Podul.ro a realizat un interviu exclusiv cu Andrey Buzarov, unul dintre cei mai apreciați experți ucraineni în domeniul politicii externe și al relațiilor internaționale.
Având un CV impresionant, Buzarov (jurist de profesie) mai este și activist pentru drepturile omului, jurnalist, observator și expert internațional. E autorul mai multor cărți, articole și bloguri pe diverse teme filosofice, juridice, etnografice, sociale, istorice și politice. Buzarov acordă o mare importanță susținerii jurnalismului independent din Ucraina și studierii limbilor străine. Colaborează cu diverse proiecte politice și personalități publice în calitate de consultant politic și juridic.
Totodată, Andrey Buzarov este membru al Consiliului public din cadrul Comisiei pentru Afaceri Externe a Radei Supreme de la Kiev, membru al Comitetului pentru relații internaționale al Asociației Naționale a Barourilor din Ucraina, membru al Consiliului public în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și membru al Asociației de politică externă din Ucraina, precum și expert al grupului analitic KievStratPro.
În cadrul interviului au fost abordate mai multe aspecte privitoare la politica externă a Ucrainei, fără a le ignora însă și cele mai actuale evenimente interne. Podul.ro a încercat să afle de la Buzarov cum evoluează în prezent relațiile maghiaro-ucrainene. Vă invităm să citiți și să distribuiți interviul:
Constantin Dicusar: Bună ziua! Vă mulțumesc pentru acest interviu. Pentru început, haideți să discutăm un pic despre cel mai actual subiect din Ucraina – și anume, mișcarea trupelor ruse de ocupație spre direcția Kupiansk (Harkiv). Au existat mai multe avertizări îngrijorătoare venite din partea unor experți, printe care Vitaly Portnikov, acesta atrăgând atenția că ar putea urma noi ocupații în direcția amintită. Cât de realist ar fi scenariul în care Putin ar anexa și o parte din regiunea Harkiv, incluzând în Constituția rusă, pe modelul anexărilor și pseudo-referendumurilor din alte regiuni ucrainene, întreaga regiune Harkov ca ”subiect teritorial al Rusiei”?
Andrey Buzarov: În privința Kupiansk-ului, acțiunile rușilor erau de înțeles pentru majoritatea militarilor noștri. Forțele Armate ale Ucrainei se așteptau la mutarea asta. Dar, eu cred că Rusia nu face aici altceva decât să folosească niște resurse pentru a pune presiune pe armata ucraineană. Scopul de bază este să distragă atenția militarilor noștri de la situația de pe principalele fronturi, care sunt în Donbass, dar și în direcția sudică. Pot aprecia, din punct de vedere politic, acțiunile rușilor în direcția Kupiansk ca purtând un caracter tactic, nimic mai mult. Chiar de la bun început (din primele zile ale ocupației temporare a orașului Harkiv), rușii au conștientizat că este imposibil să controleze această regiune. Bineînțeles, situația s-a datorat atât militarilor noștri, a deciziilor rapid luate de autoritățile statului, cât și a societății ucrainene din Harkiv per ansamblu să repete sau să facă un blitzkrieg în martie anul trecut. Încă de atunci se știa soarta regiunii Harkiv. Nu îmi pot imagina că astăzi rușii ar putea obține ceva pe această direcție. Rusia nu mai are, în prezent, capacitatea de a desfășura acțiuni ample de extindere militară.
Podul.ro: Recent, am văzut mai multe declarații venite de la Kremlin, care anunțau despre intențiile Rusiei și ale Chinei de a coopera în domeniul militar și nuclear cu Africa Ce înseamnă acest lucru pentru Statele Unite, pentru NATO și pentru întreaga lume liberă?
Andrey Buzarov: În privința acțiunilor globale ale Rusiei, eu cred că în acest moment ,,se duc lupte” pentru noi piețe de acces. Nu doar Rusia, dar și China și Iranul încearcă să-și extindă prezența în statele africane, în Orientul Mijlociu și în America de Sud. Rusiei îi este foarte greu să facă acest lucru, mai ales că, anterior, unele state, printre care și China, îi îngrădeau Moscovei aceste posibilități. Dar astăzi, Rusia și China încearcă să forțeze un control dacă nu total, atunci parțial al unor piețe de aici. Totuși, nu trebuie să uităm de prezența SUA și a aliaților săi în zonă. Nu trebuie uitată nici Ucraina, noi suntem principalii aliați ai SUA din spațiul post-sovietic pe direcția africană, datorită rezervelor noastre de cereale.
Poziția SUA și a Ucrainei privitoare la China este bazată pe principiul ,,echilibrului”. Vedem că nici China nu vrea să intre în conflicte cu SUA și Europa, și nici noi, de cealaltă parte, nu ne dorim acest lucru. Așa că, în prezent, doar acțiunile Rusiei ridică semne de întrebare. Ei țin cu orice preț să-și păstreze și extindă piețele în Orientul Mijlociu pentru exportul cerealelor. Acest lucru este inacceptabil pentru noi și pentru SUA, întrucât încasările rușilor sunt îndreptate spre menținerea complexului lor militar. Pot să vă spun că această direcție africană, care va fi valorificată în timp, va deveni și o nouă arenă de impunere în relațiile internaționale.
