Deși Putin susține contrarul, Rusia este o veche patrie a LGBTQ+ și a ”eliberării sexuale”, încă din vremurile în care Occidentul nici nu visa la așa ceva. Rusia NU poate și nici nu este în măsură să apere ”înaltele valori morale creștine”

În timp ce mașina de propagandă rusă tună și fulgeră împotriva ”decadenței occidentale”, în special a homosexualității, de pe pozițiile apărării unei tradiții ruse ”a celor mai înalte valori morale creștine”, istoria moravurilor rușilor arată că, de fapt, în Rusia există o lungă tradiție a unui libertinaj greu de imaginat în Occident. 

Pretinzând insistent și emfatic că ar fi marea și singura apărătoare a valorilor creștine tradiționale, Rusia lui Putin a reușit să convingă de acesta minciună un număr mare de occidentali, începând de la mulți conservatori proeminenți americani, care se pierd acum prin mulțimea de utili ai Moscovei care simulează conservatorismul în Europa occidentală. 

Numai că tradiția la care face referire propaganda rusă poate fi mai degrabă comparată cu cea din unele țări islamice, cum e Afganistanul, unde există o veche tradiție a acceptării homosexualității, în acest caz a prostituției băieților minori, în ciuda condamnării homosexualității de textul Coranului. 

Astfel, până la domnia lui Petru cel Mare, când Biserica nu era total subordonată țarilor și avea mult mai multă putere, legea rusă nu prevedea urmărirea penală a homosexualilor, iar canoanele nu erau foarte preocupate de relațiile sexuale între persoanele de același sex. Relațiile sexuale anale între persoane de același sex erau pedepsite în același mod ca adulterul heterosexual, în timp ce masturbarea sau felația reciprocă era considerată o transgresiune minoră, iar sexul lesbian între două fete necăsătorite era considerat un păcat mai mic decât sexul heterosexual premarital. 

Poetul și diplomatul englez George Turberville spunea, într-o scrisoare din 1568 către un prieten, povestind impresiile despre călătoria sa în Rusia: „Poate că mujicul are o soție veselă și galantă. Pentru a-și sluji pofta de fiară, totuși... monstrul dorește mai mult un băiat în patul lui. Apoi orice fetiță, așa păcat murdar urmează unui cap îmbătat”. 

Diplomatul suedez Peer Peersson din Erlesunda a descris, în lucrarea sa despre viețile rușilor în timpul lui Ivan cel Groaznic, Historien und Bericht Von dem Großfürstenthumb Muschkow, faptul că „în special marii boieri și nobili se angajează în multă desfrânare, sodomie, bărbați cu bărbați și nici măcar pe ascuns, ci adesea în fața multor oameni, considerând asta o cinste și făcând-o fără rezerve și public”.

Istoricul italian Paolo Giovio descria, în 1551, obiceiurile celor din Moscova, din timpul țarului Vasile al III-lea, citând ambasadorii și comercianții ruși: „În maniera grecilor, obiceiurile moscovite îngăduie să fie iubiți tinerii, căci cei mai nobili dintre ei și toate treptele cavalerești au obiceiul de a primi în slujba lor copiii de onoare și a-i instrui în arta războiului”. 

În tot acest timp, în multe țări occidentale homosexualitatea era pedepsită cu maximă asprime, mergându-se până la pedeapsa cu moartea. În Țaratul Rusiei, primele măsuri mai dure împotriva homosexualității apar abia în perioada domniei lui Petru cel Mare (1689-1725), care a interzis sodomia în armată și marină, în 1716, ca parte a efortului său de occidentalizare a Rusiei. 

În timpul domniei țarului Nicolae I, între anii 1825 – 1855, are loc criminalizarea homosexualității pentru întreaga populație a Imperiului, sub influența legilor germane, după decizia sa de a întări alianța cu germanii. 

În Rezumatul Legilor Imperiului Rus, publicat în 1832, se spune că cei găsiți vinovați de sodomie trebuie să se căiască, să li se ia titlurile și averea și să plece în exil în Siberia, dar în același timp nu exista o definiție legală exactă a sodomiei iar legea a fost aplicată fără mare entuziasm. Medicii au fost în special reticenți să depună mărturie împotriva homosexualilor, întrucât considerau în bună parte că homosexualitatea era o trăsătură congenitală. Aplicarea legii a fost împiedicată și de faptul că nobilii reușeau să scape de urmările legii, scandalurile zgomotoase dintre aristocrați stingându-se la ordinul împăratului, iar oamenii ale căror înclinații homosexuale erau știute ocupau fără mari probleme cele mai înalte posturi. 

