„Boierul” PCR Bălăceanu Stolnici și Securitatea l-au ucis pe Vlad Georgescu, în 1988, la Munchen, într-o manieră apropiată de lichidarea lui Alexander Litvinenko la Londra de către Putin-FSB / Dezvăluirile şefului Serviciului de Securitate al postului Radio Europa Liberă

Jurnalistul și disidentul Neculai Constantin Munteanu releva, într-un text pentru Radio Europa Liberă, că „reperul” Constantin Bălăceanu Stolnici, doctor, academician, profesor, președinte de societăți culturale etc, din stirpea Bălăceanilor, boieri de viță veche din Țara Românească, a fost unul dintre cei mai prolifici turnători ai fostei Securități, cu care a rămas într-o strânsă și devotată colaborare până în decembrie 1989, având adesea inițiative care veneau în întâmpinarea ticăloșiilor comise de fostul organ represiv al Partidului Comunist Român. 

„A fost un destoinic agent provocator și un la fel de destoinic agent de influență. Prezentabil, manierat, abuzând de zdrăngănelile boieriei lui, Stolnici a avut uși deschise în casele celor pe care i-a turnat, și în țară, și în afara ei. Sub numele de «Ionescu Paul» și «Laurențiu», a mai avut și altele, a turnat din toate pozițiile, liberali, țărăniști, monarhiști, diplomați, colegi, medici, pacienți, rude. A fost un colaborator harnic, cooperant, prolific, cu inițiative în întâmpinarea sugestiilor Securității interne pe lângă foștii exploatori, dar și unul cu potențial în problema emigrației anticomuniste. A fost avansat și trimis peste hotare cu misiuni care transgresau simpla culegere de informații. Prezentabil, manierat, abuzând de zdrăngănelile boieriei lui, Stolnici a avut uși deschise în casele celor pe care i-a turnat, și în țară, și în afara ei. Sub numele de «Ionescu Paul» și «Laurențiu», a mai avut și altele, a turnat din toate pozițiile, liberali, țărăniști, monarhiști, diplomați, colegi, medici, pacienți, rude”, arăta NC Munteanu.

În sinteza turnătoriilor abjecte ale lui Bălăceanu Stolnici, a căruia moarte era duminică jelită, public, cu lacrimi de crocodil de PNL - care nu doar l-a adăpostit ocrotitor în pântecele de partid, ci a încercat constant să-l onorabilizeze, făcând rușinos abstracție de trecutul odios al boierului turnător -, NC Munteanu arată cât perfid și sadic opera „ultimul aristocrat autentic”: le oferea victimelor ce urmau a fi turnate la securitate mici „atenții” artizanale ale căror costuri îi erau apoi decontate de sinistra Securitate. 

Printre victimele lui Bălăceanu Stolnici se numără și directorul secției române a postului de radio Europa Liberă din München (între 1983 și 1988), Vlad Georgescu, la rândul său de viță nobilă (generalul I. Georgescu, bunicul din partea tatălui, fusese aghiotant al regelui Carol I, iar Emanoil Porumbaru, bunicul matern, a fost un important membru al Partidului Național Liberal, ministru de externe, între anii 1914 – 1917, și președinte al Senatului României). 

După unele opinii, delațiunile oferite de Bălăceanu Stolnici au contribuit la moartea prematură a lui Georgescu (detalii mai jos), cel mai probabil în urma unei operațiuni conduse de Securitatea pe care o slujea „regretatul” academician. 

„A fost recompensat cu dreptul de a călători peste hotare și cu bani peșin, în lei și valută. Oricât i se dădea, mult, puțin, omul lua. De la bacșișul mizer de 125 de lei, la 4.000 de lei, jumătate de costul unui voiaj în vest. I-au fost decontate chiar și fleacurile artizanale dăruite celor vizitați și turnați. A fost primit, la cererea lui, de Vlad Georgescu, directorul al secției românești de la Europa Liberă. Vizita s-a soldat cu o schița detaliată a apartamentului gazdei, îndosariată în arhivele securității. În schimbul serviciilor făcute securității a cerut avansare profesională și științifică. Nu din arivism, ci pentru a-și spori credibilitatea în străinătate. Cot la cot cu securitatea, a combinat datoria patriotică cu plăcerea turnătoriei.

A lucrat pentru Securitate până la revoluție. În decembrie 1989 era propus pentru trecerea la un nivel superior al muncii informative la Direcția a III-a, Contraspionaj. Ironia sorții, revoluția a pus capăt carierei unui turnător cu vocație și cu perspective. Un destin frânt!

