Teodosie al Tomisului. Și imaginea pe dos a Judecății de Apoi

Teodosie al Tomisului vrea să ne convingă că tot omul rău a făcut în viață și ceva bun, precum inclusiv Putin sau chiar el însuși care, după cum spunea, a fost mândru să semneze patriotic angajamentul de colaborare cu Securitatea. Furtul sau crima, lașitatea sau ticăloșia scad în greutate morală, sugerează ierarhul, când pe celălalt talger se aduc meritele. Este imaginea pe dos a Judecății de Apoi. 

Dacă este adevărat, cum formulează Steinhardt, că diavolul este un contabil perfect, scoțând, precum în minunata frescă de la Voroneț, noi și noi dovezi de slăbiciune, îngerul păzitor care trage discret și ferm de lanț pentru a echilibra balanța nu este, prin contrast, un contabil prost, eventual corupt. Intermedierea angelică are în vedere alte lucruri: de la onestitatea cuvintelor rostite la efectele faptelor tale, inclusiv a celor pe care le crezi bune. 

Diavolul îți vede doar datoria, în vreme ce îngerul înregistrează cinstit suma părerilor de rău, a încercărilor de a te schimba și îndrepta. Cu alte cuvinte, nu este vorba de clemență subînțeleasă, de un raport cauză și efect, de o etică soteriologică utilizabilă oriunde și oricum, ci de confruntarea cu adevărat decisivă între neputință și putință. 

Mântuirea nu reprezintă astfel o izbândă morală, ci o confirmare a faptului că cel puțin nu ai batjocorit cu bună știință chipului lui Dumnezeu din tine și din alții. De aici vine paradoxalul îndemn al Sfântului Atanasie al Alexandriei de a face la rândul nostru ce a făcut și Dumnezeu: să (re)devenim oameni. Aceasta este antropologia evanghelică a cărei consecință rezidă în faptul că umanitatea și scânteia divină sunt criteriile și de aceea chemarea la Hristos este și față de cei care nu au auzit de El, judecați fiind după firea lor, cum ne spune Apostolul Neamurilor.

Una peste alta, revin la necesitatea unei etici ortodoxe practice, dincolo de cazuistică sau de cele 89 de tipologii ale omului păcătos identificate de altă lumină a teologiei noastre sinodale. Nu poți face din iertare justificare și încurajare, așa cum nici Mântuitorul, plesnit peste față precum toate victimele netrebniciei din toate timpurile, nu a rămas fără reacție. Nu trebuie să ne alăturăm corului de bezmetici, de atunci și de acum, repetând maniacal "Răstignește-l, răstignește-l!", ci trebuie doar să răspundem la întrebarea Lui: "De ce mă bați?". De ce îi acuzi doar pe bătăuși, dar îi fericești pe stăpânii lor?

Doxa!