"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
În condiții războiului rusesc la scară largă, oferirea de susținere pentru Armata Ucraineană reprezintă o necesitate fundamentală. Inevitabil, războiul afectează din plin moralul civililor, nu doar al militarilor implicați în teatre de operațiuni. Civilii din zonele de conflict au nevoie de întregul suport moral posibil.
Indiferent de formele în care e exprimată, arta ajută la prevenirea prăbușirii moralului, oferind optimism în diverse doze. În cadrul unităților militare, muzica joacă un rol special în ceea ce privește ridicarea moralului. Uneori, spectacolele muzicale organizate în zone aferente frontului înlocuiesc vizitele la psiholog, ajutându-i pe militari să mai scape de stres și motivându-i.
Video:
E motivul pentru care, chiar în timpul invaziei rusești la scară largă, în Ucraina a luat ființă un grup alcătuit din artiști profesioniști sau amatori (printre care se numără și militari) – ”Forțele culturale”. Din când în când, grupul se deplasează în zonele din prima linie unde susține concerte pentru a ridica moralul luptătorilor.
Jurnaliștii Kyiv Post l-au intervievat pe Moisei Bondarenko (foto sus), unul dintre muzicienii militari care au pus bazele grupului amintit. De mai bine de un an, Bondarenko luptă împotriva invadatorilor ruși, dar în același timp este cunoscut și pentru emoționantele recitaluri de vioară pe care le susține în mijlocul orașelor ucrainene devastate de război.
Jurnalist: Cum ai ajuns la decizia de a te alătura Forțelor Armate ale Ucrainei?
Moisei Bondarenko: Când a început invazia mă aflam la Odesa împreună cu Mykola Serga (acum muzician militar membru al ”Forțelor Culturale” – n. red.). Pe-atunci aveam planificate multe concerte, care evident că au fost anulate. Ne-am dus acasă la părinții lui Mykola pentru a decide ce era de făcut. Am hotărât să mă întâlnesc cu Sasha Yarmak (de asemenea militar, membru al ”Forțelor Culturale”), care m-a ajutat să mă alătur forțelor de apărare teritorială (TRO). Și Mykola s-a înrolat, așa că am mers împreună pe drumul ăsta.
Și acum iată-ne în costume de concert, abia schimbați de echipamentele militare. De obicei Mykola poartă pantofi roșii, iar eu vin cu vioara. Numai că, în același timp, rămânem și militari gata de luptă. De exemplu, la concertele de la Odesa, pe perete atârnă întotdeauna un plan de apărare a orașului în cazul unei ofensive rusești, iar în apropierea noastră se găseau mereu lăzi cu grenade și diverse arme. Prima dată când am ținut o grenadă în mână a fost înfricoșător.
Nu știu cum a luat Mykola decizia de a se înrola, dar mie mi-a fost ușor. Am 23 de ani, sunt sănătos și complet liber, nu am ce să las în urmă. Cel mai bun lucru pe care-l pot face este să lupt împotriva rușilor. Și să fac muzică.
Jurnalist: Cum arată programul tău? Cum reușiți să combinați misiunile de luptă cu recitalurile de vioară?
Moisei Bondarenko: În perioada asta activez deseori în regiunea Donețk. Timpul în care nu sunt angrenat în misiuni îl folosesc pentru muzică. Când am activat într-o unitate militară din Odesa, unde aveam sarcini timp de 8 ore zilnic, n-am prea avut timp de muzică. În general militarii sunt foarte ocupați – de exemplu, lucrează timp de cinci zile consecutive, apoi se odihnesc o zi sau două. Măcar există o zi în care să îți tragi sufletul, dar oricum nu te poți odihni în condiții normale. Însă există și destinații extrem de dificile, cum este Bakhmut, unde nu există deloc odihnă. Recent am fost la Harkov, unde au fost aduși soldați care au luptat timp de nouă luni fără oprire.
Jurnalist: Cum s-a ajuns la înființarea ”Forțele Culturale”?
Moisei Bondarenko: Inițiativa a plecat de la concertele pe care le organizam cu Mykola în diverse unități militare sau în zone de front. Soldații au fost foarte mulțumiți de muzica noastră, chiar dacă ne ascultau din tranșee și cu mitralierele pregătite. La fel ca în prezent, interpretam și cântece pentru ridicarea moralului. La urma urmei, există un sentiment persistent că poți muri în orice moment, iar muzica te mai detensionează.
Apoi ne-am extins în actuala formă a ”Forțelor Culturale”, căreia i s-au alăturat toți artiștii militari și non-militari interesați. Mergem în diverse puncte ale frontului și facem muzică, atunci când există timp pentru așa ceva, întrucât artiștii militari încă îndeplinesc misiuni de luptă. De exemplu, Mykola și cu mine servim în Brigada 59 Vinnytsia, însă acum executăm sarcini de luptă în regiunea Donețk.
”Forțele Culturale” vizitează și spitale, iar acest lucru prinde bine răniților. Unii dintre ei nu se vor mai putea întoarce în primele linii, există un sentiment de incompletitudine. Ești prins într-un limb când nu te poți întoarce pe front și nici nu știi ce să faci în viața civilă.
Sunt importante și spectacolele pe care le organizăm în teritoriile eliberate. Oamenii de acolo au fost sub ocupație rusească și e necesar să le reamintim că s-au întors în Ucraina. Trebuie să înțeleagă că acest război nu este doar pentru pământ, ci este și un război purtat pentru ei.
Jurnalist: Care este starea actuală a armatei?
