A doua zi

De când mă știu, a doua zi după Paști sau Crăciun, după o mutare sau, mai târziu, după nuntă, după ce aduci puiul de la maternitate, după ce moare un prieten, mama, după ce publici o carte sau ai ținut, pe un meridian al lumii, o conferință care te-a validat, iarăși, confirmând public că știi despre ce vorbești, după o ceartă sau o masă cu prietenii, are ceva special. Aș zice terapeutic. Te obșnuiești cu gândul și cu realitatea, văzând, cât se poate, dincolo tristețe dar și de bucurie, firul mai lung, nu știi cât de lung, al vieții. A doua zi, mai odihnit, cu lacrimile uscate, vacarmul din urechea interioară fiind dat la minim, te împaci, îți iei răgaz, te uiți la mireasa ta, mângâind-o cu privirea, adulmeci, precum pisica-mamă pisoii, copilul tău care încă nu a deschis ochii, te oprești, când te întorci de la baie, în pragul camerei unde până ieri a dormit cineva scump, de neînlocuit, care acum doarme în altă parte, sub o lespede, arunci o privire pe geam și indiferent dacă plouă, ninge sau este însorit, îți faci curajul de a întâmpina o nouă zi. În fapt, eu am crescut într-o adevărată cultură a celei de a doua zile: a doua zi dai telefon sau scrii, mulțumind pentru invitația la cină, așa cum tot a doua zi, după înmormântare, delicat, dai un semn, asigurând persoana de care îți pasă că poate conta pe tine, cum, iarăși, a doua zi mulțumești lui Dumnezeu că te-a scos cu bine dintr-o încercare. A doua zi, la temperatură emoțională mai scăzută, ai timp de tine, ceea ce poate să însemne o jumătate de oră sau nici măcar atât. Când casa se trezește sau obștea forfotește, când se aud iarăși sirenele și claxoanele, când bate deja toaca, este prea târziu: reintri în viețile altora și ei în a ta, distribuit în același rol sau în altul nou, chiar în mai multe într-o singură zi. Chiar dacă, în iureșul cotidian, nu ținem cont și nu știm ce ne dorim: bine ar mai fi ca fiecare zi să fie a doua. Una de consolare și răsplată, de avânt moderat și disperare strunită, de realism lipsit însă de cinism, învăluită în aroma cafelei, a primei țigări sau a unui rest de șampanie. Rămas de ieri.

Hristos a înviat!