Nu toți eroii poartă arme. INTERVIU cu un chirurg al Spitalului de Urgență din Kamyanske. Care sunt cele mai frecvente răni suferite de militarii ucraineni. Problemele sistemului de sănătate / Anna Neplii

Potrivit sondajelor, peste 95% dintre ucraineni au încredere în soldații Forțelor Armate ale Ucrainei. La urma urmei, după începutul invaziei rusești la scară largă, militarii au devenit oiamenii de care depinde în mare măsură soarta statului. 

Cu toate acestea, nu toți eroii poartă arme. Și medicii au frontul lor, un front deosebit de important pentru viețile ucrainenilor și pentru susținerea efortului Armatei. Cu scopul de a afla dominantele muncii medicilor în condiții de război, dar și pentru a puncta principalele probleme ale sistemului de sănătate ucrainean, am discutat cu Oleksandr Hromov, directorul departamentului de traumatologie al Spitalului de Urgență din orașul Kamyanske.  

Anna Neplii: V-a fost dificil să vă recalificați de la operațiunile civile la cele militare? Cât de repede ați reușit să rezolvați principalele probleme organizaționale?

Oleksandr Hromov: Întrucât spitalul nostru este principalul spital al orașului, ne-au fost trimiși toți pacienții cu urgențe. Oameni răniți în accidente, explozii sau în schimburi de focuri… oameni cu arsuri… Am fost destul de pregătiți pentru aceste provocări. 

Spitalul nostru are două secții puternice – traumatologia, unde avem 75 de paturi, și politraumatologia. Cea de-a doua include paturi de traumatologie, paturi pentru afecțiuni neurochirurgicale și pentru arși. Avem o cameră de urgență care funcționează non-stop. Gestionez întregul serviciu de traumatologie al spitalului. De 25 de ani lucrez în acest domeniu. 

Când invadatorii ruși au început să înconjoare Mykolaiv, în primele săptămâni ale invaziei, am înțeles că zeci și sunte de răniți vor fi aduși la noi. Nu prea aveam antibiotice, analgezice, pansamente, dispozitive de fixare externă după fracturi etc. Resursele erau limitate, ca pentru viața din timpul păcii. Am căutat resurse pretutindeni. L-am sunat pe un fost coleg de facultate, care acum e în Cehia și care a ajutat la asamblarea dispozitivelor cu tije pentru răni cauzate prin împușcare. Am primit ajutoare din diferite țări, ne-au ajutat și voluntarii locali. În primele zile am avut multe cazuri de voluntari locali împușcați. Am avut și mulți soldați aduși de pe linia frontului. Treptat, am ajuns să primim aproximativ 70 de pacienți zilnic. 

Tot personalul spitalului a rămas la locul de muncă. Nu toți pacienții sunt răniți, avem și mulți ale căror afecțiuni s-au exacerbat pe fundalul războiului. 

Reporter: La începutul ofensivei au ajuns aici cei mai mulți militari răniți sau în prezent? Care e situația acum? 

Oleksandr Hromov: La începutul ofensivei, în primele săptămâni, la noi au ajuns mulți pacienți. Prefer să nu intru în detalii, nu vreau să expun cifre și informații privind situația actuală, pentru că, în urmă cu o lună, atunci când o rachetă rusească a lovit un spital cu cadre militare din Dnipro, au existat acuzații la adresa acelora care au publicat informații pe internet privind nevoile spitalelor care se ocupă de militari. Există posibilitatea ca astfel de informații să devină ponturi pentru ruși. 

Reporter: Cum arată programul dumneavoastră zilnic? 

Oleksandr Hromov: Avem operații pe care le facem în fiecare zi, toate fiind urgențe. Personalul spitalului e numeros și lucrează non-stop. De asemenea, avem mai multe echipe operaționale care lucrează simultan. 

În plus, totul depinde de cazuri și de durata operațiilor. Poate dura fie o jumătate de oră, fie patru ore și mai bine. Desigur, uneori durează numai zece minute pentru a extrage un fragment de metal din corpul unui militar. Alteori îl cauți două ore și tot nu-l găsești, fiindcă a pătruns adânc în carne. 

Nu vreau să vorbesc în mod special despre activitatea mea, pentru că, în primul rând, vorbim despre munca întregului personal al spitalului. Cu toții rămânem până în ultima clipă și ajungem acasă târziu. Toată lumea încearcă să contribuie la cauza comună. De exemplu, zilele trecute am făcut cinci operații – două pentru militari, trei pentru niște persoane strămutate. 

