Ad Fontes!

Și încă repede, dacă se poate. În plină subcultură, sub domnia resentimentului, a ingineriilor sociale, a relativismului, a tranz- și transidentitarismului, năpădiți de iedera toxică a corectitudinii politice și de mucegaiul poliției gândirii, singura salvare omenească, alături de Pronia fără de care chiar suntem pierduți, este revenirea la orgini, la izvor. 

Nu întâmplător, mulți corporatiști dar nu numai, oameni ai urbanității frenetice, își iau răgazul de a nu mai fi contectați, de a nu mai răspunde sau reacționa la telefoane, mesaje, emailuri și avertizări din calendar, practicând o nuditate tehnică prin care se văd cum sunt. Conștient sau nu, haina socială - a categoriei de vârstă sau de profesie - și platoșa digitală ne ascund nu doar în raport cu alții, dar mai ales cu noi înșine.

Cultural, cea mai la îndemână metodă de recalibrare, de redescoperire a prospețimii rămâne vizitarea periodică a surselor, a textelor de referință, a marilor autori, a monumentelor oricărei realizări umane, indiferent de domeniu. O știu toți cei cu adevărat buni în branșa lor: gândirea fundamentală corectează, calmează, consiliază, inspiră. În plus, dinspre temelie spre prezent, vectorul este curat, gestionabil, în vreme ce abordarea din viitor spre clipa de față poate eșua în utopie, în ceva inguvernabil până la capăt, în crimă.

Pentru un copil în formare, studierea latinei sau a limbii grecești vechi reprezintă calea spre limbile actuale, îl face de mic prieten al celor cu adevărat mari, așa cum accesul la original îl ferește în viitor de traduceri pervertite sau pur și simplu proaste. Cu internet instant, dicernământul interior este ușor de confuzionat, antidotul fiind verificarea predigitalului, a ceea ce s-a gândit, spus și transmis deja. Fără această conștiință și practică, istoria începe cu ultimul model de telefon.