Războiul memoriilor

Inevitabil, tot balticii, ca și până acum în ultimele trei decenii, au reluat chestiunea urmelor memoriale lăsate ostentativ de URSS în țările pe care le-a dominat timp de decenii. Letonia a aprobat zilele acestea la nivel parlamentar demolarea tuturor monumentelor legate de regimurile totalitare, perioada comunistă fiind vizată în mod evident și nemijlocit. 

Repet ceea ce am mai notat: actualul conflict armat dintre Rusia și Ucraina are o puternică, nu mereu conștientizată ca atare, dimensiune memorială, viziunea asupra trecutului recent sau nu diferind substanțial nu doar de la un stat la altul, ci nu în ultimul rând și de la o minoritate etnică la alta, de la un cerc cultural la altul sau de la o jurisdicție bisericească la alta. Oricât pare de bizar unor occidentali, formați la școala reconcilierii postbelice, precum în fosta Yugoslavia, la începutul anilor 90 ai secolului trecut, și acum, lângă granițele noastre din Est, argumentul apartenenței, al exegezei destinale joacă un rol determinant. Evident, ținând cont că ne aflăm într-un război dus, așa zicând, între popoare majoritar ortodoxe, ecuația arată altfel. Substanțial, ne mișcăm însă în cadrele aceluiași pat al neodihnei colective. Din acest punct de vedere, tot occidental văzând situația, războiul acesta este profund anti sau non-european. Mai grav: are indiciile unei încleștări a extremelor alimentate visceral pe care doar cei din jur, disperați de neputință, încearcă să o înzestreze cu o raționalitate pe care, de la sine, nu o are în chip vădit.

Discrepanța dintre imagine și realitate nu este doar aici și acum provocatoare, sfidătoare chiar. Este suficient să conștientizăm că talibanismul, musulman dar nu numai, merge mână în mână cu un grad ridicat de tehnicitate. Atentatele de la 11 septembrie 2001 nu au fost opera unor simpli evlavioși duși cu pluta, ci de-a dreptul cu avionul! Scurt, am mărturisit și studenților mei din Germania sau Austria: chiar creștin ortodox, nu pot fi însă și terorist. ? Pentru că sunt zero la inginerie! Așadar, fie că vorbim despre extremismul islamic folosindu-se de invențiile cele mai spectaculoase, fie că este vorba despre China hipermodernizată, dar nu și devenită astfel mai democratică, pe măsura omului, ne lovim mereu de același lucru: mijloacele nu sunt identice și nici nu au cum să fie cu motivele. În traducere: putem fi radicalizați, cu bărbile până la pământ, precum inclusiv unii monahi care au făcut din demascarea modernității un scop spiritual, dar să utilizăm cu seninătate telefonia mobilă, lansatoarele mobile de rachete etc. (mă opresc, nedorind să dau idei).

În această logică a rupturii - da, cum spuneam mai sus, există inclusiv o logică a situațiilor care par ilogice, așa cum există un lanț cognitiv și în mintea criminalului în serie - se înscrie și pariul memorial. Recentă sau îndepărtată, memoria este aliatul material-imaterial al năzuinței comunitare. Prin urmare, toate celelalte forme memoriale, cu conținuturile lor cu tot, care nu slujesc interesului actual, ci dimpotrivă, trebuiesc relativizate, ocultate, rase la propriu de pe fața pământului. Banalitatea pură: istoria o scriu învingătorii. Sau, văzându-i pe ucrainieni, luptătorii. Sau, adăugăm: cei care gestionează memoria. Dar de ce încurcă mult citata memorie? Altfel decât în pomenirea morților, fundament al comuniunii dintre văzut și nevăzut, între o formă și o alta de viață, dintre generații, memoria de tip istoric, onestă sau, frecvent, falsificată, domină, semnalizează un act revolut de luare în posesie, avertizând asupra efectelor de durată. Concret, monumentele dedicate soldatului sovietic marchează nu doar faptul de a fi trecut pe acolo, ci inclusiv posibilitatea de a reveni oricând. Memoria ca amenințare. 

Să ne ferească Dumnezeu de memoria rușilor!