Comandantul forțelor comune ale Ucrainei, generalul-locotenent Serhiy Nayev, este convins că singura garanție de a descuraja Rusia de la declanșarea altor agresiuni constă în aderarea Ucrainei la NATO și consolidarea constantă a forțelor sale armate.
Pe parcursul unui interviu acordat pentru RBC-Ucraina, Serhiy Nayev a vorbit despre viziunea sa despre cum poate fi pus capăt războiului, respectiv despre identificarea unor măsuri care să garanteze că Federația Rusă nu va ataca din nou Ucraina.
"Memorandumul de la Budapesta, semnat în decembrie 1994, a arătat că orice acord internațional poate fi încălcat. Prin urmare, văd aderarea Ucrainei la NATO, precum și întărirea constantă a forțelor sale armate, ca singura garanție a descurajării agresiunii ruse în viitor. Și nu trebuie să uităm niciodată zicala 'Dacă vrei pace, pregătește-te de război'. Cu alte cuvinte, doar o armată puternică și profesionistă este capabilă să garanteze pacea și liniștea țării noastre", a spus Nayev.
Vorbind despre modul în care ar trebui să se încheie războiul, comandantul Forțelor Unite a menționat că sfârșitul acestuia ar trebui să implice păstrarea integrității teritoriale a Ucrainei, precum și crearea condițiilor pentru prevenirea unei agresiuni viitoare.
"Personal, pentru mine, sfârșitul războiului este despre îndeplinirea de către statul agresor a condițiilor cuprinse în 'formula de pace' propusă de președintele Ucrainei. Sunt sigur că îndeplinirea tuturor celor 10 puncte reflectate în formulă va oferi o oportunitate nu pentru o încetare temporară a focului, ci pentru crearea condițiilor în care Rusia să nu-și poată implementa planurile în viitor", a subliniat Nayev.
Conform lui Nayev, pentru a pune capăt războiului este necesară întărirea izolării internaționale a Rusiei. Este vorba despre exercitarea de presiune economică prin sancțiuni internaționale, privarea rușilor de aliați influenți care să le poată oferi asistență militară și economică.
"Numai unitatea tuturor națiunilor civilizate ale lumii în lupta împotriva agresorului rus va putea opri războiul din Ucraina", a subliniat comandantul ucrainean.
Nayev a mai menționat că, în opinia lui, războiul se va încheia nu numai atunci când ultimul soldat rus va părăsi pământul ucrainean, ci inclusiv când inamicul va înțelege că oamenii care vor să trăiască într-un stat liber nu pot fi învinși. (sursa: Ukrinform)