EXCLUSIV Interviu. Un voluntar român care luptă în Ucraina rupe tăcerea: care este numărul REAL al combatanților români de pe front, dincolo de minciunile propagandei ruse. Carnagiul de la Bahmut. Cum se explică lentoarea contraofensivei ucrainene. Galerie FOTO

După ce a intervat mai mulți militari ucraineni din prima linie, Podul.ro a reușit să realizeze un amplu interviu exclusiv cu unul dintre puținii voluntari români care luptă pe fronturile din Ucraina, fiind membru al Legiunii Internaționale. Evident, îi vom proteja identitatea, prezentându-l sub indicativul său de luptă – ”Getotac”. 

În cele ce urmează, voluntarul român vă va oferi detalii inedite atât despre carnagiul de la Bahmut, unde a luptat în prima linie, fiind acolo în momentul cedării orașului, cât și despre alte încleștări sângeroase, soldate cu mulți morți și răniți pentru ambele tabere. ”Getotac” relatează și cel mai înspăimântător moment trăit pe front, când totul exploda în jur, în timp ce camarazii de arme îi cădeau secerați în imediata apropiere, sub tirul constant al rușilor. 

”A fost cea mai oribilă stare pe care am experimentat-o, la limita șocului, când nu poți să mai vorbești, când trebuie să iei o palmă ca să te trezești. Acela a fost cel mai înfricoșător moment”, ne-a mărturisit voluntarul român. 

De asemenea, ”Getotac” (foto jos, alături de un camarad) dezvăluie, cu aproximație, numărul real al voluntarilor români care luptă în Legiunea Internațională a Ucranei. Așa veți afla că, dincolo de minciunile propagandei rusești, care inventează sute de români pe front, românii sunt, în realitate, cei mai puțini dintre voluntarii care luptă în Ucraina (în cazul acesta ne referim doar la românii din dreapta Prutului, cu mențiunea că sunt mulți basarabeni care activează pe fronturile ucrainene – aceasta e o altă discuție). E bine de știut că ”Getotac” pregătește o campanie de recrutare destinată cetățenilor români. 

Voluntarul dezvăluie și câți români lucrează în domeniul securității private (Close Personal Protection) pe teritoriul ucrainean, asigurând securitatea ambasadelor, a demnitarilor și a oamenilor de afaceri care vin în Ucraina. 

Nu în ultimul rând, ”Getotac” explică modul în care ucrainenii se raportează la români și România, odată cu începutul invaziei rusești la scară largă, totodată analizând, cu ochiul luptătorului, mult-invocata contraofensivă ucraineană. Vă invităm să citiți și să distribuiți interviul (mai jos îl prezentăm și în versiune audio): 

Constantin Dicusar: Bună ziua. Vă mulțumesc pentru că ați acceptat să ne oferiți acest interviu.

Getotac: Bună ziua. Și eu vă mulțumesc. 

Podul.ro: Pentru început relatați-ne, vă rugăm, când, de ce și cum ați reușit să vă înrolați în Legiunea Internațională a Ucrainei. Ce v-a motivat să luați această decizie? (00:30-04:05)

Getotac: Inițial am dorit să intru în Legiune încă de anul trecut, prin lunile aprilie-mai. Am mers până la Ujhorod, la granița cu Slovacia, dar cred că nu am ales prea bine granița – de obicei se intra prin Polonia. Când am ajuns acolo, în Ucraina se dăduse deja legea privind înrolarea cetățenilor străini prin intermediul ambasadelor locale din țările de unde veneau. Apoi, am venit în România, aplicând de câteva ori la Ambasada Ucrainei din București, după care la Ambasada Ucrainei din Bulgaria, și văzând că nu-mi răspundea nimeni, am mai încercat în câteva țări din apropiere. Dat fiind că nimeni nu-mi răspundea, abandonasem atunci intenția privind înrolarea. 

Prin decembrie am avut o discuție cu un coleg cu care efectuam antrenamente tactice. Împreună cu el, am hotărât să mai aplicăm o dată. Zis și făcut! În februarie ne-am pornit din România, de data aceasta am mers prin Polonia, de unde nu mai era necesar să mai treci pe la vreo ambasadă. Noi am înțeles că prin ambasadă nu prea venea nimeni. În februarie deja eram la Kiev, am cunoscut și niște oameni pe parcurs, care ne-au îndrumat și ne-au ajutat să ajungem la numerele de telefoane care trebuiau și astfel, am reușit să mă înrolez. 