După revoluție a început să-și plimbe morga boierească în medii democratice. Membru de vază al Partidului Național Liberal, superbă ipocrizie, a leșinat în ședința în care partidul se răfuia cu Mona Muscă, informatoare inofensivă și fără noroc, dar care a avut tăria de caracter să se retragă din viața publică. Stolnici a fost ofensiv. Era al patrulea senior liberal care colaborase cu Securitatea”, notează NC Munteanu.

Constantin Bălăceanu-Stolnici, sub numele conspirativ „Laurențiu", a furnizat Securității planurile casei lui Vlad Georgescu, directorul postului de radio Europa Libera din anii '80, devenind astfel complice la presupusa asasinare a acestuia, arăta "Cotidianul” în 2007.

Vlad Georgescu, istoric și fost director al postului Radio Europa Liberă, se stingea din viață, în noiembrie 1988, la vârsta de 51 de ani, după o suferință de câteva luni cauzată de o tumoare cerebrală. Cauza bolii, se presupune, a fi fost iradierea sa de către Securitate. Alţi trei directori ai secţiei române a postului de Europa Liberă au murit de cancer în condiţii misterioase.

Georgea Filitti, doctor în istorie și cercetător, afirmă chiar, într-un text publicat pe siteul ziarulmetropolis.ro, VG „ a fost lichidat cu bestialitate, fiind radiat cu taliu la ordinul lui N. Ceaușescu”.  Însă Richard H. Cummings, şeful Serviciului de Securitate al posturilor de radio Europa Liberă şi Libertatea în perioada 1980-1995, opinează, pe baza mărturiilor, că VG a murit, mai degrabă, otrăvit în stilul fostului ofițer FSB Alexander Litvinenko (ucis la Londra în 2006).

Vlad Georgescu a semnat, la rândul său, un angajament de colaborare cu fosta Securitate, la începutul carierei, devenind apoi, în anii 1970, un opozant al regimului comunist, planificând chiar înființarea unei organizații de protest intitulată „Mișcarea pentru sprijinirea democrației”.

Istoricul Armand Goșu arată într-un text publicat în 2005 (îl puteți citi AICI integral) că o sursă de încredere a susținut cu convingere că a văzut angajamentul semnat de VG cu fosta Securitate (datat 11 iulie 1963 și aflat în posesia SRI la un moment dat), fapt confirmat câțiva ani mai târziu de Liviu Țăranu în revista Magazin Istoric (articol prezent și pe siteul oficial al CNSAS). 

Acesta din urmă precizează că Vlad Georgescu a fost recrutat, într-adevăr, de fosta Securitate cu care însă a avut o colaborare defectuoasă, furnizând sub numele conspirativ „Călinescu Mircea” „un număr de şapte note informative, despre angajaţi şi «situaţii negative» din cadrul Muzeului Româno-Rus”.

„Fiind transferat la Institutul de Studii Sud-Est Europene, Vlad Georgescu este întrebat de ofiţerul de securitate Nimara Mircea despre posibilităţile sale informative la noul său loc de muncă. Răspunsul istoricului a fost că „nu există probleme deosebite în Institut, că toţi salariaţii îşi văd de treabă, iar dacă se vor ivi probleme care să intereseze organele de stat, le va semnala din proprie iniţiativă; din aceste motive el şi-a exprimat nemulţumirea pentru faptul că trebuie să vină la întâlniri planificate, să scrie materiale informative etc.”.

Nemulţumit fiind faţă de modul cum decurgea relaţia sa cu Securitatea, la începutul anului 1965, Vlad Georgescu i-a spus ofiţerului în mod direct că „îl deranjează până şi gândul că trebuie să se mai întâlnească” cu acesta din urmă. În lunile următoare, istoricul evită pur şi simplu orice contact cu Securitatea, desele telefoane şi propuneri de întâlniri ale lucrătorului de securitate fiind ocolite cu abilitate. În fine, la 22 iulie, după o întâlnire „întâmplătoare” cu lt. Nimara Mircea, între cei doi are loc o ultimă discuţie şi drept urmare ofiţerul propune renunţarea la serviciile agentului „Călinescu Mircea”. Rezoluţia pusă pe documentul în cauză de maiorul Dumitru Popa, şeful serviciului din care făcea parte ofiţerul care îl recrutase pe Vlad Georgescu, este suficientă pentru a descrie această primă etapă a colaborării sale cu Securitatea: „Acest agent trebuie considerat un rebut al muncii noastre încă de la început. Propriu-zis n-a fost şi nu este un agent. Deşi tânăr, este foarte liberalist în vederile sale, faţă de lt. Nimara are o atitudine de sfidare, după ce a acceptat să colaboreze cu organele noastre, treptat, a revenit asupra angajamentului luat. Am discutat cu el la întâlnirea de control din 23.07.64 şi mi-am dat seama că ne pierdem timpul degeaba”. (Sursa: AICI)

„Vlad Georgescu a colaborat, chiar dacă în perioada cea mai -liberală- a lui Ceaușescu, la Tribuna României, care era publicația Securității pentru exil, ce înlocuise imunda Glasul Patriei, care fusese editată, începând cu 1955, în Berlinul de Est.

