Ucrainencele preferă să nască sub bombe decât în spitalele din România. Cele care au născut aici reclamă abuzuri, bădărănie, indiferență și îngrijire posta-natală deplorabilă / Asociația Moașelor: „Cu toate aceste probleme se confruntă zi de zi orice gravidă în România” / Mărturii: „Multă înșelătorie. Este imposibil să scoți informații despre tine și despre copil. Bădărănie din partea personalului”

Asociația Moașelor Independente (AMI), organizația non-guvernamentală care oferă suport pentru gravide, mame și nou-născuți, atrage atenția, într-o raportare publică, asupra faptului că majoritatea ucrainencelor care au născut în România, în sistemul de sănătate publică, au apreciat experiența drept una traumatizantă și chiar periculoasă, marcată de abuzuri, indiferență, bădărănie din partea personalului și neîngrijirea corespunzătoare post-natală a mamei și copilului. Vom reproduce mai jos mărturiile teribile ale femeilor, cel mai probabil nu foarte diferite de ale majorității româncelor.

Asociația precizează că în bazele sale de date sunt înregistrate 64 de ucrainence și că toate au reclamat probleme în legătură cu experiența avută la naștere în România. Acestea au născut spitale publice din București (58), Iași (2), Constanța (1), Brașov (1), Galați (1) și Alexandria (1), 34 prin cezariană și 30 pe cale vaginală, în perioada mai 2022-iulie 2023.

Irina Mateescu, vicepreședintă în cadrul AIM, menționează chiar cazul unei refugiate gravide în luna a9-a care a fost nevoită să călătorească cu autobuzul în Ucraina, după ce a ajuns la concluzia că, în România, nu poate accesa „servicii sigure”. Femeia era la cea de-a 4-a naștere, deci îi era foarte clar cum ar trebui să arate suportul din partea personalului medical pentru o femeie pe punctul de a aduce pe lume un copil. 

„Unul dintre cazurile marcante a fost cel al unei gravide în luna a noua de sarcină, însărcinată cu al patrulea copil, care a plecat, cu autobuzul, să nască în Ucraina, după mai multe încercări eșuate de a accesa servicii sigure în România. Toate aceste obstacole cu care se confruntă femeile din România, mai ales din comunități vulnerabile, au un impact semnificativ asupra sănătății lor sau a copiilor. În număr covârșitor, gravidele din România, care nu au bariera de limbă și care cunosc sistemul de îngrijiri prenatale de aici, nu dispun de acces la monitorizarea sarcinii în sistemul public. Practic, în România, în momentul de față, este o excepție ca o femeie să își poată urmări sarcina în sistemul public, să aibă condiții minime de siguranță, să aibă acces la servicii medicale pentru a-și proteja propria sănătate și pe a nou-născutului. De aceea, am transmis prim-ministrului și ministrului Sănătății o serie de măsuri și recomandări urgente și necesare în vederea asigurării accesului la aceste servicii”, precizează Irina Mateescu.

„Cu toate aceste probleme se confruntă zi de zi orice gravidă în România. Sunt probleme care există de ani de zile, s-au amplificat în ultimii ani, iar pentru femeile refugiate au avut un impact și mai grav. Lipsa accesului la îngrijire antenatală în sistemul public, la asistență bazată pe dovezi la naștere, practicile neconforme și dăunătoare de după naștere din maternități duc România la unele dintre cele mai mari rate de mortalitate maternă și infantilă din Europa, dar și la zeci de mii de complicații de sănătate pentru mame și copii în fiecare an. În ultimii ani, rata de mortalitate maternă a crescut, ajungând de peste trei ori mai mare decât media europeană, în condițiile în care România și-a asumat în obiectivele de dezvoltare durabilă că până în 2030 va ajunge sub media Uniunii Europene, această medie fiind chiar mai mică decât a țărilor europene, atât la mortalitatea maternă, cât și la cea infantilă. România nu doar că va rata aceste ținte, dar observăm că aceste rate cresc continuu. Ne aflăm într-un punct în care trebuie instituită o alertă națională de risc pentru sănătatea publică”, mai spune Irina Mateescu, moașă licențiată, vicepreședintă a Asociației Moașelor Independente, în raportarea menționată mai sus și care poate fi consultată integral AICI.

