Expedițiile de suflet

Numele unor oameni ajunge peste ani să fie sinonim cu faptele frumoase pe care le-au făcut de-a lungul vieții, cu devotamentul deplin față de o cauză și cu încrederea nestrămutată că fiecare poate contribui ca societatea să devină mai bună și mai umană. Numele inimoasei noastre colege și prietene Ioana Bobână e sinonim cu Mișcarea Ecologistă din Moldova și revista națională „NATURA”, cu bătăliile pentru păstrarea verdelui matern, dar și cu minunatele expediții de suflet, pe care dânsa le conducea prin locurile cele mai pitorești din Basarabia românească. Dorindu-i mulți ani frumoși înainte întru binele Naturii, propun atenției Domniilor Voastre un material apărut într-o zi de 21 august, dar dintr-un alt an...

Expedițiile de suflet

Vara îmi amintește de începuturi, de temerarele călătorii şi căutări de sine pe Nistru în anii 1987-1989, de prima drumeţie din iulie 1999, când după mai multe luni de pregătiri şi emoţii, colega noastră, sufletista Ioana Bobână, a luat sub aripa ei protectoare peste 45 de adolescenţi din toată Basarabia, şi a descins pe malul Prutului, pe un platou de lângă Duruitoarea-Veche şi Costeşti, în apropiere de Căsuța Pescarilor. Noaptea, când după focul de tabară, copiii au adormit buştean în corturi, s-a dezlănţuit o furtună năprasnică, urmată de o ploaie cu tunete şi fulgere. Vă imaginaţi la ce încercări au fost puşi organizatorii din prima zi?

...În zori, când au sosit pescarii, au găsit casa lor plină cu copii, care visau expediţia din sacii de dormit. Acesta a fost botezul!

Apoi, au urmat an de an, expediţii cu adolescenţii pe Nistru, pe Răut, pe Lăpuşniţa, Draghişte, Ciuhur, Lopatnic, Racovăţ, la Călăraşi, Ştefan-Vodă, Orhei, la Soroca, Japca, Saharna, la Iurceni, Negrea, Tochile-Răducani, la Naslavcea, Rudi-Arioneşti, Cosăuţi, -- peste tot unde miracolul naturii se cerea descoperit de ochii tinerilor, dar şi de mâna de ajutor pe care copiii şi organizatorii au întins-o cu dragoste izvoarelor, râurilor mici, monumentelor naturale şi culturale. Despre fiecare expediţie s-ar putea scrie câte o carte şi despre toate zece un roman, care ar fi cel mai bun, frumos şi educativ manual de ecologie şi dragoste de ţară. Dar până expediţiile Mişcării Ecologiste vor intra în romane şi manuale, mă simt obligat să „divulg” rostul drumeţiilor, la care au participat direct peste 400 de tineri din toată republica şi încă vreo 500 de elevi din localităţile prin care trecea expediţia.

Sărăcia moldovenilor se trage din deficitul sau lipsa de demnitate naţională, din necunoaşterea istoriei şi a jertfelor făcute de strămoşi ca fiinţa noastră românească să rămână vie şi stăpână peste pământul Moldovei. Secolele de ocupaţie străină --, otomană, fanariotă, ruso-ţaristă, ruso-sovietică --, l-au sărăcit pe moldovean de memorie, l-au îndepărtat de origini şi de conştiinţa naţională, l-au făcut neputincios şi slugă în propria casă. Dar jugul străin n-a reuşit să înăbuşe în el dragostea faţă de pământul natal, de dealurile şi văile blânde ale Moldovei, de râurile curate şi de pădurile seculare, de şesurile pline de turme şi de luncile acoperite de flori. Expediţiile Mişcării Ecologiste au fost gândite ca să reîntoarcă moldovenilor identitatea adevărată, demnitatea şi dragostea de natură şi Țară, să le cultive sentimentul de stăpân, să-i ajute pe tineri să cunoască frumuseţile Basarabiei şi să le păzească cu sfinţenie.

