"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
m-au surprins prin
- faptul că nu au atitudini reale, la zi, nespunând nimic, de pildă, despre pandemie, război, atacurile la adresa Bisericii, anticreștinismul global etc, ca și cum nu îi interesează decât propria persoană;
- faptul că utilizează circular o rețetă, o summa de pilde, grafice și alte referințe nu simple, ci simplificatoare, mijlocind impresia falsă că identitatea creștină este o chestiune de feeling, de poantă reușită;
- faptul că publică demonstrativ și fac din reclamă sufletul comerțului cu valori și principii, că se situează mereu bine, ceea ce mie nu îmi trezește nicio invidie, dar mă uimește de fiecare dată, mai ales că polihistorismul lor eșuează într-o caricatură a universului Ortodoxiei;
- faptul că, dacă se dovedesc slabi ca oameni, cum am avut deja cazuri, căderea lor din grațiile unora și altora compromite idealul de apologet, de creștin intelectual (scuze pentru pleonasm!), de laic sau preot preocupat de dimensiunea socială a credinței;
- faptul că nu sunt, de fapt, asumați și îndrumați părintește, unde este nevoie, de către ierarhie, ci doar folosiți ca substitute ale unei misiuni cvasi-post-inerte, situație care duce la apariția vânătorilor de greșeli, a celor cu radarul din tufișul pseudo-canonic;
- faptul că ei înșiși, după model arhipăstoresc, îndură cu bravură laudele și se obișnuiesc cu ele atât de mult încât, fie și virtuoși, bravii noștri influenceri virtuali ajung vulnerabili, pradă mult așteptată de către toți, de cei care zic că au credință, dar mai ales de cei care combat credința.
Una peste alta, nu existența lor, a dragilor noștri influenceri sau staruri digitale, de mir sau călugări, este problematică sau scandaloasă, ci situația în care am ajuns, Biserică (încă) majoritară, ca după trei decenii, cu un număr record de Facultăți de Teologie, consilieri, protopopi și alți funcționari eclesiali să apelăm la astfel de non-răspunsuri la întrebări cât se poate de reale, de urgente. În lipsa vocilor teologice, profesorimea noastră fiind pur și simplu ținută în isihie preventivă, complăcând-se și asigurându-și confortul uman legitim, iată că până să vorbească pietrele, se dau în spectacol pietrarii.
Doxa!
