28 iunie

Despre ziua de 28 iunie 1940 au curs râuri de minciună în Basarabia şi în spaţiul sovietic şi, din păcate, mai continuă să curgă. Ideologia comunistă şi propaganda sovietică au transformat tragedia unui popor dezmembrat şi umilit la el acasă în mare sărbătoare oficială şi bucurie pentru „eliberatori” şi sclavi. 

Oricare alt punct de vedere, în afară de cel al Moscovei, asupra zilei de 28 iunie, însemna pentru orice moldovean excluderea din viaţa socială, prigonire, închisoare şi Siberia. Spaima de a spune adevărul despre ziua de 28 iunie 1940 a fost atât de mare pentru autorităţi, academie şi savanţi încât şi astăzi, după 20 de ani de independenţă, se tace sau se perpetuează minciunile din timpul Uniunii Sovietice.

Adevărul transformat de către KGB în subiect-tabu este ca orice adevăr foarte simplu: la 26 iunie 1940 statul sovietic a înaintat un ultimatum statului român prin care cerea categoric ca România să renunţe paşnic la o parte din teritoriul său naţional în favoarea URSS, adică să cedeze Basarabia şi Bucovina de Nord (Ținutul Herța nu fusese inclus în ultimatum). În caz contrar URSS va intra în război împotriva României. La fel, din documente, se vede laşitatea clasei politice; se cunoaște cum regele României Carol II, a decis să cedeze fără lupte Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța. Până astăzi părerile sunt împărţite cât de „înţelept” au procedat regele și guvernanții de atunci, dar acea decizie a însemnat nu numai dezmembrarea teritorială a României, a statului unitar naţional şi sfâşierea poporului român în două, ci şi un adevărat genocid pentru românii părăsiţi, care au fost deznaţionalizaţi, împrăştiaţi, deportaţi şi exterminaţi fizic în gulagurile siberiene și închisorile comuniste.

Cea mai urâtă, rău mirositoare şi scârboasă minciună scornită de Kremlin despre ziua de 28 iunie a fost că în acea nenorocită şi blestemată zi din vara anului 1940, noi, românii basarabeni şi bucovineni, am fost salvaţi şi eliberaţi de către ruşi de sub talpa nemiloasă şi jugul ocupanţilor români. Cărţile şi manualele ticluite de „eliberatori” chifteau de ură împotriva românilor şi a României, ţară burgheză care „s-a folosit de slăbiciunea imperiului ţarist din 1917 şi a ocupat Basarabia, rupând-o cu forţa de la Rusia”. Din acele manuale jegoase, amestecate cu o oribilă propagandă antiromânească, s-au scurs cele mai toxice deşeuri care au otrăvit mintea, sufletul şi cugetarea a milioane de fraţi, care încetul cu încetul au devenit ostatecii teoriei staliniste că moldovenii şi românii sunt două naţiuni diferite şi vorbesc două limbi diferite, că România ar vrea să-i asimileze, să-i transforme pe moldoveni în români etc. În fiecare clipă, oră, zi, săptămână, timp de o jumătate de secol, ţi se băga pe gât propaganda sovietică (radio, TV, presa scrisă, manuale, întruniri, evenimente) că jandarmul român are insomnie şi stă în tufarii de pe dreapta Prutului şi aşteaptă momentul potrivit ca să treacă râul şi să ocupe Basarabia. De fapt, nu erai considerat cetăţean sovietic deplin dacă, fiind moldovean, nu îţi scăpărau ochii de ură atunci când rosteai cuvântul România. Şi după prăbuşirea URSS, Voronin s-a manifestat ca o fosilă tipică a propagandei sovietice, care a trecut toate fazele îndoctrinării, românofobiei şi urii faţă de tot ce e românesc de la Nistru şi până la Tisa, scuipând venin împotriva propriului popor. 

Libertatea îţi oferă şansa să cunoşti adevărul şi să gândeşti liber. La 28 iunie 2010 se împlinesc 70 de ani de când defuncta Uniune Sovietică a dezmembrat România şi poporul român. Uniunea Sovietică a dispărut, dar nu şi nedreptăţile pe care le-a făcut împotriva unităţii naţiunii române. Minciunile despre „eliberarea” Basarabiei şi Bucovinei de către tancurile sovietice vor trece definitiv în manualele de psihiatrie, iar ziua de 28 iunie va fi declarată zi de doliu naţional. Chiar şi după reîntregirea naţiunii. Ea va fi ca un dangăt de clopot în memoria tuturor celor care au păstrat fiinţa românească în timpuri de restrişte, dar şi ca un avertisment tuturor celor care se dezic de neamul şi de Ţara lor. 

Post-scriptum: Când va fi spus oficial adevărul despre ziua de 28 iunie pe ambele maluri ale Prutului?

Anii trec în goană mare, fără să smulgă din rădăcini minciunile istoriografiei sovieto-rusești, implantate adânc în mentalitățile colective. Au trecut 32 de ani de la Declarația de Independență față de imperiul rus, însă marile adevăruri fixate în acel document epocal, nu au ajuns parte integrantă din viața, demnitatea și gândirea autorităților și cetățenilor moldoveni. 

Chiar dacă în Declarație se condamnă fără echivoc „actele de dezmembrare a teritoriului naţional de la 1775 şi 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam”, chiar dacă se cere „lichidarea consecinţelor politico-juridice ale Pactului Molotov-Ribbentrop”, chiar dacă se afirmă sus și tare că „fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940” de URSS, -- nimic esențial nu s-a schimbat în atitudinea autorităților și a populației îndoctrinate față de propria istorie și față de adevărul istoric. Mentalitatea de sclav a demnitarilor moldoveni și comportamentul lor slugarnic față de stăpânul de la Kremlin, se observă cel mai clar la datele istorice ca 16 mai 1812, 27 martie 1918, 1 decembrie 1918, 28 iunie 1940, 22 iunie 1941, 23-24 august 1944, 9 mai... Lașitățile guvernanților, mimarea patriotismului sau încercările morbide ale conducerilor de după 1994 de a amesteca adevărul cu minciuna, călăii cu victimele, eliberarea cu ocuparea – au creat confuzii generale, lăsând populația în rătăcire îndelungată și pradă ușoară propagandei rusești.

E și mai trist că în Țara-Mamă – România, în condiții de libertate și democrație, clasa politică s-a ferit de adevărul istoric și a evitat să declare Zilele de 28 iunie 1940 (cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herța) și 30 august 1940 (cedarea Transilvaniei de Nord), zile de doliu național. Cu foarte mare regret și durere constat că atunci când e vorba de a promova în fapte adevărul istoric și demnitatea românească, nu prea observ deosebiri între politicienii de la București și cei de la Chișinău. Și unii și alții au învățat la aceeași școală străină să danseze „Hora Unirii”… fără Unire.

(Foto A.R.: „Autografele Rusiei imperiale lăsate pe Prut, pe cerul românesc și în mentalitățile colective)