Mărturii ale refugiatelor ucrainene despre experiența nașterilor în spitalele din România

„După cezariana din România, am vrut să fug din spital a doua zi după operație.” 

„Unul dintre medici s-a apropiat de mine. Avea vreo 2 metri înălțime și umeri lați, purta ochelari. Medicul de gardă a spus că este un coleg și că va ajuta. După puțin timp, acel doctor coleg s-a lăsat cu coatele și cu toată greutatea pe burta mea și a început să pună presiune. Am simțit cum mi se strivesc coastele pe masa de nașteri. Am țipat să mă lase să mă ridic și că mă doare. Imediat am simțit o durere ascuțită foarte puternică în partea stângă, care a coborât puternic pe picior, iar după aceea nu am mai avut contracții. Dr. X avea o figură speriată și a spus că trebuie făcută cezariană. M-au ajutat să mă ridic, m-au pus pe un scaun și m-au dus în sala de operație. Mi-au dat ceva de semnat. Când am întrebat ce semnez, mi-au spus că va fi anestezie generală, pentru că este necesară rapid. M-am trezit în sala de terapie intensivă.” 

„Nou-născuții sunt tratați ca niște păpuși insensibile. Li se face baie cu apă prea fierbinte. Când l-au îmbăiat pe copilul meu, a țipat isteric, așa că am încercat apa. Copiii plâng când sunt îngrijiți. Totul se face mecanic, cu mișcări dure.” 

„Am fost șocată că au luat imediat copilul și nu l-au lăsat să stea cu mine nicio clipă. L-au adus după o zi și jumătate.” 

„Atitudinea a fost diferită din cauza faptului că eram ucraineană. Am fost externată foarte devreme, deși copilul avea icter, copilul nu a fost pus sub lampă. Copilul a fost luat de lângă mine foarte mult timp.” 

„Multă înșelătorie. Este imposibil să scoți informații despre tine și despre copil. Bădărănie din partea unor membri ai personalului. Există o mulțime de informații false despre mine în declarația mea. Externarea copilului conține informații care nu se potrivesc cu cele pe care medicii le-au spus personal.” 

„Nu, nu mi-a plăcut îngrijirea după naștere. Noaptea, cadrele medicale nu intrau în secția noastră, iar noi, femeile în travaliu, zăceam cu medicamentele terminate în perfuzie. Am luat o infecție printr-un cateter urinar. Când am arătat spre sângele din tubul de evacuare, asistentele au ridicat din umeri, deși acesta este primul semn că există deja o infecție!” 

„M-au lăsat singură în secție, au închis ferestrele și ușile și mi-au spus să nu mă mișc, căci eram conectată la aparatele de măsurare a ritmului cardiac al copilului. Circa cinci medici au examinat colul uterin, mă simțeam incomod, precum un viol moral.”

„Nu aveam voie să am pe nimeni cu mine, nici măcar pentru traducere. Soțul meu nu a avut voie în maternitate.”

„Personalul medical a avut o atitudine foarte indiferentă. Au început imediat să îi dea copilului meu o formulă pentru hrănire, nimeni nu mi-a arătat cum să alăptez. În maternitate erau multe cazuri de lactostază severă (stagnarea și blocarea laptelui în canalele glandelor mamare – n.n.), eu însămi m-am confruntat cu această situație. Nimeni nu mi-a explicat cum să am grijă de copil. Sunt la primul copil, totul a fost un șoc pentru mine.”

„Mi-a fost luat copilul după cezariană la 11:30 AM și adus înapoi a doua zi. Când am fost transferată în secție, mi-a fost adus copilul. Ar fi extrem de necesar să existe un translator în maternitate.”

„Nu mi-a plăcut secția de Neonatologie. Cezariană planificată în săptămâna 38. Mi-au adus copilul după o zi și jumătate, cu o suzetă în gură și hrănit dintr-un biberon. Din cauza asta, fiul meu nu a vrut să mai deschidă gura pentru alăptare. Am avut probleme: ragade (leziuni ale mameloanelor – n.n.) din cauza incapacității de a pune corect copilul la sân, mastită. M-am chinuit două săptămâni. Acum fiul meu are aproape două luni și alăptez. De asemenea, vreau să menționez că la Neonatologie copilul s-a speriat de ceva. A plâns mult când am verificat scutecul și l-am schimbat. (…) A plâns mult, îi era frică. A trebuit să-i redau încrederea copilului meu, a durat două săptămâni.”

