O asimetrie gravă: anarhiștilor și entuziaștilor de stânga extremă li se iartă păcatele tinereții, chiar sunt trecute scrupulos sub tăcere, dar celor de dreapta la rândul ei extremă, numiți la un loc "fasciști", nu. Dimpotrivă. În numele democrației, nu!
Aceștia din urmă, iar nu ceilalți, au înfundat însă pușcăriile comuniste și mulți dintre ei, știm deja, s-au convertit de la fanatismul ideologic la serenitatea religioasă.
Evidența acestui proces lăuntric, inefabil și adânc uman, este contestată de cei care, iată, sunt îngăduitori cu crimele comunismului văzut ca "dictatură a dezvoltării", dar intransigenți în continuare față de destinele celor care și-au pus onest, spre sfârșitul vieții, singurele întrebări care contează.
O diferență de calitate. Deloc evidentă.
DOXA!