Moisei Bondarenko: Problemele sunt diferite peste tot. Băieții din prima linie trăiesc în cele mai grele condiții, în tranșee inundate și pline de noroaie, dar ne îmbrățișăm și suntem fericiți că luptăm împreună. În ochii lor vezi un frate sau un tată. Desigur, din cauza oboselii și a tensiunii mai apar și certuri, dar chestiile astea sunt firești în astfel de situații.
Menținerea contactului cu lumea civilizată ajută enorm și mai detensionează atmosfera. Rețelele sociale ajută tocmai prin faptul că permit menținerea unui astfel de contact. Uneori simt nevoia să văd cum trăiesc oamenii dintr-un oraș obișnuit, așa că merg pe paginile lor și-mi imaginez cum ar fi să duc și eu o viață asemănătoare, departe de urgia războiului.
Jurnalist: Ai deseori ocazia să-ți folosești telefonul mobil?
Moisei Bondarenko: Armata în vremuri de război nu seamănă cu cea din filme și emisiuni TV. La fel mi-o imaginam și eu, dar am văzut că nu-i deloc așa. Toate lucrurile tale sunt mereu la tine, inclusiv telefonul mobil, iar într-o zi există și scurte momente de relaxare. După misiuni, mulți militari își petrec timpul pe internet, la fel ca o persoană obișnuită, numai că în niște condiții diferite.
Deseori, civilii se declară uimiți că militarii din zona frontului intră pe rețelele sociale, dar uluirea asta vine dintr-o concepție greșită despre viața de zi de zi a armatei. Lumea uită de era tehnologică pe care o traversăm și de faptul că oricine deține un telefon mobil. În plus, datorită Starlink, armata beneficiază de o conexiune la internet destul de puternică în multe zone.
În general spun că ar fi cool ca persoanele din civilie să le scrie din când în când militarilor, chiar dacă nu-i cunosc. Îi puteți întreba ce mai fac, cum rezistă. Te simți bine când auzi că oamenii se gândesc la viața ta și la lupta pe care o porți. Acesta e un sprijin foarte important, întrucât nu toți militarii au familii.
Jurnalist: Pentru tine care este cel mai dificil aspect al războiului?
Moisei Bondarenko: Îmi este greu să mă obișnuiesc cu atacurile constante ale artileriei. Este înfricoșător, pentru că îți dai seama că proiectilele te-ar putea lovi în orice moment. Una este când mori fără să-ți dai seama, alta e când ești grav rănit și mori încet, chinuindu-te. Este greu să vezi familiile luptătorilor care au murit. Și le vezi deseori, fiindcă mulți militari luptă în zonele lor de baștină. Ușurința cu care se moare e pur și simplu îngrozitoare. În fiecare zi mor oameni și în orice moment s-ar putea să-ți vină rândul. Așa că încerc să fac cât mai multe în materie de muzică, vreau să las ceva în urmă.
Jurnalist: Care e partea plină a paharului? Există?
Moisei Bondarenko: Există. Mă bucur că ucrainenii sunt mai uniți ca niciodată. S-a petrecut, de asemenea, și o extindere a viziunii asupra lumii, o schimbare de paradigmă. Nu ne mai facem griji pentru lucrurile mărunte, cum ar fi problemele la locul de muncă sau un salariu mic. Mă bucur că, în situații limită, mulți oameni înțeleg importanța muzicii și a artei în general. Voi face muzică pentru tot restul vieții mele. Nu contează dacă voi cânta într-o sală de concerte sau într-un pasaj subteran.
De când cu invazia rusească, muzica mi-a arătat o altă față, o altă adâncime la care nu avusesem acces înainte, când preferam un format bazat pe divertisment. Acum muzica folosește ca sedativ și îmi dau seama de valențele adânci pe care le comportă. Una este când cânți într-un restaurant, alta e când o faci într-o tranșee sau în mijlocul unui oraș distrus de bombardamente, când toată lumea simte fiecare notă în parte, pentru că nu știe când va mai putea auzi o vioară sau dacă o va mai auzi vreodată.
Jurnalist: Te-ai prăbușit vreodată din punct de vedere moral? Cum ai reușit să treci peste?
Moisei Bondarenko: Cu toții trecem prin astfel de prăbușiri, mai ales în condițiile acestui război sângeros. Când nici măcar nu mai aveam puterea de a mă ridica, am scris un cântec despre asta. Am vrut să reamintesc tuturor că nu suntem singuri. Chiar și atunci când simți că vei claca, trebuie să îți amintești că la fel ca tine sunt mulți și că toată lumea are nevoie de sprijin. Însă nu există dreptul de a renunța, pentru că nu poate exista decât un singur obiectiv – victoria militară împotriva Rusiei.
Acest cântec m-a ajutat să mă repun pe picioare ori de câte ori am trecut prin momente dificile. Și mă gândeam cum să fac să-l audă cât mai mulți ucraineni, sperând că îi va ajuta și pe alții. La urma urmei, poate că unii au nevoie doar de un mic imbold motivator. Îmi doream ca melodia să fie inclusă live. La acea vreme, în Ucraina se desfășura o selecție națională pentru Eurovision 2023, selecție la care am aplicat și eu, sperând că visul mi se va îndeplini. Deși părea imposibil, pentru că nu cântasem niciodată pe scenă și era vorba despre prima mea melodie, surpriza a fost că m-am clasat în primii 10 artiști, dintr-un total de aproximativ 400, printre care și mulți artiști profesioniști. Visul mi s-a împlinit.