Podul.ro: Sin postura de expert în relațiile internaționale, dumneavoastră ați întreprins, recent, o vizită în Ungaria. Spuneți-ne, vă rog, cum vi s-a părut societatea maghiară, mai ales în contextul războiului Rusiei din Ucraina și al amenințărilor Kremlinului?
Andrey Buzarov: Sunt întrebări foarte complexe, care necesită și răspunsuri complexe. În privința lui Viktor Orban, acesta se bucură de susținerea societății maghiare – acest lucru mi s-a părut destul de evident. Trebuie spus că o alternativă politică în interiorul societății maghiare NU există – mă refer la una care ar putea să-l încurce pe Orban să conducă țara. Mai mult, în ceea ce privește politica externă, echipa lui Viktor Orban are legături trainice cu conservatorii americani și europeni, și eu încă odată în plus m-am convins de aceasta, fiind prezent la mai multe evenimente internaționale dedicate chestiunilor economice, inclusiv unele dintre ele organizate în regiunea transilvană din România.
Viktor Orban încearcă să păstreze intactă situația socio-economică din țară, iar asta cu ajutorul legăturilor sale cu cercurile conservatoare. El vede stabilitatea economică maghiară inclusiv prin importurile energetice rusești. Acest lucru nu ne place nouă, Ucrainei, nu îi place nici Uniunii Europene. Viktor Orban va încerca, din toate puterile, să își păstreze legături economice cu Rusia. Acest lucru se bazează pe strategiile sale geopolitice – Orban mizează foarte mult pe echipa lui Donald Trump în SUA. Ungurii doresc să aștepte 2 ani, după care, cred ei, situația internațională se va schimba. Pentru Orban vor fi foarte importante alegerile prezidențiale din SUA. Deci, repet, echipa lui Orban se bazează foarte mult pe strategiile lui Trump, și în ciuda multor aspecte, păstrează legăturile cu oamenii lui Trump și conservatorii americani.
Podul.ro: Cum vedeți relațiile dintre Bruxelles și Budapesta?
Andrey Buzarov: Relațiile dintre Bruxelles și Budapesta se vor înrăutăți treptat. Încă de anul trecut, Bruxellesul i-a îngrădit Ungariei accesul la unele resurse financiare europene, iar asta, inclusiv în legătură cu lipsa reformelor în justiție pe plan intern. Drept urmare, Ungaria nu a primit bani din bugetul comun al Uniunii Europene. Putem, practic, să spunem că există niște sancțiuni impuse de UE împotriva sistemului politic actual al unui stat european – Ungaria. Presiunea Bruxellesului asupra Ungariei va continua cel puțin 1 an, până la alegerile europarlamentare din vara anului viitor. În a doua parte a anului viitor, Ungaria va primi președinția și reprezentarea europeană, iar, punând la un loc și alegerile apropiate din SUA, eu cred că vom asista la degradarea relațiilor maghiaro-europene.
Podul.ro: Care sunt evoluțiile actuale ale relațiilor bilaterale dintre Ucraina și Ungaria? Cum apreciați regimul politic al lui Viktor Orban, care preferă să nu aibă cele mai bune relații cu vecinii săi Ucraina și România?
Andrey Buzarov: Din păcate, nu văd căi rapide de îmbunătățire a relațiilor politice dintre statul nostru și Ungaria. Din punct de vedere social, în ciuda multor dificultăți, îi văd pe maghiari ca susținători ai cauzei ucrainene. Am întâlnit foarte mulți voluntari maghiari, activiști civici care au susținut și susțin Ucraina. Este vorba despre simpli cetățeni, ONG-uri, și persoane publice care susțin cauza ucraineană și care nu pot fi pro-ruși. Ungaria încă păstrează vie memoria ocupației comuniste, precum și regimul care a înăbușit în sânge revoluția din 1956. Din punct de vedere politic, Ungaria adesea votează în cadrul Comisiei Europene și a Parlamentului European în favoarea inițiativelor ucrainene, dar iată, deciziile lor privitoare la relațiilor cu Rusia uneori îi fac să fie potrivnici la inițiativele noastre. Dar, chiar și-așa, eu consider că subiectele care țin de minoritatea națională maghiară din Ucraina, de legăturile noastre transfrontaliere, acestea vor fi întărite, ce-i drept lent, dar vom avansa oricum. Sunt mulți factori care vor sta la baza acestor premise, inclusiv apropierea noastră de UE și presiunile din UE asupra Budapestei.
Sunt și alte idei ce vizează dezvoltare bilateral, idei pe care le luăm în considerare. Vizita recentă a președintelui Zelensky în regiunea Transcarpatia (Zakarpatia), unde acesta s-a întâlnit cu reprezentanții minorității maghiare, este un semnal că Kiev-ul este deschis spre dialog atât cu maghiarii din țară, cât și cu Ungaria. Orban are o poziție dură în ceea ce privește minoritatea maghiară din Transcarpatia, România și Slovacia. Din acest motiv, relațiile dintre fracțiunile politice de dreapta din aceste state, pe de-o parte, și Ungaria lui Orban, de cealaltă parte, se fracturează ușor. Orban nu va înceta să acorde ,,sprijin” minorităților din aceste state. În același timp, el nu intenționează să escaladeze situația din statele amintite.