Motivul pentru care m-am înrolat – m-ați și întrebat mai sus – a fost idealismul. Nu pot să spun că am avut un motiv special. Sunt o persoană idealistă, vedeam în fiecare zi nenorocirile care se întâmplă, le vedem și acum la știri. Vedem cum sunt atacate ținte, obiective și infrastructură civile. În decembrie, atunci când abia ne porneam spre Ucraina, văzusem ,,vestita” campanie a Federației Ruse de bombardare a infrastructurii energetice ucrainene. Am văzut ucraineni la lumini de lumânare, prin metrouri etc. Idealismul m-a motivat, nu banii, eu sunt IT-ist și consultant de securitate cibernetică în România, fac destui bani, deci este vorba exclusiv despre idealismul meu, despre dorința de a ajuta, de a face o schimbare în lume. Noi, cu toții, credem că acest război este injust, iar eu mă gândeam ce aș putea face pentru a opri războiul și agresorii. 

(Sursa foto: ”Getotac”)

Podul.ro: Totuși, pe lângă scopurile nobile / idealiste, există și mărturii din partea unor voluntari care declară că merg în Ucraina pentru a câștiga bani… (04:07 – 05:30)

Getotac: Nu știu câți bani ar putea ei să câștige, pentru că nu sunt foarte mulți bani acolo. Dar depinde și de condiția pe care o au aceștia în țara de origine, ce au lucrat anterior. Dacă erau oameni care curățau o clădire, în mentenanță, și alte munci de jos, probabil că banii de aici li s-ar putea părea ,,mulți”. Din legionarii pe care i-am cunoscut, cam 70-80 % dintre ei sunt oameni care câștigau suficient de mulți bani în țările lor, deci, mai mult decât fac aici. Cred că ține de condiția fiecăruia. Dacă vin din lumea a treia, sau dintr-o țară aflată în curs de dezvoltare, asta e. Am văzut și băieți din America Latină, probabil cu un venit per capita mai mic, semnificativ mai mic decât în Europa sau România. Pe aceștia îi pot înțelege și nu am nimic cu ei pentru că au venit în Ucraina pentru bani. Nu sunt împotriva niciunei categorii. Eu personal, repet, nu sunt aici pentru bani, și nici cei 70-80 % dintre legionari nu sunt aici pentru bani. 

Podul.ro: Ați mai avut, anterior, o experiență militară pe câmpurile de luptă? Ucraina reprezintă prima dumneavoastră experiență de acest gen? (05:32 - 06:50)

Getotac: Am activat în anumite domenii militare informative. Dat fiind că vin din sfera de securitate cibernetică, am avut de-a face cu anumite organizații, autorități guvernamentale, organizații care asigură respectarea legii. Am avut unele conexiuni cu organizații informative din Europa, nu neapărat din România. Deci am o pregătire nu atât militară, cât informativă. Mi-am transformat într-un hobby tirul sportiv, antrenamentele tactice, poligoanele, sunt și instructor de poligoane și armament de tir. Din acest punct de vedere aveam habar unde mă bag, și nu eram chiar la prima apăsare pe trăgaci. Însă experiență militară și de luptă, ce-i drept, nu aveam. Nu am fost în alte zone de conflict. 

(Sursa foto: ”Getotac”)

Podul.ro: Ați spus că ați activat și activați în prezent și în domeniul cibernetic. În Ucraina, care sunt mai exact responsabilitățile pe care le aveți, aproximativ în ce direcție activați? (06:55 – 08:29)

Getotac: Nu pot să vă dau prea multe detalii pentru că există secretul de serviciu și trebuie să respectăm faptul că încă suntem într-un război, iar acest interviu va ajunge la public. Activam într-o divizie sau legiune care este atașată direcției de informații militare din Ucraina. Facem o serie de activități care, probabil, depășesc puțin sfera infanteriei clasice. Dat fiind că vin cu experiența tehnologică, am activat și în sfera aceasta. Acum nu pot să dau detalii despre ce fac aici și cum fac, dar da, au fost mai multe misiuni care au avut de-a face cu tehnologia. 

Apoi au fost și misiuni care nu au avut de-a face cu tehnologia, spre exemplu cele de asigurare a pozițiilor proaspăt cucerite, am făcut și tranșee, și în principiu, unitatea din care fac parte realizează un spectru larg de acțiuni. Asigurăm sprijin trupelor regulate ucrainene, dar în principiu, suntem dizlocați acolo unde este nevoie de noi. 

