Vine ora: istoria nu așteaptă!

De la „independență” încoace, am ajuns să trăim cele mai nesigure timpuri… Războiul se află la ușa casei noastre, iar moldovenii își îngroapă orele pașnice în sărbători tribale, în nunți făloase făcute cu bani împrumutați, în concerte și festivaluri fără noimă – evenimente de doi bani, menite să fardeze realitățile dure și să ascundă lipsa totală a capacităților de a securiza spațiul și teritoriul R.Moldova. Când alături se aud țipetele pruncilor ucraineni răpiți de ruși, iar Odesa se zguduie și arde sub tirul rachetelor teroriștilor putleriști, mi se pare bizară și oarbă veselia moldovenilor, aflați și ei în afara oricărui scut de apărare reală. 

Chefurile, mesele arhipline, postate pe Fb, recepțiile și petrecerile organizate din bani europeni și românești, mă duc cu gândul la Decameronul lui Giovanni Boccacio, la „sărbătorile pe timp de ciumă”, la acele spaime colective, care devorau comunitățile medievale, făcându-i pe unii să-și petreacă eventualul sfârșit în dezmățuri, plăceri erotice, beții și mâncăruri pantagruelice până la leșin. 

Ce fapte mărețe, ce realizări uriașe, ce garanții de securitate au căzut brusc pe capul cetățenilor moldoveni de se dau în spectacol prin satele pustiite și imită bogăția, bunăstarea și încrederea că haita teroriștilor de la Kremlin vor lăsa neatacată R.Moldova? Nu împărtășesc veselia falsă și sinistră a unei populații îndoctrinate și rătăcite, care nu are voință să devină stăpână în casa ei și așteaptă să se reîntoarcă „stăpânii” de la Moscova s-o „cârmuiască”. 

Nu am considerat niciodată că gloatele sovietizate, cozile de topor și mutanții reprezintă ființa națională a Basarabiei ocupate de ruși la 28 iunie 1940, chiar dacă grupurile nominalizate dominau numeric și se aflau în majoritate absolută. Se cere de spus foarte clar: în acele timpuri de ocupație, teroare și colaboraționism colectiv, de trădare și lașitate cvasitotală, inima Basarabiei românești bătea în adâncuri, pe neauzite, la singular, nu la plural. Cei care se opuneau politicilor oficiale de asimilare și rusificare forțată, o făceau cu prețul libertății sau vieții lor, ei salvând de la dezonoare și îngenunchiere deplină cele 4,5 milioane de moldoveni sovietici, care se căciuleau în fața satrapului Ivan Bodiul (primul secretar al CC al PCM al RSS Moldovenești) sau se întreceau, la adunări înscenate, să-l hulească, de exemplu, pe eroul Gheorghe Muruziuc, fiindcă a avut voința și bărbăția să arboreze Tricolorul românesc pe cel mai înalt furnal din RSSM, încă în anul 1966. 

Adevărul e mai mult decât trist, dar după exterminarea elitelor românești (1940; 1944-1951), mulțimile spălate pe creier au acceptat și susținut modelul sovietic, ele înghițind minciuna impusă de ideologii din Kremlin că dușmanul de moarte al moldovenilor îl reprezintă România și românii, care urmăresc să-i ocupe și să-i „românizeze”. S-au scurs peste trei decenii de la prăbușirea imperiului sovietic, dar boala infecțioasă mai persistă în capetele populației îndoctrinate și a guvernanților moldoveniști, susținuți de ciocoimea politică de la București, care finanțează din banii poporului român, formațiunea statală separatistă de la Chișinău… 

Când puținii intelectuali cu conștiință românească, folosindu-se de paralizia imperiului în urma puciului de la Moscova din 19 august 1991, au rupt porțile închisorii rusești, populația comunizată nu s-a grăbit să devină liberă, să fugă din țarcul străin și să se reîntoarcă la casa părintească. 

La fel, nu putem ascunde adevărul, oricât de dureros ar fi: încă nu se uscase cerneala de pe Declarația de Independență a Chișinăului față de imperiul rus, când Ion Iliescu a sfidat în mod trădător votul și conținutul documentului magistral din 27 august 1991, recunoscând oficial, primul în lume, statul separatist Republica Moldova, încropit pe teritoriul istoric al României de Est. Noi, cei care am votat în acele clipe istorice Declarația de Independență față de Rusia imperială, ca pe un document politic și juridic tranzitoriu, știam că următorul pas legal era Unirea și reîntregirea națiunii române. Nu a fost să fie, iar agonia continuă de 32 de ani, fiindcă Primului Parlament de la Chișinău, în 1991, i-a lipsit un singur vot -- votul de aur al lui Ion Iliescu -- pentru readucerea Acasă a Basarabiei și reunificarea României noastre. (Aștept de ani buni apariția memoriilor regretatului Alexandru Moșanu, președintele Primului Parlament, un politician onest și corect, memorii care ar ajuta să ne apropiem de adevăr și să înțelegem cine, când și unde a fost deturnat Idealul Unirii în favoarea Rusiei prin perpetuarea unui stat artificial pe pământ românesc). 

