"Eu știu diferența dintre un geniu și un criminal de război!". Pence îl critică pe Trump pentru laudele aduse dictatorului sângeros de la Moscova


"Eu știu diferența dintre un geniu și un criminal de război!". Pence îl critică pe Trump pentru laudele aduse dictatorului sângeros de la Moscova

Mike Pence, fostul vicepreședinte al SUA care a intrat în cursă pentru a fi candidatul republicanilor la alegerile prezidențiale din 2024, a declarat pe 7 iunie că sprijină pachetul de ajutor acordat de Washington Ucrainei și l-a criticat pe fostul președinte Donald Trump pentru laudele aduse dictatorului sângeros al Rusiei, Vladimir Putin.

"Știu că unii în această dezbatere au descris războiul din Ucraina drept o dispută teritorială. Nu este, a fost o invazie rusă, o invazie rusă neprovocată. Și cred că Statele Unite ale Americii trebuie să continue să ofere soldaților curajoși din Ucraina resursele de care au nevoie pentru a respinge invazia rusă, respectiv pentru a restabili integritatea teritorială", a zis Pence.

Remarcile lui Pence sunt într-un contrast puternic cu cele făcute de Donald Trump, care nu a precizat dacă vrea ca Ucraina să câștige războiul. Fostul președinte a evitat să ofere un răspuns clar atunci când a fost întrebat în luna mai.

"Vreau ca toată lumea să înceteze să moară. Ei mor. Ruși și ucraineni. Vreau să înceteze să moară. Și o voi face în 24 de ore", a spus Trump.

În același timp, Pence a reliefat că Putin nu vizează doar Ucraina. 

"Nu are intenția să se oprească. El a spus clar că vrea să recreeze acea veche sferă de influență sovietică în Europa de Est", a declarat Pence. 

Totodată, Pence l-a criticat pe Donald Trump pentru laudele aduse în februarie dictatorului sângeros Vladimir Putin. 

"Ei bine, când Vladimir Putin a intrat în Ucraina, fostul președinte l-a catalogat drept geniu. Eu știu diferența dintre un geniu și un criminal de război și știu cine trebuie să câștige în războiul din Ucraina și aceia sunt oamenii ce luptă pentru libertatea lor și luptă pentru restabilirea suveranității lor naționale în Ucraina. Iar privitor la America, nu este războiul nostru, dar libertatea e lupta noastră și trebuie să oferim poporului ucrainean capacitatea de a lupta și de a-și apăra teritoriul", a declarat Pence. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.