Iată de ce expediţiile se făceau pe jos, prin locurile de suflet, încărcate de istorie şi frumuseţi tulburătoare, prin peisajele pline de monumente naturale, religioase şi culturale. Timp de 2-3 săptămâni, pe o distanţă de 100-140 de km, adolescenţii mergând pe jos se înfrăţeau deopotrivă cu natura şi cu pământul Moldovei, cu istoria milenară şi satele de căpitani şi răzeşi, cu cetăţile şi mănăstirile rupestre de pe Nistru şi Răut, cu oamenii locului, cu izvoarele şi cu păsările cerului. Ca un Moise legendar, dar nu prin pustiu, ci pe vetre arhaice, încercuite de peisaje paradisiace, în faţa adolescenţilor a mers ca o călăuză spirituală a dacilor, o Doamnă cu un nume atât de-al nostru – Ioana Bobână. Din zbaterile şi şcoala ei, a răsărit o întreagă pleadă de minunaţi tineri-instructori, care ar putea conduce o expediţie pe Nistru sau Dunăre, în Carpaţi, pe stâncile prăpăstioase ale Prutului de Mijloc sau Răutului, pe Mureș, Someș sau Cogâlnic.

Când adolescenţii de 14-17 ani se reîntorceau la Chişinău, la Mişcarea Ecologistă, după 15-18 zile de drumeţie, aveam în faţă tineri maturi, care purtau în ochii lor scântei şi doruri veşnice pentru Natură, Neam şi Moldova. Nu pot da cifre exacte câte gunoişti a lichidat Mişcarea Ecologistă, nu cunosc nici câte mii de arbori plantate de noi au devenit pădure, dar pot spune cu mâna pe inimă că toţi tinerii care au fost măcar în una din expediţiile noastre au înţeles ce înseamnă natura, demnitatea şi dragostea faţă de Moldova şi neamul românesc.

Ar trebui să se ştie că sufletul acestor expediţii a fost şi a rămas Doamna Ioana Bobână (foto sus), directorul Centrului de Informare şi Coordonare al MEM. Îndrăgostită de fiecare palmă de pământ strămoşesc şi de orice filă de istorie naţională, legată până la ultima fibră de respiraţia miraculoasă a naturii, de verdele matern şi de picătura de rouă, de prospeţimea zorilor de zi şi de amurgurile parfumate, de cerurile înstelate şi de apele neîncepute, Ioana le-a arătat tinerilor monumentele vechimii daco-româneşti şi Moldova românească, cea eternă, i-a purtat de mână prin poienile de flori şi ierburile înrourate, le-a descifrat copiilor abecedarul de taine ale naturii. Adolescenţii, care au trecut şcoala drumeţiilor, oriunde s-ar afla, îi ţin chipul blajin şi vocea domoală în partea stângă, la inimă, acolo unde păstrează cu mult drag locurile descoperite în expediţiile de suflet ale Ioanei... Iar Ioana îşi umple rostul vieţii cu viaţa frumoasă acelor peste 400 de copii (acum mari de tot!) care, de pe toate meridianele globului şi din tot spaţiul românesc, îi trimit mesaje şi o roagă să mai organizeze o expediţie. Una de reîntoarcere la izvoare, la vatra milenară, una de reîntregire a neamului românesc și a Țării. Dar niciodată nu ultima, fiindcă în fiecare drumeţie tinerii se ating de „corola de minuni a lumii” şi se descoperă pe sine. Iar unul din visele Ioanei este ca fiecare tânăr din Moldova să facă măcar un drum prin România fascinantă, prin Basarabia reînviată, pe Nistru sau Prut, pe Ciuhur sau Lăpuşniţa, pe Răut sau Cogâlnic, pe Draghişte sau pe Racovăţ. Fiindcă o drumeţie de suflet îti deschide ochii, îti arată frumuseţea creaţiei divine, îţi dezvăluie chipul etern al Patriei şi îţi umple viaţa de farmec.