"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Au fost cel puțin doi oameni care au prevăzut căderea regimului comunist din România până în anul 2000 și au făcut asta când regimul abia se înstăpânea. Unul a fost Petre Pandrea, celălalt a fost Anton Golopenția.
Analiza lui Golopenția a fost cea mai coerentă, făcută din punct de vedere economic, sociologic, geopolitic și juridic, poate și din cauza asta a murit cum a murit. Însă Golopenția nu s-a mulțumit doar să prevadă căderea comunismului, a anticipat și Pax Americana, crearea Uniunii Europene etc. dar mai presus de toate a susținut că o condiție fundamentală pentru dezvoltarea României după căderea regimului comunist este de-comunizarea societății, pe modelul de-nazificării din Germania, îndepărtarea din spațiul public și politic a tuturor conducătorilor comuniști, pedepsirea tuturor celor responsabili de crime.
Exact asta nu s-a întâmplat în România la căderea regimului comunist, lovitura de stat din decembrie 1989 a fost dată de eșaloanele 2-3 din Partidul Comunist tocmai pentru ca aceste eșaloane să păstreze controlul. Lustrația din România a fost o bătaie de joc de la bun început, să ne amintim că Andrei Pleșu a fost numit în consiliul CNSAS tocmai cu încălcarea legii CNSAS (legea prevedea că foștii membri ai PCR nu puteau fi membri în consiliu, Pleșu a primit „dispensă”, nu se știe cum, dar a primit-o). Lustrația în România a început târziu și cu încălcarea legii lustrației, o formă de delir și nimic mai mult. După care mulți ani adevăratul rol al CNSAS a fost să îi acopere pe foștii colaboratori și să-i execute pe cei deveniți incomozi pentru sistemul recent.
Nimeni nu știe unde este dosarul de cadre al lui Ion Iliescu și asta nu sperie pe nimeni. Dosarul criminalului în serie Alimănescu a dispărut din arhive după 1990 și nimeni nu răspunde pentru asta. Un mare procuror a ieșit senin să spună că a dispărut dosarul procesului lui Ceaușescu, dosar de care se ocupa personal – și nimeni nu s-a gândit să-l pună sub acuzare pe procuror, e drept că după câteva zile ne-a anunțat că l-a găsit. Și tot așa.
Zilele trecute Banca Mondială a publicat un studiu în care afirmă că nu prea mai există contractul social în România, că s-a produs o rupere totală între clasa politică și cetățeni. România de azi funcționează precum cea dinainte de 1989: cetățenii se feresc cât pot de statul capturat de clanurile care alcătuiesc clasa politică. Nimeni nu vrea să aibă de-a face cu statul român, mai ales românii. Principala supapă care permite menținerea sistemului actual este emigrarea, dacă nu ar fi fost deschise granițele de multă vreme aveau să se producă proteste violente în România – cu adevărat violente, nu ce a fost anii trecuți.
În condițiile în care de 33 de ani principala grijă a clanurilor politice este menținerea sistemului chiar cu prețul ruperii contractului social decizia în cazul Ursu nu trebuie să ne mire, este o consecință firească a așezării strâmbe a României. Procesul Ursu ar fi trebuit să aibă loc în 1990, acum este mult prea târziu. Deja s-a produs schimbarea de generație în clasa politică, clanurile dominante și-au împărțit accesul la resurse și și-au stabilit un echilibru care elimină conflictele dintre ele.