Podul.ro: Acum aproximativ 2 luni de zile, ministerul rus al Apărării insista că Ucraina ar fi contractat circa 12.000 de voluntari din străinătate, dintre care 700 ar fi români (detalii AICI). Cum vă raportați la această declarație? În realitate, câți voluntari români luptă pe fronturile din Ucraina? 

Getotac: Eu știam de o declarație de la Kremlin sau de la MAE-ul Rusiei, ce-i drept mai veche, de acum un an, în care afirmau că în Ucraina ar activa 1800 și ceva de români, și că ei, rușii, ar fi uciș circa 300 dintre ei. Cea invocată de dumneavoastră este o declarație nouă despre care nu sunt la curent. Dar oricum, aici se vorbește despre cifra de 700, în declarația veche se vorbea despre 1800. 

(Sursa foto: ”Getotac”)

Pot să vă spun că în momentul acesta, din informațiile mele, în Ucraina ar fi aproximativ 5 combatanți români. Numai eu cunosc doi voluntari, plus eu, deci trei în total. Este vorba despre români din România – a nu se face confuzie cu românii din Republica Moldova, unde situația ar fi diferită. În ceea ce privește cetățeni din România eu spun că ar fi trei voluntari, însă zic cinci ca să nu cumva să fac vreo gafă sau să scăp pe cineva din vizor, despre care nu știm noi. Noi, cei trei voluntari, suntem în legătură și ne cunoaștem. Deci, puteți înțelege diferența colosală dintre ce declară ministerul, purtătorul de cuvânt al Kremlinului sau orice organizație statală de la ei care face declarații de-astea, și starea de fapt a lucrurilor care ne spune despre trei, până la cinci români zic eu.

Foarte important, mai există o forță de 10-20 sau 30 de români care se află în domeniul securității private (Close Personal Protection), și care asigură securitatea ambasadelor, demnitarilor, oamenilor de afaceri care vin în Ucraina. Deci, în securitatea privată ar fi, cel mult, 30 de români. Dar, s-ar putea să fie doar 10 sau 5. Despre aceștia nu poți spune că țin la propriu arma în mână, că îndeplinesc sarcini mai mult sau mai puțin militare. Cu destulă indulgență afirm că în Ucraina ar fi cam 50 de combatanți cu arma în mână. Cifra pe care o pot bate în cui, pentru că sunt în cunoștință de cauză, sunt trei, de care știm, și poate încă vreo doi despre care poate nu știm. În concluzie, ar fi vorba despreo cifră cuprinsă între 3 și 50 de români, un număr destul de infim. 

Este foarte important de precizat că încercăm să aducem români aici. Recent, am lansat o campanie de recrutare a vorbitorilor de limbă română. Această campanie se desfășoară în colaborare cu frații din Republica Moldova – vrem să înființăm o unitate a vobitorilor de limbă română. Avem experiență, suntem familiarizați cu situația, vrem să construim un pic reputația României pentru că, probabil,suntem una dintre țările care are cei mai puțini combatanți din Ucraina. 

În al doilea rând, dorim să pregătim concetățenii, compatrioții noștri. Asta nu înseamnă că o să vină neapărat un război în țările noastre, dar, de ce să nu fii pregătit pentru asta?! Cum spune dictonul latin: ,,Si vis pacem, para bellum” (,,Dacă vrei pace, pregătește-te pentru război”)

Podul.ro: Care este, în general, atitudinea camarazilor ucraineni față de voi? Ce cred ei despre România? (13:40 – 19:25)

Getotac: Din momentul când am intrat în Ucraina, în februarie, având tot timpul steagul românesc (patch-ul militar de luptă cu România) pe geaca purtată, bineînțeles sub însemnele ucrainene, chiar din momentul când am ajuns în gară, mi s-au luat bagajele din mână, ca să mă ajute oamenii cu ele, fiind destul de multe. Asta se întâmpla în februarie, când încă nu știam ce înseamnă Ucraina. 

În tranșee, am luptat cu camarazii ucraineni nu pentru că eram sau nu român, aici suntem cu toții frați care avem același obiectiv, de a trimite Federația Rusă acasă cât mai rapid posibil. Noi, acolo, luăm un glonț unul pentru celălalt, nu are nicio legătură aici naționalitatea noastră. Anume asta este starea de spirit de acolo, din tranșee și din câmpurile de luptă. 

