Odinioară deportată în Siberia, împreună cu întreaga familie, în fatidica vară a lui 1949, la numai 6 ani, scriitoarea și jurnalista Margareta Spânu-Cemârtan – un exemplu pilduitor de curaj și demnitate – publica următoarele cuvinte care curentează, în aprilie 1992, când rușii însângerau Nistrul:
”Vrem cetățenie română
Subsemnata Margareta Cemârtan, născută în 1942 în comuna Mihăileni, raionul Râșcani, rog să mi se acorde cetățenia română.
În 1945 mi-a fost omorât în închisoarea de la Briceva bunelul meu, Grigore Spânu, numai pentru faptul că a trimis trei feciori în armata română. Apoi, în 1949, ne-au confiscat două gospodării cu avere cu tot și până astăzi nu ne sunt restituite. Ne-au dus rușii în taigaua siberiană ca hrană lupilor. Dar Dumnezeu e mare și ca prin minune am scăpat.
Acum, tot aceiași bolșevici venetici ne omoară frații și tații. Declar că nu mai doresc să fiu cetățeană a statului independent Moldova, ci cetățeană a Țării Românești, precum au fost părinții și bunicii mei.
Doresc reîntregirea Patriei cât mai curând!”
(Text publicat în ”Glasul națiunii”, Chișinău, 24 aprilie 1992)
Foto deschidere: doamna Margareta Spânu-Cemârtan / sursa foto: arhiva Podul.ro