„Multe celebrități, actori, scriitori, muzicieni și mari duci din Sankt Petersburg s-au dedat la acest viciu rușinos. Numele lor au fost pe buzele tuturor și mulți și-au etalat stilul de viață. În mod curios, nu toate regimentele de gardă au fost predispuse la viciu. În timp ce aproape toată lumea din regimentul Preobrajensky, inclusiv comandantul său, se complac în ea, husarii gardieni au fost mai firești în afecțiunile lor”, scria Victor Obninsky, un ofițer din perioada țarului Nicolae al II-lea.

Poliția consemna cazurile de homosexualitate, așa cum reiese dintr-un memoriu cu zeci de nume de homosexuali din Sankt Petersburg, dar a inițiat arestări doar ca răspuns la plângerile cetățenilor sau când un caz a atras atenția publicului. În speța poetului Alexandr Senin, care ar fi scris un poem homoerotic, „Escapadele unui cadet”, în 1843, pedepsele s-au limitat la demiterea din serviciu și exilul din Sankt Petersburg. 

Statisticile arată că la sfârșitul secolului al XIX-lea media condamnărilor pentru homosexualitate era mai mică decât media pentru toate infracțiunile la un loc. Astfel, doar 41,28% din cele 1.066 de cazuri dintre 1874 și 1904, s-au încheiat cu verdicte de vinovăție, comparativ cu 66,25% pentru toate celelalte cazuri. Iar în cazul condamnărilor, 80% au fost violuri homosexuale. Cel mai des au fost pedepsiți artiștii, doctorii, scriitorii, profesorii, slujitorii și meșterii. 

După Revoluția din 1917, Moscova a abolit articolul despre homosexualitate iar versiunea finală a Codului penal din 1922 nu a mai inclus un articol despre aceasta. 

„Despre desființarea căsătoriei” și „Despre parteneriatul civil, copiii și proprietatea” au fost printre primele decrete sovietice din 1918. Conform noii legislații sovietice, cununiile în biserici au fost desființate, s-a introdus parteneriatul civil, avorturile au fost legalizate și divorțul a devenit mult mai accesibil. 

În anii '20, instanțele sovietice au recunoscut chiar și căsătoriile între persoane de același sex, ca în cazul Evgeniei Feodorovna M., care a aranjat o căsătorie cu partenera ei, dându-se bărbat, iar când acest lucru a fost descoperit și procuratura a încercat să anuleze decizia registraturii, Comisariatul de Justiție a intervenit și a declarat căsătoria legală. 

Eliberarea sexuală a fost una dintre temele larg folosite de sovietici împotriva vechii ordini din Imperiu. Activista comunistă Alexandra Kollontai, membră într-un guvern condus de Lenin și apoi ambasadoare-cheie a Uniunii Sovietice în mai multe țări, a promovat conceptul de „femeie nouă”, eliberată de opresiunea căsătoriei, a muncii casnice și a creșterii copiilor, obligații care ar trebui să fie preluate de societate și de stat. Statul ar prelua educația copiilor (inclusiv cea sexuală), ar susține o industrie de catering la nivel național și ar asigura locuințe colective. Alexandra Kollontai cerea ca dragostea să fie eliberată prin înlocuirea căsătoriei tradiționale cu parteneriatul civil. 

De asemenea, din 1918 până în 1930, diplomația sovietică a fost condusă de Gheorghi Cicerin, homosexual cunoscut. 

Începând din perioada lui Stalin, când categorii largi de oameni au fost vizate de marea teroare comunistă, ajungând să cadă victime ale nebuniei Kremlinului popoare întregi, va fi interzisă și homosexualitatea în Uniunea Sovietică. 

În aceste condiții e greu de înțeles ce tradiție apără și promovează Kremlinul în Rusia și în lume. Istoria arată că până în secolul al XX-lea rușii nu au fost deloc cei mai riguroși apărători ai moralei creștine tradiționale, iar perioada sovietică, atât de dragă Kremlinului, începe exact cu „eliberarea sexuală” împotriva căreia pretinde acum Putin că ar duce un război sfânt – detalii AICI.