VIDEO. Așa arată un jurnalist care sfidează puterea de la Kremlin, investigând monstruozitățile lui Ramzan Kadîrov / Elena Milașina de la Novaya Gazeta (Premiul Nobel pentru Pace, 2021) documenta abuzurile forțelor subordonate tiranului cecen care au răpit-o pe mama unor opozanți


VIDEO. Așa arată un jurnalist care sfidează puterea de la Kremlin, investigând monstruozitățile lui Ramzan Kadîrov / Elena Milașina de la Novaya Gazeta (Premiul Nobel pentru Pace, 2021) documenta abuzurile forțelor subordonate tiranului cecen care au răpit-o pe mama unor opozanți

Novaya Gazeta Europe a precizat că jurnalista Elena Milașina, care a fost atacată cu brutalitate, zilele trecute, în Cecenia, unde s-a deplasat pentru a asista la un proces-simulacru (detalii mai jos), a fost diagnosticată cu traumatism cranian închis, având, de asemena, aproximativ 14 fracturi ale oaselor carpiene și multiple vânătăi.

Milașina, 45 de ani, se află în prezent într-un spital din Moscova, iar autoritățile ruse, la presiunea opiniei publice, au fost nevoite să comenteze incidentul, afirmând că urmează să fie deschisă o anchetă penală în acest caz (de parcă nu s-ar fi deschis anchetă și în cazul asasinării Annei Politkovskaia, jurnalistă de investigații de la aceeași Novaya Gazeta, împușcată mortal în 2006 chiar în ziua în care Vladimir Putin împlinea 54 de ani – 7 octombrie).

Novaya Gazeta Europe este o publicație cu sediul în Letonia derivată din originala Novaya Gazeta, după ce Kremlinul a impus restricții de exprimare în contextul războiului din Ucraina. Varianta europeană a Novaya Gazeta a fost declarată recent de Kremlin drept organizație ostilă/indezirabilă (PODUL a scris AICI). De la începutul anilor 2000, șase dintre jurnaliștii și colaboratorii Novaya Gazeta au fost uciși.  

Ce a pățit Milașina. În dimineața zilei de 4 iulie, jurnalista Elena Milașina, care documentează de ani de zile încălcări ale drepturilor omului în Cecenia, primind și numeroase premii pentru investigațiile sale, și avocatul Alexander Nemov au fost atacați de bărbați mascați în apropiere de Groznîi, unde se deplasaseră pentru a asista la procesul Zaremei Musaeva, mama activistului pentru drepturile omului Abubakar Yangulbaiev și a presupusului cofondator al mișcării cecene de opoziție Adat, Ibrahim Yangulbaiev. Musaeva a fost condamnată, în aceeași zi, la 5 ani și jumătate de închisoare.

Musaeva este soția fostului judecător al Curții Supreme cecene Saidi Yangulbaiev. În ianuarie 2022, forțele cecene au răpit-o pe Musaeva din Nijni Novgorod (Rusia) și au dus-o în Cecenia. Mai întâi, a fost dusă într-un centru de detenție special, iar apoi în arest preventiv pentru o presupusă agresiune împotriva unui ofițer de poliție, însuși liderul terorist cecen, tik-tokerul Ramzan Kadîrov, intervenind în acest caz și afirmând că Musaeva „aproape i-a scos ochiul [polițistului]".

După răpirea Musaevei, familia Yangulbaiev a fugit din Rusia.

În ceea ce o privește pe Milașina care a călători la Groznîi însoțită de avocatul Nemov, aceasta a relatat, într-o serie de intervenții video, că taxiul cu care se deplasau de la aeroport spre instanță a fost blocat de bărbați înarmați, în jur de 10-15 la număr, care i-au bătut cu brutalitate și le-au distrus echipamentul tehnic. Înjunghiat în picior, Nemov a povestit că atacatorii au amenințat că îi vor împușca.

„Am ajuns cu avionul la Groznîi, ne-am urcat într-un taxi și am condus aproximativ 500 de metri. Am trecut pe lângă baza militară Sever și am observat trei mașini cu cel puțin 10-15 persoane la bord care ne-au depășit și apoi blocat drumul. L-au scos pe șofer afară din taxi și ne-au culcat la pământ cu cu fața în jos. Au încercat să-mi lege mâinile la spate, iar Sașa [Alexander Nemov] a fost înjunghiat - sângera. (...)

Ne-au târât într-o râpă și ne-au bătut. Se grăbeau și ne-au cerut cu duritate parolele de la dispozitivele noastre. Sașa a fost bătut foarte rău, iar agresorii i-au spus exact de ce l-au snopit: „Apărați oamenii acasă la voi, nu e nevoie să-i apărați pe cei de aici". M-au ras [în cap]. M-au amenințat că îmi vor tăia degetele și au încercat să mi le smulgă, dar au renunțat. (...)

Apoi au pretins că pleacă: ne-au spus să numărăm până la o sută, cu fața în pământ. Am numărat, apoi ne-am ridicat. S-au întors în fugă, ne-au lovit iarăși cu brutalitate și apoi ne-au spus să numărăm din nou până la o sută. Și asta a fost. Nu au furat nimic, au fost interesați doar de conținutul dispozitivelor noastre. Acest [atac] a avut legătură cu activitatea noastră din Cecenia”, a precizat Milașina

Imagini cu jurnalista maltratată, având mâinile înfășurate în bandajate, cu părul parţial ras de către agresori şi cu faţa vopsită cu un lichid verde -  aparent este vorba despre „zelionka” (verde de briliant), un antiseptic chirurgical care a fost folosit în ultimii ani în atacurile asupra opozanţilor ruşi -  au făcut înconjurul lumii şi au stârnit indignare în Rusia şi în străinătate.

În faţa mobilizării militanţilor pentru drepturile omului şi a mai multor politicieni ruşi care au denunţat atacul, Ramzan Kadîrov a declarat că „a cerut serviciilor competente să facă tot posibilul pentru a-i identifica pe atacatori”.

Acuzând fără vreo dovadă "serviciile secrete occidentale" că s-ar afla în spatele agresiunii, ministrul cecen al informaţiilor, Ahmed Dudaiev, i-a reproşat Elenei Milaşina "că a insultat ani în şir" forţele cecene, jurnalista agresată denunţând în investigaţiile sale abuzurile comise de "oamenii lui Kadîrov".

Kremlinul a reacționat prin purtătorul de cuvân Dmitri Peskov care a bălmăjit că preşedintele Vladimir Putin a fost informat despre acest atac „foarte grav şi care necesită măsuri viguroase".

Le-au fost date anchetatorilor "toate instrucţiunile" pentru a face lumină asupra atacului, a declarat miercuri Peskov.

În februarie 2022, Elena Milaşina a fost nevoită să părăsească temporar Rusia, potrivit publicaţiei sale, după ameninţări proferate de Kadîrov, care o calificase drept „teroristă".



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.