Kremlinul confirmă întâlnirea dintre Vladimir Putin și Evgheni Prigojin, la câteva zile după rebeliunea Wagner / Ce i-ar fi comunicat șeful mercenarilor liderului rus


Kremlinul confirmă întâlnirea dintre Vladimir Putin și Evgheni Prigojin, la câteva zile după rebeliunea Wagner / Ce i-ar fi comunicat șeful mercenarilor liderului rus

Kremlinul a declarat luni că preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, în data de 29 iunie, la cinci zile după ce unităţi ale Wagner au mărşăluit spre Moscova într-o rebeliune de scurtă durată, relatează Reuters. Anterior, ziarul francez Liberation, citând surse din cadrul serviciilor de informaţii occidentale, afirmase că Prigojin s-a întâlnit cu Putin la Kremlin în jurul datei de 1 iulie.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că, la reuniunea din 29 iunie, Putin a convocat 35 de persoane, între care comandanţi de unităţi (Wagner) şi că aceasta a durat peste trei ore. Comandanţii grupului Wagner i-au spus lui Putin că rămân soldaţii săi şi că vor continua să lupte pentru el, a afirmat Peskov.

Scurta rebeliune condusă de Prigojin, în cursul căreia combatanţi Wagner au preluat controlul asupra oraşului Rostov (din sudul Rusiei), unde se află comandamentul general care conduce operaţiunile de luptă în Ucraina, iar trupele de mercenari s-au apropiat până la 200 de kilometri de Moscova, a fost pentru Putin cea mai gravă provocare la adresa puterii sale de când a preluat conducerea Rusiei în ultima zi a anului 1999.

Oficial, criza provocată de Prigojin ar fi fost dezamorsată printr-un acord negociat de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko. De atunci, Putin a mulţumit armatei şi serviciilor sale de securitate pentru că au evitat haosul şi izbucnirea unui război civil.

Prigojin susţine că rebeliunea nu urmărea răsturnarea guvernului, ci "aducerea în faţa justiţiei" a şefilor armatei şi apărării (Valeri Gherasimov şi Serghei Şoigu) pentru ceea ce el a numit gafele lor şi acţiunile neprofesioniste în Ucraina.

Evgheni Prigojin trebuia să plece în Belarus în conformitate cu termenii acordului, dar Lukaşenko a declarat săptămâna trecută că acesta s-a întors în Rusia şi că luptătorii Wagner nu au acceptat încă oferta de a se muta în Belarus, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la punerea în aplicare a acordului, potrivit Reuters. Sursa: Agerpes.ro

Podul a relatat, imediat după așa-zisa plecare a lui Prigojin în Belarus, că, potrivit unor surse care monitorizează situația din interiorul Rusiei, în ciuda precizărilor publice, potrivit cărora Kremlinului a ajuns la un acord cu Evgheni Prigojin,în culise lucrurile sunt mult mai complicate decât au lăsat să se înțeleagă autoritățile ruse.

Pe lângă trădarea generalului Serghei Surovikin care ar fi ales să se alieze cu Prigojin în ajunul rebeliunii conduse de acesta și care ar fi fost reținut imediat după rebeliunea mercenarilor, ecourile rebeliunii Wagner nu s-au atenuat încă, iar Vladimir Putin mai are încă pași importanți de făcut pentru a-și restabili autoritatea.

Putin și apropiații încearcă să „submineze" autoritatea lui Prigojin în sânul Wagner pentru a-i convinge pe mercenari să se alăture armatei, relata Sky News citându-l pe generalul britanic în rezervă Rupert Jones.

„Putin va încerca să păstreze cât mai mulți luptători posibil, în ciuda revoltei, motiv pentru care încearcă în mod clar să îl separe pe Prigojin de Wagner, să îi submineze influența în rândul organizației", a mai spus generalul Jones.

Și Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a opinat că o serie de negocieri în jurul acordului care a pus capăt rebeliunii armate Wagner în Rusia ar putea avea loc în continuare.

Oficial, după ce Rusia a afirma că acesta nu va fi acuzat pentru revolta de la sfârșitul săptămânii trecute, iar FSB a anunțat că retrage acuzațiile penale formulate pe numele său, Evgheni Prigojin părăsise Rusia pentru a se retrage în exil în Belaru, după cum însuși liderul de la Minsk, Alexander Lukașenko, a precizat.

Grupul de monitorizare belarus Hajun Project a analizat însă datele zborurilor dintre 25-29 iunie, precizând că un avion conectat cu Prigojin a plecat din Belarus spre Moscova, de unde a zburat apoi spre Sankt Petersburg.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.