În perioada sovietică, antisemitismul era politică de stat. Îmi amintesc cum circulau un șir de bancuri vulgare despre evrei și diverse teorii conspiraționiste conform cărora aproape toate problemele interne din URSS (de la lipsa cărnii și peștelui în magazine la accidentele feroviare sau de lansare a rachetelor cosmice) erau puse pe seama evreilor. Cei mai în vârstă își amintesc probabil acea politică, care era deseori sintetizată în faimoasa zicală despre lipsa apei la robinet băută de evrei...
Acea politică păguboasă și rușinoasă pentru societate a dispărut, din fericire, odată cu destrămarea URSS. Nu știu dacă în ultimii ani s-au făcut sau nu sondaje cu privire la toleranța moldovenilor față de alte minorități, inclusiv față de cea evreiască. Cu siguranță însă că atitudinea moldovenilor față de evrei astăzi, comparativ cu epoca sovietică, este net pozitivă, chiar prietenoasă. Și principala cauză a acestei situații este faptul că nu mai avem un stat care conduce o politică antisemită. Cu siguranță sunt și alte cauze care au dus la schimbarea atitudinii populației față de minoritatea evreiască, dar îi las pe sociologi și psihologi să le explice. Eu îmi permit doar să constat cu bucurie o stare de fapt ce se observă cu ochiul liber.
Dar... există un dar... cât un semnal de alarmă...
De când în Moldova s-au început protestele antiguvernamentale finanțate de Ilan Șor, care se ascunde de justiția moldovenească în Israel, am avut mai multe discuții cu compatrioți de-ai mei care mi-au întărit convingerea că tendința în scădere a antisemitismului din societatea moldovenească nu e ireversibilă. În discuțiile avute ”la un pahar de vorbă”, oameni cu studii universitare încercau să mă convingă că protestele antiguvernamentale de la Chișinău finanțate de Șor nu sunt decât o conspirațiune ruso-israelită, că Israelul, cu ajutorul lui Șor, încearcă să dea o mână de ajutor Moscovei de a întoarce Moldova în sfera de influență a Rusiei; că apărându-l pe Șor, ce încearcă să răstoarne guvernul pro-european de la Chișinău, Israelul nu face decât să se răzbune pe moldoveni pentru holocaustul din Transnistria, etc. În limbaj au revenit și anecdotele vulgare despre evrei. Explicațiile și argumentele mele împotriva acestor inepții au răsunat în pustiu. Interlocutorii mei o țineau una și bună că ei cred faptelor nu vorbelor mele. Iar faptele, îmi spuneau ei, sunt foarte simple: Israelul refuză extrădarea către autoritățile moldovenești a unui hoț care a furat 1/3 din bugetul Moldovei; mai mult, Israelul nu-l împiedică să finanțeze protestele antiguvernamentale din Moldova. ”E posibil să se întâmple așa ceva fără susținerea Guvernului israelit?”; ”E posibil ca Israelul, care are unul dintre cele mai bune servicii speciale din lume, să nu-i poată îngrădi activitatea lui Șor?”; ”Vrei să spui că Șor îi cumpără și pe politicienii din Israel, așa cum îi cumpără pe cei moldoveni?”, își argumentau ei poziția.
Este greu să convingi pe cineva că lucrurile sunt astfel, când interlocutorul vine cu argumente pertinente. Mă întreb însă, dacă autoritățile de la Tel-Aviv, chiar nu sesizează pericolul erupției antisemitismului în Moldova din cauza fugarului Șor, sau nu mai sunt sensibile la acest fenomen?