Alternativa la jihadul fiscal pregătit de PSD. Adela Mîrza: "Regionalizare, concomitent cu reducerea aparatului de stat! Ce face statul cu banii noștri? Nimic! Îmi oferă spitale arse, îmi oferă bătrâni care mănâncă nasturi, asta în timp ce Pandele are televiziune și echipă de fotbal la primărie"


Alternativa la jihadul fiscal pregătit de PSD. Adela Mîrza: "Regionalizare, concomitent cu reducerea aparatului de stat! Ce face statul cu banii noștri? Nimic! Îmi oferă spitale arse, îmi oferă bătrâni care mănâncă nasturi, asta în timp ce Pandele are televiziune și echipă de fotbal la primărie"

Președinta partidului Alternativa Dreaptă, Adela Mîrza, a criticat, la Prima News, măsurile fiscale pe care vrea să le implementeze Guvernul Ciolacu, ce ar sufoca practic microîntreprinderile, aceasta subliniind că soluțiile viabile constau în reducerea aparatului bugetar, respectiv implementarea regionalizării, implicit a comasării județelor. 

Adela Mîrza a enumerat o serie de situații care scot în evidență modul deficitar în care statul român gestionează finanțele colectate din taxele și impozitele românilor, lidera AD amintind, de pildă, despre scandalul recent al azilurilor groazei din Voluntari, în care bătrânii erau pur și simplu torturați, ținuți în condiții inumane, asta în timp ce administrația locală a risipit și risipește banii cetățenilor pe un club de fotbal și o televiziune ce servește ca oficină propagandistică clanului Pandele-Firea. 

Adela Mîrza: Se putea altfel. Vă spun eu cum. Pe mine mă deranjează și discursul că trebuie să mărim. Nu trebuie să mărim nimic! Trebuie să tăiem pensiile speciale, să facem regionalizarea ca să reducem acele cheltuieli, comasarea acelor unități care papă o grămadă de bani, concomitent cu reducerea aparatului de stat. Să facă regionalizarea, să reducă numărul de ministere, de secretari de stat! 

Moderator: Cu 20% era o declarație. 

Adela Mîrza: Dar ce ar fi cu 30%? Ca un gest de bunăvoință, concomitent cu reducerea pensiilor speciale. Un miliard cred că ar veni doar de acolo. Nimeni nu ia taurul de coarne. Desființăm 200.000 de posturi care nu au fost ocupate? Nici nu știu ce căutau posturile alea acolo.

Moderator: Ieri am avut un profesor în emisiune care spunea că nu știe unde s-a ajuns la această sumă de 200.000, că sunt de fapt cam 140-150.000.

Adela Mîrza: Le aveau probabil la sertar pentru când vin la guvernare. Despre reducerea cheltuielilor trebuie discutat! A spus Bognar că statul funcționează ca o societate privată până la un punct. Ce creează statul cu valoare adăugată?

Moderator: Bună avem și un comentariu de la Cristian din Nădlac: "Statul trebuie să producă valoare adăugată prin oferirea de servicii publice de calitate, asistență medicală, învățământ preuniversitar și superior, infrastructură etc. 

Adela Mîrza: Și oferă statul de toți banii pe care ni-i iau? Nu oferă nimic! Educația e în faliment. Femeile în România nasc pe asfalt în curtea unităților medicale, spitalele ard, la Voluntari am văzut ce se întâmplă cu azilurile de bătrâni. Sunt exact serviciile de care trebuie să beneficieze un cetățean și pe care trebuie să le ofere statul de banii noștri, repet, de banii noștri, însă este faliment pe toată linia. Păi și atunci de ce să-i mai dau bani statului? Ce face statul cu banii antreprenorilor, cu banii noștri? Nimic! Îmi oferă nimic, îmi oferă spitale arse, îmi oferă bătrâni care mănâncă nasturi, asta în timp ce domnul Pandele, mare baron local, are televiziune, echipă de fotbal la primărie. De ce trebuie să aibă Primăria Voluntari echipă de fotbal și televiziune? Asta fac de banii noștri. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.