„Nașterea în România nu a fost ușoară. Singurul lucru care mă consolează este că am un copil sănătos și că totul a fost gratuit.” 

„Acces la un translator: Nu exista o astfel de posibilitate.”

„Nu mi-a plăcut că bebelușul a fost hrănit imediat cu biberon. Nu era necesar.” 

„Nu aveam voie să o am pe sora mea în preajmă. Ulterior, rudele nici măcar nu au fost lăsate să intre în rezerva plătită, am ieșit pe coridor.” 

„Îngrijirea unui copil, în general, după părerea mea, este groaznică!!! I-au dat suzetă copilului, l-au hrănit din biberon timp de o zi și jumătate, nu mi-au adus niciodată un bebeluș flămând pe care să-l pun pe piept (l-au adormit adânc, era imposibil să-l trezesc!!!), l-au adus să-l văd doar de două ori înainte de a-l aduce lângă mine, după o zi și jumătate, dar au adus în mod regulat o sticlă cu formula, chiar știind că plănuiam să alăptez. Bebelușului i-a fost frică când s-a uitat la scutecul lui, a plâns tot timpul până când a fost înfășat și s-a ghemuit, a plâns de fiecare dată când cineva a încercat să-l examineze, inclusiv la mine!!! Mi-a fost frică să îl spăl, pentru că în secția prenatală îi spală cu apă foarte fierbinte (am urcat la secția pentru copii, copiii sunt ca păpușile fără suflet, toată lumea plânge). Dacă în Ucraina după prima cezariană am cerut să mă lase cu primul copil în maternitate încă o zi, cu al doilea am cerut să plec acasă a doua zi după operație. (…) Nu a fost posibil să îl atașez și să îl hrănesc la sân după cezariană, fiul meu plângea foarte mult. Abia atunci mi-au aruncat o privire. Așa că primul atașament la piept a avut loc cu durere, pe jumătate, abia după o zi și jumătate, când mi l-au dat. Din cauza faptului că au fost hrăniți din biberon și au pus o tetină (și copiii le scuipau!!!), am avut fisuri, mastite. Timp de trei săptămâni am încercat alăptarea pentru ca bebelușul să înțeleagă totuși cum să ia sânul!” 

„Marea problemă a fost comunicarea. A existat o barieră lingvistică. Aproape toți vorbeau românește. Tradus pe Google.” 

„Barieră lingvistică, deși eu vorbesc engleză.”

„Motivul pentru cezariană: bebelușul este prea mare pentru naștere naturală, 3,750 kg. Nu credeam, primul copil l-am născut chiar eu. Dar acum au făcut cezariană”.

 „Am întrebat dacă l-aș putea avea pe soțul meu cu mine, dar nu m-au lăsat. Soțului i s-a permis să fie prezent în camera alăturată cu 30 de minute înainte de naștere, l-au lăsat să intre la o oră după ce am născut. I-au permis să se uite la copil.”

„A existat o barieră lingvistică cu asistentele, medicii știau engleza. Nu aveau voie să aibă un traducător din cauza Covidului.”

„Este foarte cald în saloane, nu aveai voie să ieși pe coridor.”

„Vorbeam engleză doar cu cei care înțelegeau, iar cei care nu înțelegeau nu vorbeau. O colegă de cameră româncă a ajutat la traducere.”

„Solicitarea prezenței unei persoane de sprijin a fost făcută, dar a fost respinsă.”

„Am fost forțate să hrănim copilul la fiecare trei ore imediat după naștere. Asistentele nu au ajutat.”

„Depinde cu adevărat de cine este în tură, atitudinea personalului a fost dezgustătoare.” 

„Nu aveam voie să am pe nimeni cu mine, nici măcar pentru traducere.” 

„Bariera lingvistică era prezentă, era o asistentă care mi-a indicat în travaliu că sunt obligată să cunosc limba română.” 

„Când am cerut să se aducă lapte pentru a hrăni copilul, i-au adus lapte după 1,5 ore. Spre deosebire de româncă, care primea laptele în câteva minute. Atitudinea față de femeile ucrainene și față de românce este foarte diferită.” 

„Motivul pentru cezariană: cordonul ombilical în jurul gâtului. Au dat lapte praf nou-născutului fără permisiunea mea.”