Nu am simțit nici un ,,spin sau ghimpe” pentru că sunt român, în tot acest timp. Se fac aproape 9 luni de când am intrat în Ucraina. Nu au existat momente de genul că nu aș fi binevenit aici, sau în general disensiuni de acest tip în Ucraina. 

Dar avem și partea cealaltă a monedei, pentru că v-am promis că voi fi sincer: sunt foarte mulți ucraineni care nu știau de România și asta mi se pare ciudat, fiindcă totuși suntem vecini și avem o graniță directă. Eu îi mai întreb pe unii: ,,Bă, ce părere ai de România, crezi că ne ajutăm?”. De asemenea au fost și discuțiile alea mai vechi de acum câțiva ani despre teritoriile românești, despre Insula Șerpilor, despre școlile românești de acolo. Deci logic, curiozitatea te face să mai întrebi și astfel de subiecte. Nu am simțit nicio disensiune în tot acest timp, numai reacții de genul: ,,Nu cunosc, nu am de-a face cu România”, ceva nici de bine, nici de rău.

(Voluntarul român cu indicativul ”Getotac” / sursa: ”Getotac”)

Dar, de când a început invazia rusească la scară largă, toți știau că România a ajutat enorm în privința refugiaților ucraineni. Remarc atașamentul lor față de polonezi, cu care se înțeleg foarte bine, ei fiind popoare slave. Există o asemănare între limba pe care o vorbesc. Întotdeauna îi auzi pe ucraineni lăudând polonezii. România a ajutat extraordinar de mult Ucraina, faptul că la noi nu se vorbește deschis despre asta este o altă problemă. 

Totuși, iată, pot interveni și unele momente precum situația cu drona sau dronele prăbușite pe teritoriul românesc, care afectează relațiile bilaterale. În aceste momente, este important ca noi românii și ei, ucrainenii, să nu depășim anumite ,,granițe” pentru a nu cădea în capcana de a ne dușmăni. Nu am avut cele mai bune relații cu Ucraina pentru că nu împărțim aceleași valori culturale, aceleași tradiții, același sânge – venim din două lumi diferite. Eu cred că românii sunt latini și foarte, foarte puțin slavi, iar ucrainenii sunt sută la sută slavi, și atunci evident am avut parte de momente de ignoranță. Dar asta nu trebuie să împiedice niciodată o bună vecinătate, mai ales atunci când avem un ,,vecin” al Europei, acolo la nord-est, care începe să facă nebunii prin Europa. Iată de ce, chiar și popoarele foarte diferite din punct de vedere cultural, ar trebui să fie unite în aceste momente, pentru a ține piept agresiunii Federației Ruse. 

Podul.ro: Să vorbim și despre situația de pe câmpul de luptă: Bahmutul a rămas cel mai disputat oraș pentru care vă bateți de luni de zile. Care este situația de acolo, cât ați reușit să avansați între timp, mai ales după plecarea mercenarilor Wagner? (19:26 – 27:51)

Getotac: Eu am fost personal, de la începutul lunii aprilie și până pe 15 iulie, în Bahmut, acolo, în prima linie. Acum nu mai sunt acolo, dar am mai mulți prieteni din diferite divizii, brigăzi care luptă acolo în prezent. Eu am ajuns acolo când se pierdea Bahmutul, am asistat la pierderea orașului chiar acolo, în prima linie. În acest moment, situația în Bahmut este mult mai bună decât atunci când eram acolo. Strategia a rămas aceeași. Bine, nu vă pot comunica unele informații care țin de chestii de serviciu, dar vă pot spune că ucrainenii au ținut de Bahmut pentru a lichida și pentru a menține ocupate cât mai mult forțele rusești. Oricât ar recunoaște sau nu rușii, au fost câteva zeci de mii de trupe rusești care au rămas acolo și care, din păcate pentru ei, nu se vor mai întoarce vreodată în Rusia. 

