Picături dintr-o ploaie divină

La 27 august 1991, după votul istoric din cadrul ședinţei solemne, trăiam din plin euforia desprinderii de imperiul răului și îmi scăldam ochii înlăcrimaţi de bucurie în valurile de sute de mii de oameni adunaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

O lume luminoasă și frumoasă la chip, cu mii de drapele tricolore, ne aștepta pe treptele Parlamentului să salute proclamarea Independenţei. Mulţimile vesele și binevoitoare scandau de vibra atmosfera de sărbătoare – Independenţă, Independenţă, Independenţă! Moldovenii ne salutau călduros, întindeau mâinile, ne îmbrăţișau.

La ieșirea din Parlament, nimerisem la câţiva pași în spatele lui Alexandru Moșanu, Ion Hadârcă și Mircea Snegur. Doamnele în haine naţionale aruncau flori în alaiul de deputaţi. În câteva minute, ne contopisem cu poporul extaziat și devenisem o singură fiinţă. Fluviul de oameni ne purta mai mult pe sus decât pe jos, spre podiumul din inima Chișinăului. Nici nu știu cum am ajuns la tribună, împreună cu colegii deputaţi. Înghesuit din dreapta și stânga, m-am trezit la o margine de scenă. Acolo, abia m-am înălţat în vârful degetelor și înaintea ochilor s-a deschis cea mai frumoasă și strălucitoare imagine a poporului din care fac parte – un popor învăluit în flamurile tricolore, un popor demn, senin la chip, viu, luminos, zâmbitor și liber.

Ce frumuseţe de neuitat – o icoană a românimii basarabene, o stampă de epocă pe care am pus-o în rând cu stampele marilor adunări de la Blaj (1848) și Alba Iulia (1918). În acele clipe unice, trăiam la superlativ întâlnirea cu istoria, reîntoarcerea libertăţii pe pământul martirizat al Basarabiei românești.

Ţin minte foarte bine Ziua istorică de 27 august 1991 și îmi reamintesc adeseori vocea de tribun a maestrului Ion Ungureanu, care a dat citirii Declaraţiei de Independenţă, discursul cu reverberaţii testamentare a lui Mircea Druc, care a cerut întregului neam – unire, unire, unire români de pretutindeni, și scandările îndelungate ale sutelor de mii de basarabeni – unire, fraţi români!

Oricât de multă bucurie se revărsa în Piaţa Marii Adunări Naţionale – cuvântările pline de speranţă, aplauzele, lozincile scandate, atmosfera generală -- toate îmi lăsau impresia că poporul aștepta să ne reîntoarcem în Parlament. Să facem în aceeași zi și pasul final – să votăm Declaraţia de Unire cu Patria-Mamă – România! Apoi, să ne reîntoarcem în Piaţă și să încingem o Horă a Unirii de la Chișinău până la București.