Despre necesitatea tăierii cordonului ombilical


Despre necesitatea tăierii cordonului ombilical

Nu o singură dată în ultimii ani, mai ales după deținerea totală a puterii în stat de către PAS, am sugerat Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) să elimine, în sfârșit, o disfuncție cronică și periculoasă pentru raporturile moldo-ruse, care favorizează activitatea “diplomaților” ruși la Chișinău, dar afectează direct securitatea Republicii Moldova. Eliminarea acestei disfuncții nu presupune să faci eforturi extraordinare, ce ar afecta dramatic relațiile bilaterale, ci e vorba de aplicarea unei practici normale între două state, stabilită juridic în art. 11 al Convenției de la Viena din 1961 cu privire la relațiile diplomatice, care prevede paritatea numărului de diplomați în ambasadele acestora.

Punerea în aplicare a acestei clauze internaționale e cu atât mai necesară și importantă (chiar obligatorie!) în condițiile actuale de securitate, odată cu declanșarea războiului barbar rusesc împotriva Ucrainei.

Cei peste 30 de “diplomați” ruși de la Chișinău (în comparație cu doar 7 diplomați moldoveni la Moscova; vedeți anexele) mișună fără nicio problemă pe întregul teritoriu, de parcă ar fi la ei acasă. Cel mai recent caz e comportamentul lor "diplomatic" pe aeroportul Chișinău, cu ocazia sosirii unei "delegații" din Tatarstan. Cum putea acest avion rusesc să obțină dreptul de survol de la MAEIE, dacă era clar din start care-i scopul acestora? Avionul rusesc nu putea ajunge la Chișinău fără a survola și spațiul aerian al României, de unde rezultă că MAEIE a solicitat oficial Bucureștiului să permită acest survol. În 2019 am mai avut un caz similar, tot cu MAEIE. Atunci "lumânarea păcii" a adus-o ministrul apărării al Rusiei, actualul criminal Șoigu. Oare astfel trebuie să procedeze un stat candidat la UE, care declară întruna că respectă standardele europene, inclusiv în domeniul securității?  

Având în vedere cele menționate mai sus, consider că prim-ministrul Dorin Recean ar trebui, în sfârșit, să-i taie cordonul ombilical șefului de la Externe, care intenționat nu pune în aplicare art.11 din Convenția de la Viena din 1961 cu privire la relațiile diplomatice, chiar dacă pentru cel din urmă e foarte dureros să se desparte de Moscova, de Lavrov, de MGIMO și de CSI. Dar, în schimb, vom avea mai puțini "diplomați ruși de carieră" care ne brăzdează nestingherit teritoriul, "doar cu gândul la pace", mai ales prin așa-zisele Transnistria și Găgăuzia.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.