Schmitt adjectiv. Și un inabil afect anti-BOR

Dacă toate acuzele aduse de autorul momentului la adresa BOR ar fi recunoscute de aceasta, dar tocmai prin introducerea unor nuanțe și detalii care ar face din ele ipoteze cu grad mare de veridicitate, dar condiționate de cunoașterea și altor factori și actori ai momentului politic, ideologic și religios, tot nu aș fi sigur că după o asemenea dezirabilă eliberare de frici din partea istoriografiei bisericești imaginea/percepția BOR în ochii unora ca Schmitt ar fi mai bună. 

Cum impresia mea este că la bază stă un inabil camuflat afect anti-BOR, a îi da dreptate l-ar nemulțumi pe autorul nostru, pasul următor fiind, în această logică, demascarea deschiderii ecleziale drept strategie, diplomație, vrăjeală, cum elevat se spune pe Dâmbovița. Or, încremenirea în rol - Schmitt rău pentru oamenii BOR, iar BOR rea pentru Schmitt și echipa - nu ar contribui cu nimic la mult întârziata receptare din partea Bisericii noastre a modernității. 

Nu este nimic nou: ideologia nu permite dialogul, exclude convertirea, eșuând, totalitar, în crimă. Adică, popește vorbind, curat lucru drăcesc. 

Ach du meine Güte!