Cum se putea evita porcăria de la Cluj?

Primarul Emil Boc a reacționat prompt la criticile aduse proiectului de reamenajare a unor părți importante din spațiul public al orașului. Cum se/va putea evita așa ceva, la Cluj sau în alte locuri?

1. Dincolo de caietul de sarcini și indicatori, premiza fundamentală în asemenea proiecte este pe cât se simplă, pe atât de frecvent ignorată: spațiul public este și unul implicit, iar prin monumente și explicit, memorial. Orice modificare de nume, amplasament sau destinație a străzilor, monumentelor sau clădirilor trebuie să țină cont de asta. 

2. În consecință, purtător și depozitar de memorie, de straturi succesive, aici: din epocă romană, trecând prin perioada colonizării germane și a dominației ungurești, până la profilul de azi, preponderent românesc, dar nu mai puțin multicultural, spațiul public este cultural. Iar de cultură nu se pot ocupa nici doar funcționarii, nici doar inginerii și nici doar nu știu ce firme. 

3. În situațiile fericite, precum la Cluj, vocea cetății este împletită cu cea a mediului academic. Pe șleau: oamenii Primăriei evitau să își pună șeful, pe primar, în situații penibile, dacă întrebau și țineau cont de expertiza intelectuală a unei instituții care tocmai cu asta se ocupă. Or, faptul că a trebuit să intervină, reparator, rectorul UBB, colegul și prietenul Daniel David, îmi arată că opinia lui, ca reprezentant al mediul academic, nu a fost cerută și astfel nu a contat de la bun început. Păcat!

4. Plagiatele sau studiile la Herculane - ca să nu mai spun de Teologia de la Politehnică! -, precaritatea limbii materne (românești) și deciziile obtuze ale cotrocenizanților care, sectar, vor să ne educe pe model de țarc, arată, la un loc, faptul că mai nimeni dintre cei care ocupă poziții înalte în administrația publică locală sau centrală nu dau doi bani pe inteligență, discernământ, experiență, profesionalism. Până să moară de foame, secetă sau alte catastrofe, de războaie sau de sărăcie, națiunile mor încet și sigur de prostie. 

5. Mai ales în Ardeal, este o chestiune de reflex sănătos să ții cont de sensibilități, să eviți deschiderea bruscă a unor cutii cu toxine, să funarizezi fie prin naționalism, fie prin modernisme idioate, opinia publică. La firul ierbii, multiculturalitatea asta este: politețe, atenție, precauție, deschidere, luare în calcul, identitate fermă, nu otova, bărbăție, nu bădărănie, elan, nu isterie, integrare, nu segregare, viziune, nu revizionism. Când vizitezi expoziția de manuscrise organizată de Profesorul Papahagi la Biblioteca Academiei, de pildă, înțelegi cum ordinele religioase catolice ale Clujului medieval au transferat și conservat la margini de Europă cunoașterea. Tot așa, simetric, dacă doar răsfoiești publicațiile Centrului de Studii Transilvane editate de Academicienii Pop și Bolovan înțelegi că românitatea este comoara ținută timp de secole la periferie, precum hainele bune într-o ladă de zestre, dar care, ajunsă în urbe, a îmbogățit-o, a împlinit-o. 

6. Totul rămâne pe hărtie și se pierde în rotocoale de trabucuri fumate de unii ideologi ai conformismului radical dacă nu ieși pe străzi. Câțiva ani la rând, invitat de Facultatea de Litere a Universității noastre prin medierea colegilor și prietenilor Corin Braga și a Ruxandrei Cesereanu, am ținut un curs despre imaginarul religios. Ultimele întâlniri erau dedicate vizitării, pe rând și pe larg, cu explicații date de mine și de cei ai casei, a principalelor locașuri de cult din oraș. Majoritatea studenților îmi mulțumeau apoi, spunându-mi că abia acum simt că au ajuns, de fapt, la Cluj. Din vorbă, din decor retoric, diversitatea etnică și religioasă devenise și pentru ei o realitate. 

7. Una peste alta, repet: la Cluj sau oriunde, un plus de smerenie, întrebând și pe alții, nu strică. Altminteri, doar cu semidocți trufași, personaje intrate în tot felul de servicii din lipsă de serviciu, carieriști zgomotoși și onaniști ai spiritului, cum îi numea Țuțea, cu abonați de toate etniiile la contracte și experți penali în descărcări arheologice și monetare, România va continua să fie renovată până la ruina ei totală.

Trăiască naţia! Sus cu dânsa!