Un alt amănunt care confirmă relațiile cordiale ale lui Vlad Georgescu cu regimul din România este frecvența călătoriilor acestuia în străinătate. În timp ce unii istorici nu izbuteau să obțină pașaportul pentru neutră Elveția, Vlad Georgescu călătorea în SUA, Germania de Vest, Franța, Grecia, toate țări capitaliste, membre ale alianței ostile Pactului de la Varșovia, din care făcea parte România.

În 1967-1968 a fost Visiting Professor la o universitate din Los Angeles, iar în 1972-1973 a fost profesor la Catedră de istorie și civilizație românească de la Universitatea Columbia din New York.

Este greu de stabilit cu exactitate momentul din care Vlad Georgescu a intrat în opoziție cu sistemul comunist. Andrei Pippidi, coleg de institut cu Vlad Georgescu, fixează acest moment al rupturii în 1974. Ce a declanșat această ruptură? Greu de precizat cu certitudine. Poate faptul că în 1974 nu a reușit să ocupe postul de director al Bibliotecii române de la New York a jucat și el un anumit rol”, arată și Armand Goșu.

„Arestat și acuzat de înaltă trădare este eliberat la presiunea unor personalități internaționale, reușind în 1979 să iasă din țară. În continuare, până la sfârșitul vieții, VG este un militant exemplar. Ca director al postului de radio Europa Liberă, alături de o echipă devotată, a dialogat neîntrerupt cu românii rămași în țară, i-a ținut la curent cu evenimente internaționale ascunse de regim, a demascat încălcări ale drepturilor omului, a dat publicității nenumărate mărturii despre teroarea ce domnea în România. În plus, a făcut cunoscute pe calea undelor pagini din cartea Orizonturi roșii a lui I. M. Pacepa, căpetenie a Securității fugită în Occident. În fine, la merituoasa editură din Munchen Jon Dumitru a apărut vol. România anilor ʹ80, cu texte ale intervențiilor sale la radio, antologate de Gelu Ionescu. Socotit primejdios pentru imaginea ”României socialiste” V.G. a fost lichidat cu bestialitate, fiind radiat cu taliu la ordinul lui N. Ceaușescu.”, scrie Georgeta Filitti. 

„Principalul sau colaborator din timpul directoratului la Europa Liberă, Nicolae Stroescu-Stănișoară, crede că Vlad Georgescu a fost victima unei miniarme cu radiații a Securității. Se presupune că dispozitive de iradiere ar fi fost livrate de sovietici Securității lui Ceaușescu. 

Între 23 decembrie 1981 și 13 noiembrie 1988 au murit de cancer patru ziariști de la Departamentul Românesc al Europei Libere, dintre care trei directori (Noel Bernard, Mihai Cismarescu și Vlad Georgescu). Potrivit colaboratorilor lui Vlad Georgescu, acesta ar fi fost atenționat în toamna 1987 că, în cazul traducerii și difuzării la Europa Liberă a cărții lui I.M. Pacepa, „Orizonturi roșii”, va fi lichidat, în mai puțin de un an. Recent, Nestor Ratesh, și el director al Europei Libere, a găsit la CNSAS un document care pare să confirme faptul că moartea lui Vlad Georgescu a fost opera Securității”, scrie Arman Goșu.

Revista Historia a publicat ulterior acestor opinii și informații mai multe fragmente din capitolul 4 („Bastardul”: „Povestea lui Vlad Georgescu”) din volumul „Securitatea contra Europa Liberă”, semnat de Richard H. Cummings, şeful Serviciului de Securitate al posturilor de radio Europa Liberă şi Libertatea în perioada 1980-1995.

Richard H. Cummings a confirmat pentru „Historia” fapul că „în cursul anului 1988 [în cadrul Centrului de Informaţii Externe al Securităţii] a fost pus la punct un program activ, probabil chiar foarte activ, pentru eliminarea unor persoane din occident, în special a celor care se exprimau deschis împotriva lui Ceauşescu, a regimului şi a familiei sale”. 

