Pocăință, duhovnicie, smerenie au devenit mai ales în inflația omiletic-digitală cuvinte scobite. Ele nu dau seama atât de profunzimea celui care le rostește sau scrie, ci mai ales de ecoul palid pe care îl mai provoacă.
În plus, repetate, plasate ca scut, ele zădărnicesc alte cuvinte, mai în măsură să cheme, să consoleze, să zidească. De pildă, de ce doar prin pocăință, sfărâmare de creieri și cumplite procese de conștiință, prin dedublări de toate felurile, de la cele sexuale la cele alimentare, intrăm în "mintea" lui Hristos, ajungem la "inima" Lui? Doar El se manifestă inclusiv prietenește, vesel, cordial, generos, atent, sensibil, solidar, realist, dar niciodată cinic, dușmănos, răzbunător, indiferent.
Cum de am ajuns să transformăm Evanghelia în Cod Penal? Cum de am pus ziare eparhiale pe geamurile Învierii? Era cumva prea puternică Lumina? Ne deranja?
DOXA!