Rareș Bogdan: "România e luată în batjocură! Pe de-o parte, OMV Petrom vrea să fenteze statul român la încasările bugetare. Pe de altă parte, vrea să oprească posibilitatea ca țara noastră să devină furnizor de gaze în regiune. Cineva trebuie să răspundă!"


Rareș Bogdan: "România e luată în batjocură! Pe de-o parte, OMV Petrom vrea să fenteze statul român la încasările bugetare. Pe de altă parte, vrea să oprească posibilitatea ca țara noastră să devină furnizor de gaze în regiune. Cineva trebuie să răspundă!"

Într-o intervenție telefonică avută joi seară la Antena 3, liderul delegației eurodeputaților români din cadrul PPE, Rareș Bogdan i-a cerut ministrului de Finanțe, Adrian Câciu, să dea explicații publice cu privire la motivul pentru care, în transpunerea reglementărilor europene în legislația românească, Ministerul Finanţelor a omis să introducă un cod CAEN asociat centralei de cogenerare pe care compania OMV Petrom o deține la Brazi, în județul Prahova. Bogdan a explicat că, dacă acel cod CAEN ar fi fost prevăzut atunci când Regulamentul european a fost transpus în legislația din România, OMV Petrom s-ar fi încadrat în rândul companiilor obligate să plătească taxa de solidaritate reglementată la nivelul Uniunii Europene.

"Eu am o problemă, pe care am evitat până acum să o spun în altă parte (...) și țin să o spun extrem de direct: deci îl rog respectuos pe domnul Câciu ai cărui specialiști din departamentul juridic al Ministerului de Finanțe au transpus Regulamentul din 4 octombrie al Comisiei Europene cu privire la suprataxarea companiilor din energie să dea explicații cu privire la traducerea și transpunerea acestui Regulament, pentru că acolo, la o lipsă de un cod CAEN, OMV-ul nu se încadrează la peste 75% activitatea companiei în comerț sau activități legate de energie, gaz, energie electrică, datorită scoaterii centralei de cogenerare de la Petrobrazi, acea centrală prin care, cu ajutorul gazului, OMV generează energie electrică. Deci acea activitate care este una extrem consistentă în activitatea OMV Petrom este extrasă din activitatea companiei, astfel încât compania să se încadreze la sub 75%, barem fixat de Comisia Europeană, și să nu plătească acea taxă care ar fi în cazul OMV Petrom, pentru România, undeva la 200 de milioane de euro, poate chiar mai mult", a afirmat Rareș Bogdan, citat de news.ro

Eurodeputatul PNL a susținut că este vorba despre "o sumă uriașă" pe care statul e "obligat de cetățenii săi să o încaseze".

"În cazul în care statul, ANAF, Ministerul Finanțelor, nu va reuși să aplice încasarea acestei taxe, cineva trebuie să răspundă pentru că mi se pare o sfidare, mi se pare un gest prin care pur și simplu România este luată în batjocură, este luată la bătaie de joc", a mai afirmat Rareș Bogdan.

Eurodeputatul a reiterat totodată că această taxă este una europeană, reliefând astfel că nu e vorba despre "o suprataxă pe care o introduce doar România".

De asemenea, Rareș Bogdan a acuzat OMV Petrom că împiedică România să devină un jucător în ceea ce privește furnizarea de gaze în regiune.

"În acest moment, OMW Petrom folosește tot felul de tertipuri. Pe de o parte, vrea să fenteze statul român la încasările bugetare sau să eludeze un regulament european. Pe de altă parte, vrea să oprească posibilitatea ca România să devină furnizor de gaze în regiune pentru că, după cum știți, noi extragem zilnic 25 milioane de metri cubi. Din subteran, unde am înmagazinat peste 3,5 miliarde de metri cubi, mai avem posibilitatea să extragem între 22 și 28 de milioane de metri cubi, deci suficient pentru consumul național, respectiv instituțional și companii", a declarat Rareș Bogdan pentru Antena 3, citat de Flux 24

"Ce putem face prin Netpun Deep, acolo de unde am cumpărat de la Exon cu 1 miliard 60 de milioane investițiile pe care Exon le-a făcut, urmând ca în următorii 3 ani, 3 ani și jumătate, să mai investim Romgaz 50%, OMV Petrom 50%, încă 3-3,5 miliarde, astfel încât România să poată extrage zilnic încă între 100-130 de milioane de metri cubi pe zi. România va deveni jucător regional Și OMV, în acest moment, nu dorește acest lucru! OMW Petrom face un joc extrem de clar ca România să nu devină în următorii 3 ani și jumătate nu doar independentă din punct de vedere energetic, ci și ca să nu devină jucător strategic, furnizor pentru Cehia care are 8% dependență de gaz rusesc, pentru Ungaria, pentru Polonia, Bulgaria, Austria", a mai zis Rareș Bogdan.  

"Pe data de 10 decembrie, OMW Petrom a fost chemată la ANRM. A cerut încă 6 săptămâni de păsuire, 14 decembrie - 28 ianuarie, pentru a prezenta planul pentru investiția de la Neptun Deep. A trecut termenul de 28 ianuarie, iar OMV Petrom nici până astăzi nu a venit cu acel plan. Vă spun în premieră că dorește să schimbe datele, dorește să ne explice că studiul de fezabilitate făcut și explorarea făcută acolo nu sunt unele care să permită un gen de investiții", a completat eurodeputatul liberal. 

"Pe cel mai important punct investițional, atu, pe care îl are România, respectiv Neptun Deep, OMW Petrom refuză să pornească investiția și să extragă din platforma continentală încă 100-130 de milioane de metri cubi pe zi pentru ca România să devină furnizor de gaze în regiune. Statul român trebuie să intervină rapid și să ia la întrebări indiferent cine e acolo", a conchis acesta. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.