Reporter: Care sunt cele mai frecvente răni ale militarilor?

Oleksandr Hromov: Întrucât militarii poartă veste antiglonț, cel mai adesea ajung la noi cu răni de schije la membre. Mulți luptători ajung aici și după accidente de mașină. Nu e neobișnuit să tratăm numeroase fracturi, nu doar plăgi împușcate sau cauzate de schije. În plus, pe fondul războiului, bolile cronice ale tuturor se agravează sau pur și simplu starea lor de sănătate se înrăutățește. 

În urma tratamentului, după aproximativ 3-4 săptămâni, luptătorii sunt externați. Mulți refuză tratamentul integral și se întorc pe front pe propria răspundere. Nu de puține ori, soldații îmi spun: ”Nu pot să rămân, trebuie să merg pe front la camarazii mei”. Și pleacă chiar a doua zi. 

Reporter: Există un caz care v-a marcat și la care vă gândiți deseori? 

Oleksandr Hromov: Multe cazuri te marchează, e inevitabil. Îmi amintesc de unul dintre primii pacienți, un tânăr voluntar care se dusese la Avdiivka, unde fusese împușcat în mod premeditat de kadâroviți. L-au împușcat în șold, avea o fractură gravă. L-am ajutat cu un aparat special primit din Cehia. A fost foarte difcilă întremarea, dar și-a revenit, totul a mers foarte bine. 

Reporter: Războiul și consecințele sale au cauzat răsturnări de proporții, mai ales în ceea ce privește profesia dumneavoastră. Ce simțiți în timp ce operați? 

Oleksandr Hromov: Simt multe, așa-i uman. La început totul a fost, desigur, mult mai emoțional, dar, odată cu trecerea timpului, te obișnuiești cu tot. Este dificil pentru orice persoană normală să facă față morții, fie că e militar, fie că e civil. Fiecare caz e foarte greu de experimentat. Poți accepta moartea, dar nu te poți obișnui cu ea. Pentru mine, fiecare moarte e o tragedie, nu o statistică. 

Reporter: În prezent are spitalul suficiente medicamente și echipamente? 

Oleksandr Hromov: Comparativ cu perioada de început a invaziei rusești, în prezent, ajutorul din partea tuturor a scăzut considerabil. Este foarte dificil. În primul rând sunt necesare analgezicele, acestea fiind folosite din plin în fiecare zi. Razele X mobile sunt vitale. Electrocoagulantele sunt necesare urgent pentru că ajută la oprirea sângerărilor. Există și o lipsă acută în ceea ce privește dispozitivele de fixare externă. 

Reporter: Există vreun sprijin din partea statului? 

Oleksandr Hromov: Există, dar nu este suficient. Pentru a ne trata corespunzător pacienții avem nevoie de mult mai multe

Din nefericire, munca noastră este complicată și de reformele medicale. Pe timp de război, spitalele necesită sprijin constant și salarii decente pentru medicii care lucrează non-stop, dar noi avem o mulțime de alte complicații, inclusiv din cauza sistemului electronic. Majoritatea timpului e alocată diagnosticării corecte a fiecărui caz în parte, cât și tratamentului în toate etapele. Un medic poate vindeca o persoană dar, dacă va face o greșeală minoră în sistem și nu va înscrie toate datele potrivit noilor proceduri, Serviciul Național de Sănătate nu va plăti pentru acest caz. Și în cazul militarilor, toate procesele sunt, de asemenea, încetinite din pricina documentării. 

Reporter: În opinia dumneavoastră, cum ar putea fi simplificat acest proces? 

Oleksandr Hromov: După părerea mea, odată cu începutul războiului ar fi fost necesar să se suspende toate reformele și să se stabilească prioritățile corecte. În condiții de război, medicii trebuie să lupte pentru viață și să se gândească în primul rând la tratarea pacienților. În schimb, noi avem de-a face cu o complicare constantă a muncii noastre. 

În medie, în camera de urgență sunt internate 30 de persoane pe zi, iar toate acestea trebuie introduse în sistemul electronic HELSI, care de foarte multe ori are întreruperi și dă erori. Recent, această aplicație nu a funcționat timp de patru zile, iar oamenii trebuie tratați non-stop, așa că, în cea de-a patra zi, aveam deja 100-120 de persoane de înscris. Acest sistem ne îngreunează munca în mod considerabil.