Starețul Efrem

nu a spus că există posibilitatea Împărtășirii fără Spovedanie, ci tocmai că a doua este pregătirea celei dintâi. Cum însă Spovedania este, atunci când este făcută cu cuget curat, o aducere la zi a celor sufletești, iar Sfânta Liturghie se slujește zilnic, odată spovedit și dezlegat ai toată binecuvântarea să te împărtășești. Nu poți pune semnul egal între cele două Taine, ele fiind oricum în timpi diferiți, pe rând. 

Cu alte cuvinte - ca să înțeleagă și cei care se lasă de peste trei decenii furați de decorul unor falși învățători gata să sfâșie din aproapele care produce proba libertății ca dar constitutiv din partea lui Dumnezeu -, nu este cazul să ungi de fiecare dată motorul cu ulei (sunt încă la comparația cu mijloacele de locomoție pe bază fosilă!), să schimbi mereu roțile, să vopsești caroseria, să schimbi becurile de poziție nearse și să fie mereu rezervorul plin ochi pentru a pleca cu mașina. 

Or, dacă ITP-ul duhovnicesc îl faci regulat, evident că mai des decât în cazul autoturismului, mersul pe calea întâlnirii cu Hristos întrupat, Trup și Sânge, nu are voie să îl zădărnicească nimeni, să îl oprească nimeni, în numele niciunei autorități, cutume sau păreri. Prea îndelung, înainte de comunism deja, s-a vehiculat eroarea că Împărtășirea trebuie să fie rară, cât mai rară de fapt, uitând că ea ne ține, ea ne hrănește material și spiritual deopotrivă, ea ne vindecă și tot ea ne tonifică. Fără ea am fi ca mașina fără combustibil.

Noi, clerul, nu suntem nici gardieni, nici vameși, nici taxatori, nici controlori, nici anchetatori, nici ordonanțe, în cazul celui "interior", și nici răcani ai Sfintelor Taine. Suntem doar atenți, lucizi, grijulii, explicativi, înțelegători, mijlocitori, frecvent neputincioși, în raport cu noi înșine și cu poporul ce stă înainte, să punem în echilibru idealul cu realitatea, dorința cu putința, de unde și minunata iconomie care este la rândul ei orice altceva dar nu laxism, relativism sau arbitrar. 

Părintele Efrem nu a smintit pe nimeni, ci a confirmat - de parcă aveam nevoie! - că avem unii smintiți. Atât.

Doxa!