În sudul Rusiei, la Rostov, a început, miercuri, procesul-simulacru al luptătorilor Batalionului Azov care au apărat cu eroism luni de zile orașul Mariupol și s-au predat apoi trupelor de ocupație după înfruntări teribile în interiorul uzinei siderurgice Azovstal, rezistența lor fiind unanim apreciată drept decisivă pentru evoluția ulterioară a războiului din Ucraina. Experți internaționali au estimat că luptele de la Mariupol și ulterior din interiorul Azovstal, conduse mai ales de membrii Batalionului Azov, au oprit înaintarea trupelor ruse spre Odesa și mai departe spre R.Moldova.
Potrivit relatărilor de presă este vorba despre 22 de soldați ucraineni din cei 24 acuzați inițial de terorism. Doi dintre acuzați au fost eliberați în cadrul unui schimb de prizonieri, iar printre cei rămași în custodia rușilor se numără și opt femei care pregăteau masa pentru Batalionul Azov. Dacă vor fi găsiți vinovați, soldații ar putea fi condamnați la închisoare de la 15 ani până la închisoare pe viață.
Context. Rusia a desemnat Regimentul Azov drept grupare teroristă, ceea ce înseamnă că cei 22 de militari ar putea fi acuzați de implicare într-o organizație teroristă și de participare la ceea ce guvernul rus susține că ar fi fost acțiuni de răsturnare a autorităților ruse din estul Ucrainei ocupate de Rusia.
Propaganda rusă a demonizat mereu Batalionul Azov din cauza asocierii sale inițiale cu ultranaționaliști ucraineni. Azovul inițial nu mai are însă prea mari legături cu cel din prezent. Pânâ și Meta a decis să elimine eticheta de organizație periculoasă și le-a permis membrilor Azov să dețină conturi pe Facebook și Instagram cu însemnele batalionului.
PODUL a relatat pe larg istoria și esența Batalionului/Regimentului ”Azov”. „Acest batalion a apărut din cauza primei invazii din acest secol a Rusiei asupra Ucrainei, în 2014, și a fost fondat de Andrei Beliţchii, care a fost deţinut politic pe timpul lui Yanucovici. Gruparea lui Belițchii a apărat Harkovul de atacul condus de separatistul Motorola. ”Omuletii negri” sau Black Corps, denumiți așa din cauza uniformei de culoare neagră, au apărat cu succes Harkov, Mariupol, Nicolaev și Zaporojie de invazia ”omuleților verzi”, adică rușii, în 2014. Pentru că Beliţchii era un adept al supremației albe, acest batalion era format inițial din ultranaționaliști, fiind o grupare paramilitară alcătuită în principal din suporteri de fotbal și sportivi.
După Tratatul Minsk 1 și înghețarea temporară a conflictului armat, această unitate militară a fost reformată, ”curățată”. Acest lucru s-a făcut cu implicarea CIA-ul american, atunci când aceștia i-au sugerat lui Petr Porosenko, președintele de atunci al Ucrainei, să facă din batalion unul de elită, iar batalionului să primească antrenamentul specializat și calificat și prin a-i oferi cel mai modern armament”. Mai multe detalii AICI