Dănțuitoarea austriacă a lui Putin care a coordonat politica externă a Vienei se ocupă în prezent de promovarea turistică a Rusiei: "Nu am nevoie de Maldive sau de Seychelles. Este mai bine aici!"


Dănțuitoarea austriacă a lui Putin care a coordonat politica externă a Vienei se ocupă în prezent de promovarea turistică a Rusiei: "Nu am nevoie de Maldive sau de Seychelles. Este mai bine aici!"

Fosta ministră de Externe a Austriei, Karin Kneissl, care a dobândit notorietate la nivel internațional după ce l-a invitat la nunta sa pe dictatorul sângeros Vladimir Putin, dansând chiar cu acesta, se află în prezent în vacanță în cătunul rusesc Petrușovo, o destinație despre care a declarat miercuri că este superioară față de Maldive și Seychelles.

"Îmi place să trăiesc aici. Înțeleg această lume, am înțeles-o de când eram fată", a declarat Kneissl pentru agenția de propaganda a Kremlinului, TASS. 

"Bunici, mere, vară, înot în râu. Este o viață bună. Nu am nevoie de Maldive sau de Seychelles. Este mai bine aici", a mai declarat Karin Kneissl.

Presa locală a relatat prima dată că Kneissl s-a instalat în regiunea Riazan, la sud-est de Moscova, săptămâna trecută, mergând acolo la scurt timp după ce a participat la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, ce s-a desfăşurat în luna iunie. Miercuri, Kneissl a precizat pentru TASS că nu locuieşte în Petruşovo, dar că a închiriat o "casă mică" acolo.

În timp ce Maldivele sunt renumite pentru plajele sale cu nisip auriu, apele turcoaz strălucitoare şi staţiunile de cinci stele, micul Petruşovo oferă privelişti rurale liniştite - căsuţe pitoreşti, cârduri de găini şi raţe, turme de capre, notează Politico. 

Kneissl, care în prezent este stabilită în Liban, o ţară devastată de turbulenţe politice şi de o amplă criză economică, a fost ministra de Externe a Austriei din 2017 până în 2019. 

În 2018, ea l-a invitat pe Putin la nunta sa din Alpii austrieci şi a dansat vals cu acesta, atrăgând critici din partea liderilor opoziţiei. După ce a părăsit politica, Kneissl s-a alăturat consiliului de administrație al Rosneft, o companie petrolieră rusă de stat - post pe care l-a părăsit între timp - şi a devenit o participantă obişnuită la emisiunile RT, postul internaţional de propagandă al Rusiei.

Kneissl este doar unul dintre numeroşii oficiali austrieci care au fost apropiaţi de Moscova de-a lungul anilor, poziţia neutră a ţării atrăgând adeseori critici. Legăturile dintre Viena şi Moscova au rămas solide inclusiv după momentul în care teroriștii de la Kremlin au lansat invazia la scară largă asupra Ucrainei, Austria fiind una dintre puţinele ţări europene care mai importă gaz din Rusia. (sursa: Politico

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.