Podul.ro: Se discută la Budapesta despre ideea ieșirii Ungariei din NATO? Ce ar însemna o retragere a Ungariei din NATO (așa cum dorește Kremlinul) pentru România și Ucraina?
Andrey Buzarov: Acest scenariu este puțin probabil, eu cred că NATO este unicul garant de securitate al Ungariei în regiune. Ungaria trebuie doar să-și întărească legăturile cu Ucraina, dar și legăturile cu România din interiorul NATO. Ministrul Apărării al Ungariei a vorbit, de altfel, despre unele cooperări cu Ucraina, chiar sub umbrela NATO. Războiul din Ucraina a schimbat multe în viziunea întăririi militare a Ungariei, se trag mai multe învățăminte din asta, și tind acum să-și îmbunătățească situația militară. Aceste modernizări se fac doar în cadrul NATO, alte alternative maghiarii nu au!
Podul.ro: Care sunt așteptările dumneavoastră referitoare la începerea procesului de negocieri pentru aderarea Ucrainei la UE? Ar putea, o eventuală aderare la NATO, să grăbească acest proces ?
Andrey Buzarov: Și aderarea la UE, și aderarea la NATO depind de voința acestor structuri. Ca Ucraina să fie acceptată rapid în UE și NATO e nevoie de voință politică printre statele care se află deja acolo. Asta ține și Georgia inclusiv. Mulți vor spune că Ucraina nu corespunde unui criteriu sau altul, dar, atunci când a fost nevoie de asigurarea cetățenilor ucraineni cu drepturi suplimentare în interiorul statelor UE, Bruxellesul a reacționat prompt și rapid. Deci, dacă ei au această dorință, pot grăbi procesul, însă nu există consens pentru aceasta între statele membre. State conservatoare precum Ungaria, Austria, dar chiar și state precum Germania sau Franța nu sunt gata să ne accepte în UE rapid. Vor găsi o tonă de motive pentru a nu face asta. Ei sunt concentrați pe statutul nostru de candidat pentru aderare la UE, care reprezintă un test major pentru noi.
Podul.ro: Confruntată cu agresiunea rusă, societatea ucraineană a îmbrățișat ideea aderării la NATO. Ce ar trebui să facă Republica Moldova pentru a combate demonizarea NATO?, în mare parte aceasta datorându-se propagandei rusești, care îi face pe moldoveni să creadă că așa-numita "neutralitate" le garantează mila ocupantului rus sau vreo siguranță față de tancurile rusești.
Andrey Buzarov: În februarie 2023, fiind prezent la Conferința Internațională de Securitate de la Munchen în calitate de jurnalist acreditat, am întrebat-o pe ministra Afacerilor Interne de atunci a Republicii Moldova, doamna Ana Revenco, despre războiul hibrid al Kremlinului împotriva Republicii Moldova, dar și despre motivele pentru care Chișinăul nu a reacționat la aceste amenințări care au durat ani de zile, începând cu 2014 – prima etapă de agresiune militară deschisă a Rusiei împotriva noastră. Am înțeles că de vină a fost elita politică moldovenească. Totuși, Revenco mi-a declarat că Republica Moldova și-a schimbat radical poziția după ce a văzut ceea ce a făcut și face Rusia în Ucraina începând cu 24 februarie 2022. Din câte am aflat, multe lucruri nu au fost tratate cu seriozitate anterior. Acum, noi cu dvs. ( cu Republica Moldova – n. red.) trebuie nu doar să părem, dar și să acționăm ca aliați, să nu trăim cu iluzii, să ne focusăm împreună cu vecinii noștri asupra situației din Marea Neagră. Pentru Ucraina, Republica Moldova și România sunt state extrem de importante pe direcția Mării Negre.
Podul.ro: Cum apreciați relațiile speciale dintre București și Chișinău? Vedeți posibilă reunirea celor două state românești?
Andrey Buzarov: România și Republica Moldova sunt aliatele Ucrainei și cred că acest lucru se datorează inclusiv relațiilor speciale pe care le aveți. Noi trebuie să luăm în considerare și să prioritizăm direcția aleasă de București și Chișinău, inclusiv din punct de vedere al securității din regiune, al economiei. Multe aspecte care țin de apropierea UE-Republica Moldova pot fi îndeplinite de România, ca frate mai mare. Apropierea România-Republica Moldova, că se va face în interiorul UE sau nu, ne va da nouă, ucrainenilor, posibilitatea de a fi mai aproape de UE oricum, cu ajutorul țărilor voastre. Decizia de Unire a Republicii Moldova cu România aparține clasei politice de la Chișinău și București. Pot să vă spun doar că Rusia nu va înceta să acționeze în regiune pentru a pune bazele unui sistem neo-sovietic, iată de ce este important ca și voi, România și Republica Moldova, și noi, Ucraina, să ne ținem cu toții împreună.