A fost un fel de atriție acolo. Ucrainenii nu țineau de Bahmut pentru că reprezenta vreun obiectiv strategic sau centru cultural etc, da, a fost un oraș mic și frumos, am văzut pozele cu acesta înainte ca rușii să-l radă de pe fața pământului. Au fost o grămadă de generali care nu înțelegeau de ce se luptă ăia pentru Bahmut, chiar nu se întâmpla nimic dacă cade una dintre tabere acolo. Mulți au înțeles că războiul va fi de lungă de durată, iar ucrainenii au decis să consume forțele rusești acolo. A fost o tragedie, s-a murit pe capete acolo, din ambele tabere, ca să fiu sincer, să nu fac propagandă aici. Inclusiv în retragerea din Bahmut s-a murit pe capete. În schimb, când s-au retras ucrainenii din Bahmut, acolo s-a pus un ,,capăt” tactic, strategic. La ședințele de comandă, ucrainenii declarau că ,,punem punct și o luăm de la capăt”. Se vorbea despre cum se va aborda în viitor problema Bahmutului, dacă vrem sau nu să-l luăm înapoi. Acolo sunt maxim 20 % din clădiri mai înalte de 5-10 metri. Practic au rămas doar fundațiile din cauza artileriei grele folosite, dar și a altor tipuri de arme uzitate de ruși, inclusiv fosforul. 

La Klişciivka au folosit masiv fosforul, armă care în opinia lor ar fi una ,,legală” care ,,face doar fum”. Dar, nu este prima data când fac ei astfel de crime de război, noi ne-am obișnuit. Suntem bucuroși că o folosesc împotriva noastră și nu împotriva piețelor de legume, cum s-a întâmplat acum la Konstantiniivka. Sincer, când lovesc în noi cu fosfor nu suntem așa de supărați, decât atunci când bombardează în civili. 

În momentul acesta, comandanții ucraineni au decis că nu este atât de important să se ia Bahmutul propriu-zis, cât zona din jur. Încă de când eram acolo se acționa pe flancuri. Este vorba despre regiunea nord, zona Makiivka, în pungile alea faimoase, asemănătoare cu potcoavele, precum și zona sudică, în Klișciivka, Andreiivka, și Kurdiuniivka, unde am luptat și eu, și linia Severodonețsk.

În ultimele săptămâni, s-au făcut niște avansări importante. Din punctul meu de vedere, Kurdiumiivka este foarte importantă pentru că pe acolo trece unul dintre drumurile de aprovizionare ale zonei. În nord, la Makiivka s-a reușit să se avanseze. Ideea este de a înconjura Bahmutul și de a vedea dacă rușii ne vor provoca la o luptă acolo, sau vor face retragerile lor faimoase, în care ei ,,se retrag victorios, iar ucrainenii fug rușinos după ei”, cum minte propaganda Kremlinului. 

Se încearcă, de fapt, luarea totală a zonei. Avansările sunt impresionante, iar pentru asta ar trebui să le mulțumim băieților din a treia brigadă de asalt al Batalionului Azov, care au făcut o muncă enormă acolo. Noi am luptat cot la cot cu ei, am fost sub comanda lor acolo, Legiunea. Când am ajuns eu acolo, eram la 12 km distanță de ruși, ei putând să ne lovească cu cam toate tipurile de artilerie. Pe românește: ,,erai prea aproape de ei, puțin prea aproape”. Se dădeau lupte pentru un canal, dețin și unele filmulețe în acest sens. 

Podul.ro: În prezent, care este miza pe această direcție a războiului? Se planifică o avansare în regiunea Donbass? ( 27:52 - 29:40)

Getotac: Asta n-aș putea să vă spun. Nu știm prea multe despre mizele contraofensivei în general. Sunt doar speculații, în realitate nici noi, nici comandanții nu au idee. S-ar putea opri dacă iau Bahmutul, sau să încerce refacerea liniei care a fost din 2014, și să rămână într-un război înghețat strict pe regiunea Donețsk, Lugansk, investind eforturi în alte zone, de exemplu pentru a înainta spre Crimeea. Dar, s-ar putea să avem surpiza că nu vor mai dori să înainteze spre Crimeea, și dintr-o data să atace Donețsk, Lugansk pentru a le lua înapoi. 

Ați văzut și voi reclamele ucrainene de la tv-uri (cu Budanov), ca să păstrăm tăcerea. Deci eu cred că nici nu are rost să speculăm asupra intențiilor comandanților ucraineni. Ceea ce contează e că avansează și nu pierd teritorii, acest lucru trebuie remarcat, în special pentru gurile rele care spun că nu avansează, sau că avansează lent. Nu contează, atâta timp cât avansezi și un metru, și nu pierzi teritoriu, te afli în inițiativă. 