Ce n-au văzut moldovenii în 32 de ani de experimente și jocuri „de-a țara”? Conducătorii de paie, pendulările și ezitările îndelungate, deprinderile slugarnice, viclenia scârboasă de a suge la doi stăpâni și a sta pe două scaune, mersul în genunchi, pupatul „moaștelor” de la Kremlin, lipsa de voință și demnitate – toate prezintă măsura guvernanților moldoveni și imaginea colectivă a unei majorități iresponsabile, care a dat mereu cu cizma muscălească în România-Mamă, în patrioții adevărați, împotrivindu-se sălbatic să-și recunoască identitatea românească. 

Personal, nu am niciun motiv de veselie, când văd ce ruină și epavă a ajuns R.Moldova…Mai ales că în fața mea derulează, ca într-un film de groază, nesfârșitele atacuri perfide și diabolice, organizate timp de trei decenii, pentru anihilarea Mișcării de renaștere națională, întru înăbușirea românismului și reducerea la tăcere a tuturor patrioților basarabeni, care au luptat și au voit să reîntregească Neamul și Țara. 

Oricât de tare ar zornăi declarațiile și lozincile de „integrare europeană” sau anecdotele că „ne vom uni în UE”, tot mai mulți cetățeni responsabili se întreabă: există vreo ieșire din mizeria, în care se afundă tot mai adânc R.Moldova? Războiul lui Putler împotriva Ucrainei, dincolo de crimele odioase comise împotriva populației pașnice, a dezvăluit lumii întregi cât de vulnerabilă este regiunea Mării Negre, iar moldovenilor „petrecăreți și veseli” le-a arătat că tâmpenia din constituția lor cu numele de NEUTRALITATE e o înșelătorie crasă și nu costă nici cât o ceapă degerată. Rachetele rusești, care au trecut prin spațiul moldovenesc, au demonstrat și naivilor că R.Moldova se află în incapacitate totală de a se apăra și de a face față provocărilor hibride de una singură. Până și slugile Moscovei încep să conștientizeze că nici o țară din Europa nu ar rezista invaziei rusești, darămite stătulețele liliputane, rămase în afara scutului NATO. Orice populație sau societate, prinsă în vecinătatea unui război sângeros, ar alerga în mare grabă să intre sub protecția unui sistem colectiv de apărare. Nu însă și majoritatea moldovenilor, care se tem de NATO și așteaptă armata „eliberatoare” a lui Șoigu să intre în Chișinău. 

Dar nu această majoritate fragilă, agresivă și rusofilă, irațională și iresponsabilă, trebuie să ne dicteze că neutralitatea și capul plecat ne apără. Când nebunul vrea să dea foc la casa plină cu copii, sătenii îl leagă până îi trece febra, boala și sminteala. La modul serios, cei peste trei milioane de cetățeni moldoveni nu au avut niciodată șanse mai reale, ca acum, de a tăia ștreangul agățat de Moscova și a se salva de experimentele oribile la care sunt supuși fără întrerupere, timp de trei decenii. E o greșeală fatală, care se repetă din 1994 încoace, de a aștepta ca guvernanții să ia o decizie fundamentală în favoarea tuturor, indiferent de etnie și opțiuni individuale. Clasa politică de la Chișinău niciodată nu va tăia craca pe care stă și dictează mulțimilor credule. Această operă de o importanță vitală pentru viitorul celor peste trei milioane de oameni poate fi făcută doar de toți moldovenii, uniți într-o Mișcare largă, populară și însuflețită de un singur scop – Reunirea cu Patria-Mamă – România! Peste voința poporului nimeni nu poate trece: nici ciocoimea autohtonă de la Chișinău și București, nici șovinii din Kremlin, nici odraslele cominterniștilor din Europa! 

Când auzi clopotul istoriei, care rar de tot bate, nu aștepta la răscruce să-ți crească iarba în papuci. Dumnezeu îți dă un semn: nu întârzia, agață-te de trenul trimis, care se va opri pe o clipă în gara ta uitată și părăsită. Așa cum a staționat la 27 martie 1918, 31 august 1989 și 27 august 1991. Nu te codi: urcă imediat! E șansa ta de a te salva de un stat nesecurizat, corupt și falimentar, care își bate joc de tine; e șansa ta de a te reîntoarce Acasă, de a fi în rând cu lumea civilizată; e șansa ta de a avea o Țară adevărată, care se află în Uniunea Europeană și e apărată de NATO!