"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
”Militarii din primele linii spun că lui ‹Baron› ar trebui să-i fie ridicat un monument încă din timpul vieții, pentru că oricât de mulți orci ar fi în jur, el se tot încăpățânează să respire și să-i împuțineze”, ne-a declarat, în exclusivitate, fratele geamăn al militarului ucrainean cu indicativul ”Baron”, care luptă în cadrul Brigăzii 93.
Există numeroși apărători ai Ucrainei care ar merita un monument încă din timpul vieții. Mult prea mulți au murit apărându-și țara și familiile în fața invaziei rusești genocidare. De aceea, cele mai mărunte lucruri pe care le poate face societatea pentru a onora memoria tuturor acelora care au rezistat Rusiei cu prețul vieții este să le cunoască poveștile și să susțină Armata Ucraineană. Moartea lor e prețul libertății Ucrainei.
Podul.ro își continuă, la pas, seria de interviuri exclusive care-i are ca protagoniști pe militarii ucraineni din primele linii. De data aceasta am stat de vorbă cu ”Baron”, care în prezent luptă pe frontul de la Bakhmut. Vă prezentăm mărturiile sale:
”Au existat o mulțime de situații când invadatorii ruși ne-au depășit din punct de vedere numeric. De câteva ori viața mi-a atârnat de un fir de păr. În astfel de momente, nu sunt atât de multe cunoștințe și abilități care să te ajute, cel mai mult contează intuiția și viteza de reacție. Știu că la televizor se relatează cum sunt antrenați luptătorii, cum sunt învățați să tragă, cum sunt supuși unor exerciții fizice, dar să știți că, în practică, totul este complet diferit. De cele mai multe ori, lopata ți-e cea mai bună și mai fidelă prietenă. Sapi cât poți ca să te pui la adăpost. Uneori am fost nevoiți să ne săpăm tranșeele cu cuțitele. Trebuie să asculți mereu cerul, să înțelegi de unde vin pericolele.
Să vă dau un exemplu grăitor privind raportul de forțe de pe front. Odată i-am cerut operatorului nostru de drone să spargă un zid care se afla în fața mea, dar el mi-a răspuns că în spatele zidului se afla un întreg pluton de ruși. M-am îngrozit, pentru că noi eram doar 3-4, iar ei zeci, înarmați până-n dinți, inclusiv cu lansatoare de rachete.
Anul trecut, la sfârșitul verii și începutul toamnei, luptam la Soledar. La început eram foarte mulți, posturile fuseseră împărțite într-o clipă. Apoi a început măcelul. Rușii trăgeau și bombardau fără intermitențe. Cu chiu, cu vai, am reușit să-l scot din tranșee pe primul rănit și să-l duc într-o zonă cumva mai sigură. Am transmis conducerii că eram împușcați, am cerut întăriri, însă nimeni nu a reacționat. Și-apoi am scos alți doi răniți din aceeași groapă. Se trăgea într-un hal fără de hal. Până la urmă rușii au lovit cu obuzele direct în tranșee. Ne-am tot mutat pozițiile timp de două săptămâni, mereu în cea mai crâncenă inferioritate numerică. Săpam și iar săpam.
La un moment dat fratele meu a fost rănit lângă mine. I-am strigat care era locul de unde trăgeau rușii în noi, abia am reușit să scăpăm cu viață.
Pe 4 septembrie ne-am părăsit poziția. Eram 8 persoane, dintre care 4 au fost rănite și șocate de exploziile obuzelor. Poziția fusese zdrobită de un tanc, mitraliera era distrusă, așa că nici nu mai aveam cu ce să ripostăm. Târam un rănit grav după noi. Abia mai puteam să merg, îl sprijineam pe fratele meu, la rându-i rănit. A trebuit să lăsăm totul în urmă, rușii trăgeau atât din față cât și din lateral. A fost cu adevărat un miracol că am reușit să ne furișăm până la o poziție din spate, dar chiar și acolo eram înconjurați.
Cu cei găsiți în acea poziție, eram în jur de 20 și speram că vom rezista într-un fel sau altul, la disperare. Curând am rămas doar 9. Exploziile cutremurau totul. Suflul uneia dintre ele m-a ridicat în aer și m-a aruncat la câțiva metri distanță. M-am dezmeticit cu greu, mi-am găsit fratele și am scăpat cu viață. Eram rănit la spate, dar nu conștientizam, eram plin de adrenalină. Durerile m-au năpădit după câteva ore, iar în noaptea care a urmat am crezut că voi muri. Durerea era îngrozitoare. M-am tratat, mi-am revenit, dar mă resimt din plin. Am vertebre fisurate, diverse hernii…”.
