Final (răspuns unui confrate slujitor)

Părinte, este vorba despre faptul banal că un frate al nostru, a cărui familie este în parte în Occident, a cugetat cu glas tare cum se face treaba că nici măcar de Praznicul Praznicelor, fără sincretisme și alte isme, creștinii sau cei care se consideră astfel nu se pot bucura și nu pot astfel mărturisi împreună, indiferent de meridian, Învierea Domnului. Interogația nu și-a propus - îl cunosc foarte bine, de peste două decenii, pe profesorul Papahagi - să strice liniștea nimănui. Da, contextul este de la sine neliniștitor, evenimentele recente de la Kiev, pe care eu le-am denunțat printre primii, intenția clară a autorităților de a rupe complet cu matricea culturală rusă printr-o nouă ierarhie bisericească, alfabet latin și calendar îndreptat, arătând că, ne place sau nu, Rusia s-a folosit timp de secole de aceste fire pentru a zădărnici emaniciparea națională de care noi, românii, am avut parte. 

Exemplul cel mai la îndemână și mai dureros: Moldova de peste Prut. A pune așadar și chestiunea calendarului în această sintaxă - ipocrit denunțată ca fiind politică, de parcă începutul Creștinismului istoric, imperial, nu se datorează convertirii unui cap încoronat și de parcă noi nu subliniem rolul domnitorilor noștri de vrednică și pioasă amintire - era la îndemână. Desigur, poate nu atât de tranșant. Am scris și eu pe temă, dar în alți termeni, dar nu mai puțin clari. O chestiune de stil care, cum știm, este omul. De aici și până la reacțiile anapoda, injuriile, acuzele, scenariile, încrâncenările și toate măscările, drumul a fost surprinzător (și de dureros) de scurt pentru unii frați ai noștri pe care îi puteai bănui, la aproape capătul Postului Mare, curățați cumva de patimi și porniri. Dar, nu! Ne-am făcut jalnică priveliște celor necredincioși, am dat satisfacție legiunilor și am otrăvit în plus fântânile comuniunii oricum încărcate cu metalele grele ale tranziției neîncheiate și dominate de manipulare. 

Că vrem sau nu, tema aceasta a calendarului, indiferent de implicația mai largă, "ecumenică" (scil. universală), va continua să ne privească pe noi ortodocșii, pe cei care, prin autoritatea eclesială, nu am știut/vrut/putut să anticipăm rezolvarea unor probleme esențiale precum definiția teritoriului canonic sau mecanismul acordării autocefaliei, preferând clarității amânarea și griul în care a pescuit cel mai bine însăși Moscova. 

Da, înțeleg foarte bine că nu este deloc plăcut să fii lucid, să strici petrecerea sau să deranjezi băgând din greșeală capul între proiector și ecran. Toată sala te va înjura. Problema este că, filmul continuând, el nu se va încheie, cât este omenește previzibil, cu ceea ce "imperialiștii" americani numesc Happy End. Pace!

PS Pentru liniștea mea, de azi nu mai sunt abordabil pe rețelele zise de socializare pe temă.