Crizele de la orizont, schimbările tehnice ale cotidianului și altele asemenea

găsesc România în incapacitatea cantitativă și calitativă de a gestiona oportunitățile de creștere, de a modela noi formule de afaceri, de a produce plus valoare altfel decât în sistemul lohn coafat, majoritatea celor cu profituri în IT investind clasic în imobiliare, puțini intrând sub steag propriu în lupta mondială, la scară mare, pentru îmbunătățirea și lărgirea digitalului etc. 

Raportat la banii actuali, cheltuiți prost, dar și la cei care sperăm să mai vină prin instrumente comunitare și economice specifice, cei 1000 RON nu sună chiar deloc a investiție, a viziune, a tot clasică iubire de patrie, a interes național. Este doar o amânare a binelui și o prelungire a mandatului mediocrității. 

În vreme ce Rusia sucombă prin epuizarea logicii economiei dogmatice, inovația fiind învăluită de propagandă, de imperialism și alte metehne ale unei puteri care nu și-a raționalizat existența, noi pierim nu înainte de a suporta puseurile de naționalism pe care le vor provoca nevoile reale, implicarea din ce în ce mai mare a managementului străin, a celui care știe teoretic ce are de făcut. 

Azi, la nici 500 de km distanță, la Bulboaca, în săraca Republică Moldova, este/a fost pragmatism, hard & soft power, în vreme ce la București niște personaje cripodemocratice nu mai știu cum să îi oblige pe cei puțini rămași să muncească aproape pe gratis, folosind cartea sindicalismului corupt. 

În fața acestor date, este firesc ca Președintele Johannis să tacă la masa celor mari ai Europei și să zbiere la cei mici de acasă. Omul nu se dezminte: este un înspăimântător reprezentant al statului român. 

Ghinion!