După ce a fost eliberat aproximativ 50% din teritoriul Ucrainei ce a fost ocupat de ruși anul trecut, ucrainenii au rămas cu o problemă imensă atât pentru militari, cât și pentru populația civilă - desfășurarea pe scară largă a minelor și capcanelor terestre.
Trupele ruse nu au creat numai câmpurile minate extinse de-a lungul liniilor de apărare de pe frontul actual din est și din sud, ci au minat și bună parte din obiectivele civile din zonele de unde s-au retras în 2022, cu scopul clar de a lovi populația civilă. Astfel, Ucraina a ajuns să fie cea mai minată țară din lume, unii oficiali sugerând că peste 40% din teritoriul țării ar putea fi contaminat, iar curățarea întregului teritoriu de toți explozibilii ar putea costa zeci de miliarde de euro și dura secole, conform informațiilor obținute de publicația The Bussiness Insider. Unii observatori au sugerat chiar că s-ar putea ca Ucraina să nu fie niciodată complet deminată.
Unul dintre geniștii care au vorbit cu jurnaliștii americani, numit doar Oleksandr din motive de securitate, lucrează într-o echipă ce operează în jurul Kievului și în alte regiuni din nordul Ucrainei, care au fost sub ocupație rusă în primele luni ale războiului, lăsate pline de mine și muniții neexplodate. Înainte de a începe activitățile de deminare la începutul acestui an, Oleksandr a fost pregătit pentru deminare numai câteva luni, după ce s-a înrolat în Serviciul de Transport Special de Stat al Ucrainei, o unitate aflată sub comanda Ministerului Apărării.
Deminarea umanitară la care participă presupune îndepărtarea explozivilor din zonele în care luptele active au încetat – cum ar fi zonele din nordul Ucrainei – pentru ca populația locală să se poată întoarce mai repede la o viață cât mai apropiată de normal. Aceasta include deminarea infrastructurii critice de transport, cum ar fi căile ferate, podurile, autostrăzile și drumurile și chiar și instalațiile nucleare.
Procesul de deminare începe cu adunarea de informații de la localnici, pentru a se afla cât mai multe despre amploarea contaminării și dacă există în zonă mine terestre sau obuze de artilerie neexplodate. O tactică de minare folosită de armata rusă ce se dovedește a fi deosebit de mortală în nordul Ucrainei a constat în plantarea minelor capcană.
Oleksandr s-a întors în urmă cu mai puțin de două săptămâni din ultima sa misiune, unde a ajutat la curățarea zonei din jurul unui pod de cale ferată, pentru ca muncitorii civili să poată reconstrui în siguranță părțile care au fost distruse în timpul luptelor cu armata rusă. Minele împiedică comunitatea să-și reia viața mult timp după terminarea luptei active, deoarece minele amplasate pe câmp ar putea detona și ucide ori răni grav copiii care se joacă în apropierea lor, iar explozibilii lăsați pe drum reprezintă o mare problemă de aprovizionare sau logistică, întârziind livrările de alimente ori de medicamente, printre altele.
Locotenentul major Maksym Trykur din Serviciul de Transport Special de Stat a declarat pentru Insider că Rusia a plantat multe mine capcană în jurul obiectelor de zi cu zi din locuințele ucrainenilor – în frigidere, mobilier, ustensile de bucătărie, farfurii și chiar în jucării și în cărțile pentru copii.
"Asta nu oferă niciun avantaj tactic", a spus Trykur, ci "înseamnă doar încercarea de a provoca cât mai multe pagube". Sau, mai bine zis, este doar gândirea criminală a unor minți absolut bolnave, care doresc uciderea sau mutilarea unor copii. A cât mai multor copii. Iar asta e una din cele mai odioase crime de război. (sursa: AICI)