Podul.ro: Care ar fi nevoile actuale ale Forțelor Armate Ucrainene pentru a desfășura operațiuni rapide și eficiente? Totuși, mulți se întreabă de ce ucrainenii avansează lent, de ce contraofensiva ,,întârzie”, de ce vedem această lentoare pe fronturi? (29:41 – 34:50)

Getotac: Am un amic care a fost ofițer în armata americană, astăzi se află la vatră. Recent am avut o discuție cu el despre nevoile contraofensivei ucrainene. El îmi spunea că pentru a desfășura astfel de operațiuni cu rezultate palpabile, de ritm rapid, ai nevoie de 3 elemente principale. L-am întrebat despre ce este vorba, și el mi-a răspuns: air support, air support, air support (suport aerian, suport aerian, suport aerian). Este extraordinar de important să ai sprijin din aer, fie avioane, helicoptere, care să-ți preia ,,încărcătura” când ești atacat și să te relaxeze printr-un atacat de sprijin de sus. Este foarte important ca un elicopter să-ți preia sarcina asta când ești atacat și de zece ori mai important, când ataci, pentru că te împotmolești din cauza focului de suport al inamicului din față. Pur și simplu stai în tranșee și nu poți scoate capul de acolo pentru că puterea inamică este mai mare. Dar, când ești ajutat de un elicopter, ai posibilitatea de a avansa. 

Personal, nu cred că contraofensiva ucraineană ar putea avansa rapid fără suport aerian, din cauza minelor de câmp și a altora de tot felul, precum cele antipersonal, antitanc. Ați văzut ce cantități și variații de mine au rușii. Politica ucraineană, indiferent de ce spun pro-rușii, este de a salva vieți, să nu sacrifice vieți, și cu toate acestea mor mulți ucraineni. Nu intru în zona de propagandă care spune că mor de 200 de ori mai mulți ruși decât ucraineni, NU, se moare și în armata ucraineană. Dar, s-ar muri exponențial mai mult, la un ritm la care ar speria opinia publică, dacă ucrainenii ar împinge trupele efectiv în față, cum fac rușii, fără niciun sprijin aerian, de artilerie. Brigăzile de artilerie sunt foarte, foarte ocupate, se mai ,,stă la coadă” câteodată pentru a cere sprijin de la artilerie. Dacă ucrainenii nu ar avea politica asta de cruțare a vieților, s-ar muri mult mai mult, să fie clar. 

Contraofensiva aceasta avansează exact atât cât se poate, ca să nu moară foarte mulți oameni, pentru că ăsta e războiul, aici se moare. Suportul aerian și primirea de avioane F-16 sunt necesare, inclusiv primirea unor avioane de model sovietic precum MIG-29. Acestea s-au văzut pe front, în zona Bahmut aveam aviație, nu contează cât și cum, dar aveam aviație, care era prezentă acolo. Lumea crede că aviația ucraineană este inexistentă. Cu câteva zeci și sute de avioane F-16 ar merge un pic mai bine treaba. 

(Sursa foto: ”Getotac”)

Podul.ro: Pentru că ne-am apropiat de finalul interviului nostru, te îndemnăm să îți amintești și să ne relatezi cel mai înfricoșător lucru pe care l-ai văzut sau trăit pe front. Care a fost? (34:55 – 37:26)

Getotac: Evident, frontul este un lucru oribil. Am văzut cadavre, oameni dezmembrați, plăgi și tot felul de nebunii. Cel mai înfricoșător lucru pe care l-am experimentat a fost atunci când ne deplasam spre o poziție, pentru a efectua asigurarea acesteia, și era o densitate de foc de artilerie inamică impresionantă. Am plecat de dimineață pentru a asigura poziția, și nici seara încă nu realizasem această misiune. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Acolo exista și o strategie de rotație pentru păstrarea vieților militarilor ucraineni. Pe cărarea unde trebuia să mergem noi, din păcate, au fost patru pierderi. S-a întâmplat ca noi să vedem acel moment, când colegii noștri au suferit tirurile de artilerie. A ieșit foarte rău pentru ei, nu contează dacă a fost vorba de morți, răniți, dar noi trebuia să mai facem 1 km jumătate pe cărarea aia. A fost cea mai oribilă stare pe care am experimentat-o, la limita șocului, când nu poți să mai vorbești, când trebuie să iei o palmă ca să te trezești. Acela a fost cel mai înfricoșător moment. 

În rest, cam tot timpul m-am simțit protejat, știm să minimizăm riscurile. Dar așa frică nu mi-a mai fost în niciun alt moment vreodată. M-am gândit că oricând poate să cadă ceva și peste noi.