărul destinatarului și codul unic pentru ajutorul umanitar. Fără un cod unic nu veți putea depune o declarație.

E bine de știut că, în baza acestor declarații, importul de ajutor umanitar este permis numai în termen de 30 de zile de la completarea lor. 

Este foarte important ca lista mărfurilor declarate în document să corespundă listei mărfurilor din sistem, totodată existând acel cod unic. În caz de nerespectare, vameșul refuză să permită intrarea încărcăturii pe teritoriul Ucrainei sub formă de ajutor umanitar. După vămuirea mărfurilor, destinatarul trebuie să facă o listă de inventar (pe care o completează în sistem) privind ajutorul umanitar primit. Această listă / deschidere a ajutorului umanitar va fi întocmită în funcție de categoria și denumirea bunurilor, numărul de unități, greutatea sau volumul, precum și prețul pe unitatea de mărfuri, cât și costul inițial. 

În cazul în care există o discrepanță între ajutorul umanitar efectiv ce a fost recepționat și ceea ce e indicat în declarație, beneficiarul e obligat să întocmească și să depună, în sistem, o listă de inventariere a tuturor ajutoarelor umanitare primite. Ceea ce informează instituțiile de aplicare a legii despre existența acestei discrepanțe. 

Tot în format electronic, până în cea de a 15-a zi a lunii următoare, după trecerea mărfurilor prin vamă, destinatarul trebuie să transmită un raport privind modul în care va distribui ajutorul umanitar. Raportul trebuie să-i indice pe toți cei care vor primi ajutor umanitar de la beneficiar. De asemenea, trebuie specificată adresa de reședință a acestor persoane, indiferent dacă este vorba despre persoane fizice sau persoane juridice. Un astfel de raport ar trebui depus în fiecare lună de distribuire efectivă a ajutorului umanitar. 

Important – dacă în termen de 90 de zile de la vămuire nu depuneți un raport privind modul în care a fost distribuit ajutorul umanitar, se va considera că acesta a fost utilizat în alte scopuri. În acest caz – cu excepția instituțiilor bugetare –, destinatarul își va pierde statutul de beneficiar. O reînregistrarea nu este posibilă mai devreme de 6 luni. 

În Rezoluția nr. 953 se precizează că Serviciul Social Național, inspecțiile fiscale și instituțiile de aplicare a legii vor asigura controlul privind respectarea noilor reglementări. În plus, Serviciul Social Național monitorizează și datele referitoare la ajutorul umanitar și la distribuirea efectivă a acestuia. 

Ce spun voluntarii ucraineni despre noile reglementări? 

Se impune o întrebare: cerința inventarierii minuțioase a ajutorului umanitar (categorie, denumire, număr, greutate, volum, costul inițial și prețul per bucată) va lichida, într-adevăr, schemele de corupție ce vizează acapararea acestor ajutoare? 

”Nu cred că unii oameni se vor opri din vânzarea ilegală a ajutoarelor umanitare. Cei la care mă refer au, de multă vreme, propriile contacte la graniță. Prin urmare, pentru mine, lupta împotriva corupției este un argument foarte dubios. Cel mai rău lucru în toată această inovație este raportarea permanentă”, a scris directoarea organizației caritabile olandeze Stichting Zeilen van Vrijned – am numit-o pe Veronika Mutsei –, pe Facebook, la 11 octombrie. 

Veronika a menționat că, de la începutul invaziei rusești și până în prezent, fundația pe care o reprezintă a transportat ajutoare umanitare în valoare de peste 20 de milioane de euro către Ucraina. Aceste ajutoare sunt transferate o dată la două săptămâni sau o dată pe lună, ajungând la unități militare și spitale.  

Potrivit Veronikăi Mutsei, pregătirea unui convoi cu ajutoare durează aproximativ două săptămâni însă, după intrare în vigoare a noului decret, această perioadă poate crește la mai mult de o lună. 

”Suntem deschiși la modul absolut în toate rapoartele noastre trimise către donatori și sponsori. Dar, de exemplu, cum voi rezolva cu un raport despre un militar, raport care acum este pe zero, pentru că i-am trimis anticipat, la cerere, trei turnichete? Conștiința nu mă poate lăsa să acționez altfel, îmi pare rău. Dar, dacă nu primesc acest raport pentru a-l introduce în sistemul de control, fundația nu va mai putea ajuta această unitate militară în următoarele șase luni. Oare, personalul medical, care se ocupă de mulți pacienți, ne va putea oferi cantitatea necesară de rapoarte, în condițiile întreruperilor de curent? Vor putea spitalele să furnizeze rapoarte pentru fiecare pachet cu paracetamol?”, a întrebat Veronika Mutsei.  

Veronika nu este singura voluntară care ridică aceste probleme privind Rezoluția nr. 953. 

”În primul rând, această rezoluție îi afectează pe voluntarii medicali. Iar în spatele lor sunt viețile apărătorilor noștri. E viața frontului nostru”, a scris voluntara Diana Makarova, pe Facebook. Diana face voluntariat încă din 2014. 

”Cineva primește o sută de turnichete și altcineva – trei agenți hemostatici. Unii oameni primesc cereale, iar altora li se dă o pâine în mână. Voluntarul trebuie să noteze datele pașaportului și apoi să facă un inventar al tuturor acestora”, a adăugat Diana.

Potrivit Dianei Makarova, sistemele de voluntariat europene și americane (promovate de comisarul prezidențial pentru activități de voluntariat, Nataly Pushkareva) nu vor funcționa în Ucraina din cauza ”realităților complet diferite”. În special, vorbim despre colectarea datelor cu caracter personal de la cei care au primit ajutor umanitar. 

”Partenerii noștri sunt din Europa, SUA, Canada și din alte zone civilizate, unde furnizarea unei adrese personale nu este ceva periculos, unde oamenii nu stau printre case bombardate și nu au auzit despre răpiri și ucideri de activiști și voluntari”, a punctat Diana Makarova. 

Noua rezoluție a Cabinetului de Miniștri poate afecta semnificativ nu doar viteza de livrare a ajutorului umanitar pe front, ci și volumul acestuia. Cel mai grav e că situația generată ridică multe obstacole în calea voluntarilor care sunt angajați în procurarea și furnizarea de articole medicale.

De notat că, în timp ce Ucraina blochează schemele de aprovizionare ”gri” cu bunuri militare pentru antreprenori și voluntari, Rusia permite în mod direct orice importuri paralele, de oriunde, pentru toate articolele militare.  

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.