Pe culmile absurdului: Deși UE nu mai cumpără gaze prin conductele din Rusia, importurile europene de gaz natural lichefiat din țara invadatoare au crescut la un nivel record în acest an


Pe culmile absurdului: Deși UE nu mai cumpără gaze prin conductele din Rusia, importurile europene de gaz natural lichefiat din țara invadatoare au crescut la un nivel record în acest an

Deși Uniunea Europeană a renunțat abrupt anul trecut la importurile de gaze prin conductele care veneau din Rusia, după începerea invaziei rusești la scară largă asupra Ucrainei, anul acesta câteva țări europene importă volume record de gaze naturale lichefiate din Rusia. Publicația Financial Times arată că Belgia și Spania au fost al doilea și al treilea cel mai mare cumpărător de GNL din Rusia, după China, în primele șapte luni ale acestui an, în ciuda angajamentului luat în ceea ce privește renunțarea la combustibilii fosili rusești până în 2027.

Importurile europene de GNL au crescut cu 40% între ianuarie și iulie anul acesta, comparativ cu aceeași perioadă din 2021, în condițiile în care țările europene nu importau cantități semnificative de GNL înainte de războiul din Ucraina, dar creșterea este mult mai accentuată decât creșterea medie globală a importurilor de GNL rusesc, care a fost de 6% în aceeași perioadă, conform organizației Global Witness. În același timp, costul GNL importat din ianuarie până în iulie la prețurile pieței spot s-a ridicat la 5,29 miliarde de euro, conform Financial Times.

Principalul exportator de GNL din Rusia este compania mixtă Yamal LNG, care este deținută în majoritate de compania rusă Novatek, dar la care sunt acționari și TotalEnergies din Franța, CNPC din China și un fond de stat chinez.  

Un reprezentant al Global Witness a declarat că "este șocant că țările din UE s-au străduit atât de mult pentru a se îndepărta de gazele fosile rusești, doar pentru a-l înlocui cu echivalentul în GNL. Nu contează dacă vine de la o conductă sau o navă – oricum ar fi, companiile europene trimit miliarde în cufărul de război al lui Putin".

Un oficial din industrie a spus că, în ciuda faptului că depozitele europene de stocare a gazelor sunt încărcate cu peste 90% din capacitate înainte de sezonul rece și probabilitatea ca guvernele să fie nevoite să ordone oprirea industriei din cauza penuriei de gaz în această iarnă este "aproape de zero", există în continuare "multă nervozitate" privind situația în care ar exista reduceri ale aprovizionării.  

"Cumpărătorii pe termen lung din Europa spun că vor continua să ia volume contractate, dacă nu le este interzis de politicieni", a declarat un analist senior în domeniul GNL, Alex Froley, pentru Financial Times. (sursa: Financial Times)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.