O veste deloc bună din Rusia este că producția rachetelor hipersonice Kinzhal a crescut de cinci ori în ultima perioadă, conform expertului ucrainean Ivan Kyrychevskyi, care a vorbit despre acest fapt într-un interviu pentru Radio NV.
”Ministrul Apărării Oleksii Reznikov a spus un lucru foarte emoționant și neplăcut: se dovedește că rușii aveau până la 80 de rachete Kinzhal la începutul lunii mai. Acest lucru indică faptul că, din păcate, au reușit să crească producția de Kinzhal de cinci ori”, a spus Kyrychevskyi în interviu.
Potrivit datelor disponibile la începutul lunii ianuarie, rușii aveau maximum 53 de rachete de acest tip „și produceau una sau două rachete pe lună, dar acum se dovedește că rușii pot produce până la 10 astfel de rachete pe lună”.
E foarte posibil ca această creștere a producției să fi fost făcută cu ajutorul importurilor de componente hi tec sensibile din Occident sau din China, dar acest lucru urmează să fie stabilit.
Lansarea acestor rachete este posibilă în momentul de față, din câte se știe acum, numai de pe avioanele MiG-31K adaptate special pentru acest scop, iar rușii ar avea funcționale doar șase avioane de acest tip, din cele 10-12 care ar fi disponibile pe hârtie.
În ciuda caracteristicilor extraordinare ale acestor rachete de ultimă generație, ce poartă un focos Kh-47M de 500 de kilograme cu o viteză de peste 12.000 km/h, apărarea antiaeriană ucraineană a reușit să apere teritoriul țării folosind sistemul Patriot pentru doborârea unora dintre ele, deși rușii pretindeau că nu pot fi atinse de sistemele antiaeriene occidentale.
Astfel, la primele ore ale zilei de 16 mai, Forțele de Apărare Aeriană au doborât cu sistemul Patriot șase rachete Kinzhal lansate de avioanele MiG-31K, după ce fusese doborâta, în premieră, la primele ore ale zilei de 4 mai, în apropierea Kievului, o alta rachetă balistică rusească Kinzhal.
Merita menționat aici faptul ca și tara noastră are în dotare cea mai recenta versiune a sistemului antiaerian Patriot, care își dovedește acum capacitățile in Ucraina – sursa AICI.