Richard H. Cummings crede că „există paralele şi asemănări între asasinarea lui Alexander Litvinenko la Londra (fost ofițer FSB care a dezvăluit corupția din interiorul serviciilor rusești de informații și felul în care a fost pregătită ascensiunea lui Vladimir Putin în laboratoarele FSB, fiind apoi otrăvit cu poloniu, n.red.) şi cea a lui Vlad Georgescu, la München, în 1988”, opinând că directorul de la Radio Europa Liberă a fost mai degrabă intoxicat cu substanțe chimice, întrucât iradierea ar fi presupus o expunere mai îndelungată, iar contaminarea ar fi fost relativ ușor detectată. 

„Câteva zile mai târziu (după moartea lui VG la 13 noiembrie) am avut o discuţie cu un ataşat al ambasadei americane de la Bonn pe tema morţii lui Vlad, a ameninţărilor la adresa românilor şi alte subiecte asemănătoare. Apoi, un agent special al FBI s-a prezentat la biroul din Washington al Radio Europa Liberă/Libertatea, interesându-se de împrejurările îmbolnăvirii şi morţii lui Vlad Georgescu. Înainte de a veni la München, Vlad ţinuse nişte cursuri la academia FBI. Agentul s-a interesat în special de ameninţările pe care Vlad le primise înaintea difuzării cărţii lui Pacepa. A cerut detalii despre stilul de viaţă al lui Vlad, despre amplasamentul biroului său, despre maşina sa. În legătură cu diagnosticul lui Vlad, agentul a afirmat că îl va discuta cu patologii FBI. 

În decembrie, revista „US News and World Report” a publicat un articol despre moartea lui Vlad Georgescu. Oficial mi s-a comunicat că Departamentul de Justiţie nu a autorizat încă niciun fel de anchetă în sensul speculaţiilor de „asasinare prin iradiere”. Ca atare, orice afirmaţii privind o asemenea investigaţie ar fi premature. La München, poliţia judiciară (LKA) a considerat că nu există motive pentru o anchetă asupra împrejurărilor morţii lui Vlad Georgescu.

Pe 17 martie 1989, ataşatul politic al Consulatului american din München mi-a dat următoarea informaţie furnizată de un fost agent al Securităţii:

„În cursul anului 1988 a fost pus la punct un program activ, probabil chiar foarte activ, pentru eliminarea unor persoane din occident, în special a celor care se exprimau deschis împotriva lui Ceauşescu, a regimului şi a familiei sale. Bucureştiul devenise deosebit de sensibil la criticile adresate familiei Ceauşescu. Dintre criticii lui Ceauşescu se remarcau în primul rând redactorii de la Europa Liberă. Ceauşescu era foarte nemulţumit de măsurile luate de Centrul de Informaţii Externe în ultimii şapte-opt ani. Vara trecută (1988), şeful serviciului care se ocupa de Radio Europa Liberă a fost îndepărtat, iar noul şef a lansat o operaţiune cu totul nouă de infiltrare a secţiei române a Europei Libere. Ordinul său explicit era să fie eliminaţi toţi cei care îl atacau zilnic pe Ceauşescu. Acesta devenise foarte sensibil la criticile formulate de Europa Liberă, se considera ironizat, şi asta îl enerva cumplit. Emisiunile sunt foarte bine primite de populaţie, şi audienţa Europei Libere este foarte mare. 

Fostul agent al Securităţii nu a putut să se pronunţe în chestiunea folosirii radioactivităţii pentru eliminarea anumitor persoane, dar, după părerea lui, ar fi fost mai probabil ca Securitatea să apeleze la mijloace chimice. Pentru a induce cancer prin materiale radioactive e nevoie de o expunere îndelungată, şi contaminarea radioactivă este detectabilă.

Din această cauză, ar fi mult mai lesne să se folosească substanţe cancerigene chimice. Prima condiţie pentru o asemenea substanţă era să nu ucidă pe loc, astfel ca autorităţile să nu intre în alertă, iar făptaşul să-şi poată pierde urma. Este posibil ca CIE să fi avut în vedere radiul, pentru că este uşor de procurat şi are un efect lent. Totuşi, este uşor detectabil şi cu o persistenţă îndelungată. De asemenea, persoana care ar fi trebuit să plaseze substanţa era în pericol prin simpla ei manipulare. Fostul agent şi-a amintit de discuţii în cadrul CIE privind o substanţă otrăvitoare naturală originară din America de Sud. Nu era vorba despre curara, deoarece are un efect prea rapid. CIE avea nevoie de ceva care să ucidă sub aparenţe naturale” . (Richard H. Cummings, Historia.ro)